Băiatul din infern

22

~Dupa o luna de la despartire ~            

Davis ma mangaie pe par si ma saruta , ma saruta de multe ori, de nenumarate ori dandu-mi niste fiori ciudati in tot corpul .Ma face sa ma simt bine si in siguranta langa el...ma saruta pe obraz, apoi mai aproape de coltul gurii, zambeste, ma saruta pe coltul gurii, apoi pe buze.Apoi imi zambeste.Zambeste atat de frumos , ca niciodata.

Ma tine strans la piept , din nou, si imi sopteste cat de mult ma iubeste. Ii observ lacrimile prelingandu-se pe obraz, apoi pe barbie. Ma saruta in crestetul capului si isi inchide ochii .Stam amandoi tacuti fara sa mai scoatem vreun cuvant de ceva vreme ca si cand am savura momentul, momentul in care suntem impreuna .Il privesc fara incetare, studiindu-i chipul tanar si frumos, dar , de asemenea, ingandurat .Il mangai.

─ Asculta-mi bataile inimii, te rog, sopteste in cele din urma .
Imi las capul pe pieptul lui .Ii bate atat de tare inima, ingrozitor de tare ca si cand i-ar iesi din piept. Din ce in ce se aude sunetul batailor inimii ...ma incrunt si imi ridic privirea. Davis ma priveste fix.

─ Davis? intreb in cele din urma.

Fata lui Davis se schimba.Davis devine serios, apoi trist.Ii cad cateva lacrimi din ochi ce se preling pe barbie.Isi sterge ochii cu dosul palmelor .Este ingandurat.

Il aud cum plange. Urla.Incepe sa tipe cu toata puterea .Striga .Eu am disparut.Eu doar il privesc pe Davis.Davis sta in coltul camerei , sta lipit de perete cu genunchii usor intinsi.Ii simt durerea, supararea, mahnirea.In jurul ochilor sai sunt o multime de cearcane. Isi da cu pumnii in picioare. Se sprijina cu spatele de perete si ramane ganditor privind in jos.Este trist.Sufera.Ma striga , imi spune ca ma iubeste, se blesteama , sta cu ochii inchisi.Se ghemuieste pe podea , il doare corpul, capul , este alb la fata.Isi infinge cu putere unghiile in palme.Sta si plange in loc .Ma simt sufocata de dor , plang si eu ca el, simtind toata durerea in intreg corpul.Il tot privesc si nu pot face nimic , nu pot sa il ajut deloc pe Davis.

Ma trezesc transpirata si corpul imi tremura al naibii de tare .Tremur din toate incheieturile.Simt cum tot sângele mi se răspândește in întreg corpul,iar o adiere rece imi străbate sira spinării.Imi rotesc de câteva ori ochii stand cu capul in jos.Sunt ușor speriata, mirata, confuza.Înghit in sec.Pentru câteva clipe , simt toaate aceste stări.

Aprind repede veioza de pe noptierea.Este ora 03:00 dimineata. Din nou, aceeasi ora ca in fiecare noapte.Ma îngrozeste .

De o luna tot am visul asta.In fiecare noapte .Ma tem.Ma simt prost.Nici eu nu stiu cum ma simt.Nu inteleg visul , nu stiu de ce tot visez. As vrea sa nu mai visez.Mi-as dori sa nu mai visez.Ma trezesc mereu trista, ingandurata, mahnita. Ochii mi se umezesc din nou. Chiar daca stau departe de el, nu ma pot opri din a ma gandi la el .
Pana si in vis imi apare.
Si chiar daca am aflat ca este fiul diavolului , nu ma pot opri.Lipsa lui ma sufoca, simt cum raman fara aer, din ce in ce mai repede .Fiecare zi ce trece fara Davis, este ca si cand aerul de care am nevoie se diminueaza si pana la urma, cred ca se va diminua definitiv.Lipsa lui ma nimiceste in fiecare moment.Singurul moment cand nu ma gandesc la el este decat momentul in care dorm, ma rog, atunci il visez, ca acum, ca aseara,ca acum o luna.Pur si simplu, traiesc chinul pe pamant.Il vreau , dar orgoliul nu ma lasa.Ma tem, dar inima ma obliga sa il tot iubesc.Nu stiu ce sa ma fac.Vreau , ma tem, iubesc, mi-e greu.Nu ma pot opri din a ma gandi la el.Ma doare sufletul, simt ca arde in flacari, simt durere , chin.Noua mea rutina de cand nu am mai vorbit cu el: ma trezesc, ma gandesc toata ziua la Davis, ma culc si il visez .Niciun moment din viata mea fara Davis! Chiar in fiecare moment al vietii mele il am in minte, in ochi, in auz,in sange.

De exemplu, ieri m-am trezit la opt dimineața, chiar la opt fix, mi-am luat micul dejun in bucatarie , timp de zece minute, timp in care nu am scos niciun cuvant.Mama si tata ma priveau cu mila.Nici nu am incercat sa ii bag in seama.Nu vreau sa vorbesc cu nimeni, mai ales despre ce s-a intamplat.Nu, nu am niciun gand sa o fac.Pe la 8:15 m-am dus in camera , am încercat sa invat la literatura , cat de cat am retinut, pe la ora 11 mi-am facut un dus fierbinte de cateva minute bune, apoi a venit Eva in camera mea.Nu am vorbit prea mult, adica doar doua vorbe.M-am îmbrăcat, apoi am plecat in parc sa ma plimb.Am stat ceva vreme pe banca,m-am tot gandit la Davis, am început sa plâng din nou.M-am plimbat si prin padure.Nu mai este deloc zapada,doar pamant,cateva frunze lipite pe pamant, pamantul fiind umed.In cele din urma, m-am intors acasa,mi-am mai invatat, si bineînțeles ca tot la Davis m-am gandit.M-am gandit neincetat la el.Mama ma tot intreba cum ma simt,la masa, afara, in camera mea, oriunde ma gasea, insa, raspunsul meu era simplu:"bine".Stiu ca nu o satisfacea cu nimic.M-am culcat pe la vreo zece si jumatate noaptea.M-am culcat tot cu gandul la Davis si tot plangand.Asta fac zilnic , de o luna si cateva zile bune.Incerc sa il uit pe Davis.Stiu ca primele luni vor fi un chin, un iad.Sunt convinsa de asta, insa sper sa il uit.Trebuie sa o fac, sa mi-l scot din minte pentru totdeauna.Singura sansa de a trai ca un om normal.Trebuie sa o fac.Nu am idee de ce il iubesc atat de mult.Ma tem de sentimentele mele puternice.