Capitolul 16-In care sarut un ratonel

3.4K 177 513
                                    

Blake

Intru în casă la puțin timp după ea, bombănind niste înjurături destul de urâte pentru dispoziția mea "fabuloasă". Urc scările în grabă, cautand-o în toate camerele, însă nu o văd nicăieri, până când găsesc ușa de la balconul ei deschisă, însă îmi lipesc supărat o palmă de frunte, ca după să aud niste suspine urâte venind de undeva de sus... E pe acoperiș? Doar nu e îndeajuns de nebuna... Ce vorbesc eu aici... E mai nebuna de atât!

Mă prind de marginea acoperișului, ridicandu-ma în mâini, si ajungând în cele din urmă se eu la destinație, gasind-o privind panorama, această fiind luminile Londrei pe timp de noapte, si mâncând ceva ce păreau a fi... Afine?! De unde a găsit ea afine în perioada asta a anului?

-Hei, ce faci... Zic zâmbind ușor, si asezandu-ma lângă ea.

-Ce ti-se pare că fac? Intreaba strâmbând din nas si si dandu-si parul după urechi, ca după să își lase bărbia sprijinită de genunchi.

-Pari tristă... Ști, când te-am văzut prima dată, mi-ai dat impresia că ești genul acela de copil căruia i sa fac mereu fițele, si a cărui viața e perfecta... Mărturisesc facand-o să pufneasca, si sa ma privească pentru câteva secunde.

-Buna gluma... Nu am avut o viață perfecta, am avut o viață de toată jena! Am intrebat-o o dată pe mama, când eram foarte mică, din cauza ca eram sătulă de fugitul continu de pe un continent pe altul, ca atât de mult ne urastez de ne face toate astea, si stiu foarte bine ca vorbele mele au ranit-o atunci, dar ce știam eu, eram doar un copil! Se smiorcaie ea, bufnind imediat în plâns, eu prinazand-o de după umeri, si tragand-o spre mine, această strecurandu-si mâinile pe sub geaca mea, si strâmbându-ma, ca după să mai verse o serie de lacrimi amare pe tricoul meu alb, când s-a îndepărtat de mine, arată că un mic ratonel.

-Nu te mai stresa atâta, sunt sigură că mama ta te-a iertat, așa sunt ele, te iubesc de dinainte să te naști, si continua să o facă fără să bage în seamă toate cuvintele grele pe care le spui la nervi, sau gesturile idioate pe care le faci, așa sunt ele, iartă si iubesc pana la capăt. Zic dandu-i o batistă, care nu stiu cum, dar s-au rătăcit uin buzunarul gecii mele, ea reușind să șteargă o parte din machiaj, deși tot ca un ratinel mic si drăgălaș arata.

-Stiu, mama mereu iartă si inghite, a suportat si antrenat noua copii neastâmpărați, zece cu tot cu Vince, si inca nu și-a pierdut mințile! Mârâie ea supărată, lasandu-si capul pe umărul meu.

-Știi, am lăsat baltă două femei frumoase, care erau dispuse să îmi ofere o noapte de neuitat, pe nimic, hai sa nu vorbim de Beatrice... Zâmbesc, însă pe Ash am reușit să o fac doar să se strâmbe, super, ce Dumnezeu, mi-am lăsat umorul in America?

-Si de ce nu te întorci la ele, hm? Bombăne dandu-si ochii peste cap, si continua să mănânce afine congelate, din câte văd, o să își distrugă dinții...

-Pentru ca am venit aici de buna voie, nu m-a trimis nimeni, ca datele trecute... Si faptul ca ai avut o relație care s-au sfârșit prost, cu una dintre persoanele pe care le urăsc din tot sufletul... Sa fiu sincer, dar îmi satisface egoul... Zâmbesc ciufulindu-i puțin parul.

-Dar e fratele tau... Zice, însă semăna mai mult a mieunat.

-Vitreg, si stai calma, nici Chels nu îl inghite... Zâmbesc luand-o în brațe, ea punandu-si bărbia pe umărul meu, nu stiu de ce am făcut asta, însă pur si simplu am simțit nevoia să îi ofer putina atenție ratonelului.

WildWhere stories live. Discover now