Cumpărată III

917 74 2
                                    

" Mă măsură din cap până în picioare. Am măturat cioburile curajului zdrobit și cu inima bătând puternic l-am privit în ochi. Nu am văzut nimic: erau seci și reci. Speram să găsesc puțină  lumină  în ei, de care sa mă agat cu ghiarele  ca să  pot scăpa de acest infern. Dar era stinsă! Mi-a pipăit părul și mi-a făcut semn să îl urmez. Gânduri diavolești își făcuseră loc în mintea mea șubredă, iar frica se instalase neinvitată în sufletul meu. Peste mine se așternuse o iarna grea, viscolul îmi bătea inima fără milă  și îmi îngheța fiecare celulă din corp. " ( din jurnalul Alexandrei)

Alexandra mergea teleghidată în spatele lui. Se uita cu groază la cuțitul ciudat, auriu de la brâu. Era sigură că era foarte ascuțit și ar putea-o străpunge într-o clipă. Cu un nod în gât privirea îi fu atrasă de al doilea pumnal cu pietre ruginii, prins atât de bine de  cureaua împletită de la mijloc. Picioarele îi erau grele, iar stomacul protesta..nu mai mâncase de atâtea ore. Îl mângâie automat și îi ordonă să se oprească, sunetele lui jalnice îi  îngreunau și mai mult situația. Uitandu-se deznădăjduita într-un punct de pe cămașa lui roșie avu un flesh. Văzu mâna mamei ei și urechile înflorisera la glasul ei dulce. Când fusese mică, mama ei o învățase sa fie puternica precum Popey the Sailor-man. Era o absurditate, dar amintirea îi dădu curaj...
......................................
Decembrie 1993

Ana  își privea fiica cea mare, era atât de diferită de Cati. Alex iubea să  împartă jucăriile cu ceilalți copii din parc, pe când Caterina îi păcălea ca să le fure. Prima spusese mereu adevărul chiar dacă apoi o implora jumătate de ora ca să o ierte pentru obrăzniciile făcute, dar Cati.. Off Cati mintea, încerca fără succes, să o manipuleze. Din păcate cu o mare durere în suflet, trebuia să admită ca fiica ei cea mică semăna perfect cu tatăl ei. Soțul infidel care o manevrase  ca pe o marionetă până o aruncase la gunoi. Spera din suflet ca buna educație care dorea să i-o dea, avea să schimbe pornirile urâte. Zâmbi cand vazu cum Alexandra se strâmba la farfuria plină cu spanac. Nu îl suporta și cu greu o convingea să mănânce acest sănătos aliment.
-Draga mea ca sa fii puternică trebuie sa mănânci spanac!
- Mama...mama...daaaaar nu îmi plaaaace. Off- izbi furculița pe fața de masă-
- Alexandra nu incepe cu mofturile. Îți place sa fii precum Popey Marinarul?
- Da... Dar cum am sa fiu puternică precum Papa? Mamă...El e așa maaaare și are.. mușchi. Uite....eu, eu nu am - își încorda brațul cum văzu că făcea personajul din desenele animate- Veezzzzi mamma... nu am și mănânc spanac!
Ana zâmbi, îngenunche lângă fiica ei dulce și îi spuse:
- Îngerul meu adevărata putere vine de aici ( ii puse mâna pe inimă). Da, de aici vine forța.  Nu trebuie sa ai mușchi ca sa fii puternică, ci o inimă curată și un caracter precum stejarul din grădina noastră, pe care mereu îl admiri. El nu are mușchi și e atât de puternic, încât a învins atâtea vijelii în lunga lui viață.  A rămas drept, pregătit sa înfrângă alte furtuni. Așa trebuie sa devii și tu ... precum Popey sau stejarul nostru din curte ( o pupă pe creștetul capului).
-Da, mamă. 
- Ei... pentru asta trebuie să mănânci spanac, e un aliment foarte important.
- Offf...
- Ei hai hai...
...............................................
Iunie 1612

Cum avea să scape dacă nu lupta? Îşi ridică timidă ochii din pământ şi privi în jur. Din nou simţi un nod în gât când vazu minunăţia din jur. Traversau un hol imbracat în mătase albastră. Deşi groaza se instalase în inima ei cu privire la viitor, asta nu însemna că sufletul nu aprecia frumuseţile care o înconjurau. Podeua de un albastru închis era acoperit de steluţe aurii, iar langă fereastra minuscula se odihnea o vrabiuţă. Avu senzaţia ciudată că se rătăcise ca şi ea, că locul ei nu era pe zabreaua prafuită şi ruginită. Ci pe un câmp verde, plin de flori şi de fluturi,iar.. "Alexandra" ţipă vocea ei interioară "  Lasă florile şi fluturii! Concentreză-te, trebuie să ajungi acasă!" Acasă, da vreau acasă!Se  uită în jur  şi observă că în partea stângă a holului parcă interminabil, se afla o uşă  deschisă. Razele soarelui păşeau uşor luminand în urma lor marmura. Emoţionată, se uită la barbatul din faţa ei care parcă o uitase, dar ea ştia că nu e aşa. Aşteptă până ajunse în dreptul uşii şi fără să se uite în urmă fugi.. Picioarele se indreptau singure spre libertate. Nu auzea nimic.. nu vedea decat uşa devinită deodată dragă, era atat de concentrată încât avu un şoc când 2 mâini musculoase o cuprinseră din spate.

HAREM  VOL 1 Oraşul De AurUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum