Băiatul din infern

8

─  Te temi de mine, Leyla?  

Privesc in gol, rotindu-mi de cateva ori ochii , privind in jos.Stau pe ganduri si incerc sa inteleg ce se intampla aici, in casa tipului ciudat care chiar este ciudata.Nu am absolut nicio idee ce se intampla, sunt socata, incerc sa ma gandesc la mai multe lucruri , sa fac conexiuni intre anumite lucruri, insa nu pot, imi simt mintea blocata intr-un singur gand : usa deschisa.Nu stiu, nu imi explic.Ceva ce putea inchide usa nu avea cum sa fie , pentru ca nu este nici pic de curent aici, iar pe langa asta, eu nu am vazut pe nimeni in casa asta cand am intrat aici, deci, asta inseamna ca putem fi numai doi , atat. 

─  Cum ai facut asta? Ce esti?  intreb eu dupa lungi clipe de gandire.

Chiar ma tem de ceea ce am vazut.Chiar daca sunt mai multe modalitati la care m-am gandit si nu sunt atat de infricosatoare, eu tot ma tem.

─  Nimic, sunt om, spune relaxant rotindu-si ochii pe tavanul sufrageriei.

─  Ce naiba esti, Davis? Cum Dumnezeule mare ai facut asta?  zic eu mai mult rastit.

Intreb speriata incercand sa maresc distanta dintre noi doi.

Eu stau aici, in fata lui, speriata , iar el este atat de calm! Cum naiba vine asta?

Am vazut cu ochii mei cum usa s-a trantit cu atata putere.

─   Te referi la acea usa? Ma intreabă calm aratand spre usa  inchisa.Curentul.Nu este nimic inspaimantator acolo, Leyla.Am  o fereastra deschisa si a inchis usa.Mi se intampla des asta, dar nu ma tem.Este doar vantul, spune zambind atat de ciudat.

Ceva in interiorul meu ma obliga  implorator sa nu il cred pe Davis ceea ce imi spune.Nu am de gand sa il cred!   Daca este vreo ea?

  ─ Leyla, iei totul prea in serios.Nu s-a intamplat nimic,crede-ma.Vrei sa iti arata ca este vantul ? Vino cu mine sa vezi fereastra deschisa.
─Leyla, calmeaza-te, spune tare.Hai sa vezi, imi spune cuprinzandu-ma de brat.

Ma trag aspru din mana lui.Stam fata in fata privindu-ne unul pe celalalt.In cele din urma, il ocolesc si ies din casa.

     Il aud vag rostind ceva in urma mea, iar singurul lucru pe care il aud bine este faptul ca imi pronunta necontenit numele .Nu stiu de ce o face, nu am idee ce semnifica lucrul asta, si sincer, nu vreau sa stiu asta.Nu, este destul pentru ziua de astazi! Prefer sa rămân la stadiul de începător.

Merg rapid prin padurea , cu o multime de frunze uscate  cazute pe jos, peste tot  , facandu-mi tot felul de gânduri, punând o multime de intrebari carora nu le stiu raspunsurile si nici nu vreau.Ma cert in gand cu tipul ciudat, spuanand multe lucruri , de care, si eu sunt uimita.La un moment dat, cand scap de privirile tipului ciudat (mi s-a confirmat) o iau la fuga.Alergand cativa metri buni ,  dintr-o data, imi simt capul greu si ma doare al naibii de tare.Nu stiu de ce ma doare.Ma simt confuza ,epuizata si lipsita de putere, pot zice ca nu mai este mult pana cad ,sunt sigura.Imi inchid ochii si o iau la fuga, chiar daca nu ma simt in stare sa mai alerg, dar asta este singura mea solutie.Mi-e rau, ma simt extrem de rau, obosita dintr-o data.Abia ce mai pot gandi.

          In cele din urma, ma sprijin cu spatele de un copac .Scoarta  copacului ridicata in anumite locuri   imi inteapa usor spatele prin bluza .Respir profund , dar degeaba...simt ca nu mai am aer.Din ce in ce imi este mai rau si imi simt corpul obosit si lipsit total de putere . Mi-este frig , frig rau de tot si ce  vreau in momentul asta este  sa dorm si sa nu il mai vad pe tipul misterios plin de demoni, sa dorm, sa dorm...ca sa il uit.Pentru mine este destul de mult.Mi-am facut cu totul alte impresii , dar observ ca m-am inselat.Vreau sa il uit, vreau sa uit ziua de astazi, vreau sa uit totul , totul petrecut aici, totul...