Înapoi în trecut

Capitolul treisprezece

         Crăciunul aduce bucurie în sufletele oamenilor. Oare acesta să îi fie scopul? Iarna nu mai părea atât de rece, oamenii erau atât de veseli, iar totul era scăldat într-o aglomeraţie de nedescris. Toţi păreau să simtă că acea sărbătoare magică se apropia. Dar unde era magia? Stând sprijinită de pervazul ferestrei, nu vedea decât un plus de aglomeraţie faţă de restul zilelor de decembrie. Nimic nou, nimic impresionant şi nimic care ar fi interesat-o. Se încruntă când auzi un nou val de râsete de la parter. Oftă adânc şi sări pe podeaua camerei, apoi închise geamul. Era prima zi după mult timp în care nu mai simţea oboseala – somniferele acţionau întotdeauna.

         Kat stătea întinsă în patul ei, răsfoind una dintre cărţile de pe birou. Teancul acela aşteptase mult timp să fie început, dar, până în urmă cu o săptămână, nu-şi găsise curajul să o facă. Acum întreaga cameră era ordonată, ea începuse să nu mai arate ca un zombie după îngrijirile atente ale tatălui ei şi ale lui Kat. În schimb, se simţea mai singură ca niciodată. Era primul Crăciun în care interiorul ei era pustiu, trist şi simţea suferinţa.

              — N-a dat niciun semn de viaţă?

         Fata a negat şi s-a aşezat pe marginea patului. Din momentul în care îl rugase să plece, la ultima lor discuţie, Jax nu o mai contactase. Nu mai venise la cafenea, iar, o săptămână mai târziu, mult prea obosită să se ocupe şi de serviciu, şi-a dat demisia. A încercat să-şi ocupe timpul cu tot felul de activităţi, să stea cât mai mult cu Kat, apoi cu tatăl ei. Singurele momente în care dorul pe care-l simţea devenea de nesuportat erau nopţile. Citise mesajul lui de zeci de ori şi tot de-atâtea ori plânsese. Nu voia să creadă că el o părăsise iar.

              — Ai încercat măcar să-l contactezi?

         Şi-a întors privirea spre Kat.

              — Nu.

         Îi era teamă să nu fie respinsă după ultima lor discuţie. Jax era imprevizibil, nu avea de unde şti în ce stare avea să-l găsească. Şi-ar fi dorit să petreacă Crăciunul alături de el, dar în cu totul alte circumstanţe.

              — Când pleacă ai tăi?

         A aruncat o privire asupra ceasului de pe perete.

              — În câteva ore.

         Nu ştia câte zile trecuseră de când nu-l văzuse. Regreta că-l rugase să plece, regreta ultima lor discuţie, dar ştia că nu mai putea continua în acel fel. Singura cale prin care totul ar fi fost bine între ei era ca Jax să-i mărturisească totul, să reuşească să aibă încredere în ea. Cum ar fi putut afirma că o iubeşte atâta timp cât nu are încredere să-i destăinuie nimic din viaţa lui? Oftă adânc şi îşi îngropă faţa în palme. Sentimentele ei pentru el erau mult prea puternice, simţea că o lua razna de fiecare dată când şi-l dorea şi ştia că nu-l putea avea. Se consola cu gândul că ar fi putut fi mult mai rău: Jax ar fi putut să nu se întoarcă, ar fi putut să nu o iubească. Dar, oare în acele cazuri, nu i-ar fi fost mult mai bine? Ştia că avea şansa la fericire, dar nu o putea obţine.

              — De ce nu mergi la el, Rhea? o întrebă Kat, apărând în spatele ei.

              — Nu ştiu unde locuieşte, a murmurat ea.