Băiatul din infern

16

     ─Esti foarte draguta , Leyla, zice Olivia, o fata de langa Dora , zambindu-mi bland cu capul sprijint in palma. 

Pe ea nu  mi-a prezentat-o Davis, din cate imi amintesc.Doar ce am auzit numele ei mai devreme la masa.

─Cred ca Davis este foarte norocos si fericit cu tine.Adica, bineinteles, mereu ne spune despre tine, adauga Olivia suava.Eu cred ca este alegerea perfecta.

De ce sunt eu o alegere?

─Si bineinteles ca sunt fericit, spune Davis luandu-mi mana si sarutandu-mi-o.Din ce in ce mai fericit. Ce mai face Tom, Olivia?  Cum se mai simte?

─Bine, este plecat in delegatie de opt luni . Inca imi este dor de el .Fiecare zi devine un chin pentru mine.Este iadul pe pamant.Sunt sigura ca stii destul de clar ca nu a mai venit de atunci.Of, spune ea oftand.Cel mai mare chin este sa iubesti.Dar, uitandu-ma la voi,  imi trece cat de cat dorul, sopteste zambind, in timp ce Davis ma priveste.Ma hranesc cu fericirea voastra.Ma incarc asemenea unei baterii descarcata.Sunteti un pansament pentru sufletul altora.

─Eu cred ca asta a fost, Olivia, imi pare rau sa iti spun asta.Tom este mort, sunt sigur de asta.

─ Inca sper sa fie viu,sopteste inchizandu-si ochii.Cateva lacrimi ii cad pe obraz. Il iubesc pe scumpul meu Tom.

─Speranta moare ultima, murmura Davis.

Olivia pare ca sta pe ganduri cand aude ce spune Davis, privind in jos, apoi ridica imediat privirea de jos, si il priveste usor incruntata pe Davis.

Davis o priveste cu ochii sai intunecati, da usor din umeri.Buzele i se contureaza intr-un zambet , iar seriozitatea ii dispare de pe fata.Pare ca ar rade de Olivia, de dorinta ei de as revedea iubitul.

Olivia se uita  in jos , din nou , dand incet din cap.S-a intristat.Davis a intristat-o.Se stapaneste sa nu planga, insa, fata ei incruntata, lasa de inteles ca ar plange extrem de rau.Se abtine sa nu o faca. Priveste in gol, clipind de cateva ori in cateva minute.Imediat se uita la Davis.

─ Tom este mort, sopteste.Este mort. 

─Daca nu va suparati, zice Davis dragandu-si vocea,  eu vreau sa ii arat Leylei casa.

─Este in  regula, zice  Dora impasibila, iar atunci Davis ma ia de mana ridicandu-ne de pe scaun.

Pentru prima data mana lui este asa de calda, mai calda decat a mea.

Raman cu gandul la biata Olivia.Chiar imi este mila de ea pentru ce i-a facut Davis la masa.M-am pus in pielea ei, ma simt groaznic, m-as simti groaznic ca cineva sa imi spuna ca nu mai exista persoana pe care o iubesc mai mult decat pe mine, atunci cand eu sper sa o reintalnesc candva.Nu stiu cum Davis a putut face asta, fara mila, atat de direct , atat de lipsit de sentimente.Inca am in fata ochilor , imaginea Oliviei care se abtine groaznic de tare sa nu planga, care priveste in jos, in gol, fara a mai spune vreun cuvant.Nici nu mai putea deschide gura.A durut-o sa auda toatea astea, sunt convinsa.Ii dau dreptatea sa simta asta.Cel mai greu lucru din viata unui om pe acest pamant, este sa piarda persoana pe care o iubeste extrem de mult, fie mama, fie tata, fie frate sau sora, fie iubit, fie copil.Indiferent de persoana pe care o iubesti.Este greu sa pierzi pe cineva , te doare pana si in  maduva oaselor, durerea din suflet ti se desprinde si se raspandeste in intreg corpul, necrutand nicio particica, niciuna.Te doare , vrei sa urli, sa evadezi din propriul corp, dar nu poti sa evadezi.Tot ce poti sa faci este sa te consolezi cu durerea, s-o faci sa nu te mai doara atat de tare,  chiar daca este foarte greu sa faci asta.Asta este rolul vietii, sa treci prin ea, sa o simti cu adevarat, sa ii simti raul cum ii simti si binele.

Urcam scarile late, lucioase , construite din  lemn de mahon,   pana la etajul 1. Holul este atat de lung si  pare putin  straniu mai ales pentru faptul ca  lumina este  slaba incat nu prea pot vede mare lucru  inainte .Insa, in ciuda acestui lucru, este destul de placut si nu pare chiar atat de infricosator pe cat imi imaginam.  Podeaua maro inchis scartaie usor sub pasii nostri grei .Este caldut  inauntrul. Il strang pe Davis de cateva ori de mana , incet, apoi il tin cum il tineam inainte.Pot spune ca de data asta, mana lui ma incalzeste .Pe fundal se aude incet o melodie, cred ca vine dintr-una dintre  camerele din casa. Pare o piesa destul de draguta , chiar daca se aude incet.Mi-as dori cu adevarat sa o aud mai de aproape.Melodia imi da un sentiment ciudat in mine, cum mi s-a mai intamplat pana acum, insa destul de rar.Ma face sa vreau sa merg in directia aia, intr-un fel, ma cheama.As vrea sa ii spun lui Davis sa mergem acolo, insa, simt ca pare a fi o mare prostie.Deschid  gura de cateva ori , insa, o inchid la loc fara a scoate vreun cuvant.Davis  ma strange mai tare de mana, iar in cele din urma ma duce in camera din care se aude acea muzica.Simt o fericire interioara ca ma duce chiar acolo.In cele din urma, ajungem in acea camera.  Pentru prima data vad ceva obisnuit in casa asta.Este o camera obisnuita, cu pereti albi ,cu un pat pentru o persoana, aranjat, pe mijlocul camerei,lipit de pat, in spatele sau, este o mobila albastru inchis cu alb in care se afla carti, anumite carti, nu stiu din ce categorie fac parte, postere mai mult negre, multe alte tablouri si poze atasate pe pereti .Intr-una din poze este un baiat la vreo 14-15 ani cu cativa prieteni de -ai sai , presupun ca sunt prieteni, poate nu sunt,  scotand mult fum pe gura, cu siguranta tragea dintr-o narghilea, presupun ca asa se numea.Nu obisnuiesc si nici nu obisnuiam sa fac asta, pur si simplu doar am auzit de ea prin clasa.Ceva ma face sa cred ca in poza este Davis cand era adolescent! Nu s-a schimbat in mare parte.Tot la fel arata, cu o singura exceptie.Acum este matur.Trasaturile sale sunt mature.Arata mult mai frumos decat atunci.Sunt sigura ca si atunci fetele erau topite dupa el.Inca sunt, stiu.Prefer sa nu ma mai gandesc la asta.Ma enervez prea repede.