Înapoi în trecut

Capitolul şase

          

                  — Uite cine-i aici!

      Şatena şi-a ridicat privirea spre uşă. Smith tocmai intra în cafenea, privind în jur după un loc liber. După părerea ei, el nu arăta chiar atât de rău pe cât se aştepta. Avea unul dintre ochi vineţi – Jax avea ţintă, nu glumă – şi o rană de-a lungul maxilarului. Majoritatea tinerilor din cafenea îl priveau curioşi, probabil ştiind de micul incident cu tipul cel nou. Cum de nimeni nu-şi amintea de el? Jax fusese o persoană destul de invizibilă, asta până în momentul în care plecase fără să spună vreun cuvânt. Nimeni nu-l cunoştea atunci, nimeni nu reuşise să-l cunoască nici până în prezent.

                — O să iasă urât, a spus şatena, amintindu-şi că Jax era încă în acel separeu.

                — Tipul a stat aseară până la miezul nopţii, poate nu se gândeşte să iasă chiar acum. Smith nu stă prea mult timp pe aici.

      Nu, dar nu credea că norocul era de partea lor. Nu ar fi vrut să fie martoră unei bătăi şi, mai ales, nu ar fi vrut să-l vadă pe el în acea ipostază. O singură dată îl văzuse pe Jax dezlănţuit şi era complet sigură că nu dorea partea a doua. Nu când ştia de ce era capabil. Nu când ea era total împotriva violenţei.

                — Eu nu-i iau comanda, a spus Sarah, apărând lângă ei.

                — Nu mă bag, a continuat Rhea şi amândouă şi-au ridicat privirea spre Ben.

      Până la urmă, el era băiatul acolo.

                 — Cred că se putea şi mai rău. Ar merge o a doua repriză, a comentat Sarah.

                 — Ce-ai cu el?

                 — Mi-a băgat fratele în spital anul trecut.

      Rhea a privit-o uimită. Sarah a ridicat din umeri şi s-a retras. Poate că, până la urmă, Sarah nu era atât de scorpie pe cât crezuse. Ştia că avea un frate – fusese coleg cu ea înainte de a intra la liceu – dar nu avea habar că Smith chiar îl băgase pe Caden în spital. În comparaţie cu sora lui, el era liniştit, amabil şi plăcut de toţi cei din jurul lui. Şi ei îi era plăcut, în ciuda faptului că nu vorbise cu el de ceva timp. În schimb, o avea pe Sarah în permanenţă în tură cu ea şi auzea, deseori, veşti despre el.

      Ea şi-a reluat treaba în linişte, păstrându-şi gândurile într-o singură direcţie. Simţea ceva straniu în prezenţa lui, ceva ce nu mai simţise de mult timp şi nu era nicidecum iubire. Era ceva ce nu putea înţelege, oricât de mult şi-ar fi dat silinţa. Dacă ar fi închis ochii, în minte i-ar fi apărut privirea lui, acei ochi negri. Vocea lui îi vibra în minte, putea simţi fiecare inflexiune. Era copleşită de tot ceea ce putea simţi în legătură cu el şi, cu toate că trecu atât de mult timp de când îl iubise, se pare că e dovedit că prima iubire nu se uită niciodată. Îi era teamă de sentimentele ei, îi era groază că s-ar fi putut întoarce de unde a plecat. Dacă el şi-ar fi dorit să o întoarcă în trecut? Fugise atâta timp, încât nu mai ştia cum era să accepte.

                — Tipul ăsta e ciudat rău, a mormăit Ben.

                — De ce spui asta?

                — Cu toate că şi-a luat-o urât ultima dată, se pare că şi-o caută iar. Dacă tipul ăla are ghinionul să iasă acum...