Băiatul din infern

15

                                                                                    *

            Este seara, ora 19:00. Ma aflu in  fata oglinzii imense din dormitorul spatios a lui Davis si ma privesc din cap pana in picioare de ceva vreme. Nu imi vine sa cred ca sunt eu .Sunt schimbata.Par mai draguta ca inainte, formele capata si el o splendoare anume prin rochia pe care o port.Sunt schimbata.Sunt imbracata in rochia neagra  pe care mi-a cumparat-o Davis ieri , o rochie lunga doar din dantela , decupata pe spate si pe piept. Este destul de impresionanta , dar si la fel de costisitoare. Ma aplec usor sa ma incalt cu pantofii negri  luciosi, lasandu-mi parul roscat si lung  sa-mi cada  pe umeri .Asta -i noaptea in care ii voi cunoaste familia si ma simt cu adevarat nerabdatoare chiar daca este si prima noapte din viata mea in care nu sunt cu parintii mei si sora mea  Eva.Acum chiar ca inteleg care este motivul pentru care  nicaieri nu este mai bine decat acasa, alaturi de adevarata ta familie si de cei dragi tie.Nu sunt atat de entuziasmata pe cat credeam. Ma ridic si din nou ma privesc in oglinda impresionant de mare . E doar o noapte, Leyla! Pana la urma nu esti la examen ca sa ai atatea emotii . Doar o noapte si nici nu o sa incerc sa fac o impresie foarte buna familiei lui tinand cont ca suntem doar iubiti , nimic mai mult intre noi , adica , poate nu imi  este  destinat sa ma casatoresc cu el...linisteste-te ! M-a invitat.Este doar o invitatie.Nimic mai mult.Vrea sa ii cunosc familia, probabil , asa face mereu cand are o iubita.Nu ar trebui sa fiu atat de timorata.Doar trebuie sa merg acolo, sa ma asez la masa si sa schimb doua vorbe cu parintii lui.Nici nu stiu de ce am atitudinea asta.O singura noapte, atat.Doar atat trebuie sa fac.Trebuie sa fiu pozitiva.Inspir aerul, expir aerul, iar  apoi, cobor in sufragerie unde se afla si Davis,  care este imbracat in negru ca si mine. Nu este o tinuta deosebita, este la fel ca pana acum imbracat, in blugi negri si o camasa albastra  care este si lejera dupa cum pare si o geaca negra, subtire.In timp ce cobor scarile, observ cum ciudatul Davis ma priveste fix.Destul de atent ma priveste, din cap pana in picioare fara a mai clipi.Ma priveste serios pentru cateva secunde, apoi schiteaza un zambet,zambet care , ca niciodata, ma face sa fiu fericita cu adevarat si pur si simplu, sa ma indragostesc iar de el.

         ─Arati uimitor! exclamă surprins in timp ce ma priveste din nou de cateva ori din cap pana in picioare.

       ─Multumesc.Nu credeai ca una ca mine  poate sa fie cat de cat draguta? intreb zambind.

    ─Oricare femeie ce s-ar fi aflat aici, in tinuta asta , cu siguranta nu ar fi aratat asa , sopteste zambind.Esti perfecta.Ma indragostesc ori de cate ori te vad.

    Il privesc si ii zambesc.

─Esti pregatita sa imi cunosti ciudatii  parinti ? ma intreaba dregandu-si vocea.

─Pai, nu.

─Nu?! intreaba surpins, iar zambetul ii dispare de pe buze.

─Nu inainte de a-ti mirosi parfumul .Vino mai aproape de mine!  murmur.

─Sigur, dar sa nu dureze mult. O iau ca pe o sfidare. 

Il respir adanc.

─De-a dreptul demential.De-men-ti-al.Acum putem merge, spun zambind luandu-o inainte lui lasandu-l in loc.

    Stiu ca zambeste  in spatele  meu, stiu ca asta face in momentul asta .Sta nemiscat, zambind si ma priveste atent, ma studieaza din cap pana in picoare.

Iesim din casa tipul  misterios foarte repede.Davis mi-o ia inainte, imi deschide portiera si imi face semn sa intru.Imi zambeste .Ochii lui stralucesc.

         Dupa vreo ora si jumatate, ajungem la casa  parintilor  lui Davis  care , aparent, nu par ciudati.Macar ei nu au o casa in padure precum fiul lor  .Este o zona chiar populata, in inima orasului, se aud masinile , oamenii vorbind, copiii tipand, tot felul de zgomote specifice orasului.Pe langa asta , ei sunt cat de cat aproape de orasul in care locuim, doar la un interval de timp de o ora si jumatate  .Si ei macar au casa ca toate celelalte, ma rog, nu toate sunt cu doua etaje.Aleea pavata  care duce spre casa parintilor lui Davis este lunga, extrem de lunga de te face sa te plictisesti mergand.Mereu am urat astfel de case.Este prea mult de mers, cam vreo 100 de metri, poate si mai mult.Nu imi plac astfel de alee care duc spre casa.In cele din urma,  la usa de la intrare suntem intampinati de o fata draguta, scunda, blonda  cu parul impletit, imbracata in alb, iar in jurul mijlocului un sort  albastru de bucatarie  si de asemenea, are  un zambet minunat pe chipul crud si frumos.Ne pofteste inauntru, zambindu-ne cordial.Ma priveste zambitoare, apoi la Davis, pe care il priveste doar putin zambitor, apoi ia o expresie faciala serioasa.