Decizii și Umbre

429 44 12
                                    

Noaptea trecuse pe nerăsuflate, o alta zi grea începuse. Iar cea de ieri îi dăruise zâmbind câțiva bolovani de cărat în spate. Mihai stătea rezemat de fereastră cu scrisoarea în mână, o citise. Da, o citise de câteva ori chiar. Privea în gol revăzând scrisul micuț înflorat. Seara trecută fusese aici, cu el îndrumând-ul spre rândurile scrise cu disparare. Oare spiritul ei era în cameră?  De unde știuse că el nu descoperise scrisoarea, dacă ea se afla în alt secol?
Îl salvase din mâinile lui Aslan, iar acum..o văzuse.. Tulburat își trecu degetele prin păr, înnebunea?
Dar fusese lângă el, o simțise!
Se întoarse brusc țipând: " Ce incerci să îmi spui? Esti supărată că am dat în Cati?" " Ești aici? Sparge ceva, da-mi un semn dacă te afli lângă mine! Te rog!!!" Așteptă cu inima bubuindu-i în piept, dar deageaba, liniștea era cea care se instală în încăperea prăfuită.

Minutele treceau, se scurgeau lent în timp ce aștepta zadarnic să se întâmple ceva, orice numai să vină din partea Alexandrei, o Alexandră care nu se vedea nicăieri.  Se prăbuși în genunchi pentru a nu știu câta oară, hârtia desprinsă din agenda veche căzu pe podea. Cuvintele sfinte își făcură simțită prezența. Se ruga la un Dumnezeu invizibil, dar omniprezent. Cu mainile acoperindu-si fața șopti rugăciuni pe care le crezuse uitate. Le învățase la școală, cu profesoara de religie. Mama lui ocupându-se cu bătaia și pedepsele zilnice. Mama lui: o femeie cu sufletul înnegrit obișnuită să îl învinovățescă pentru  propriile eșecuri. Care deși o dată frumoasă se urâțise, transformandu-se într-un monstru când îl lovi prima dată, ca apoi să îl închidă nervoasă în cămara unde timpul nu exista, ci doar întunericul.  
Amintirile negre se împleteau perfect cu vorbele sacre creând săgeata care  îi străpunse nemiloasă mintea-i încețoșată. Deschise brusc ochii: Știa ce sa facă: Cu Cati și cu Aslan.
Nu fusese niciodată cu adevarat credincios, dar când toate ușile par închise, iar soluția încă nu se zărește..singura priveliște e spre cer.

Scoase celularul din buzunarul pantalonului și formă numărul lui Ștefan.

- Alo, alo, Mihai?
- Buna dimineața. Da, sunt eu.
- Aha, cască, cât e ceasul?
Urmă o pauză.
- 6.30 a.m.
- S-a întâmplat ceva? Ești bine?
O altă pauză.
- Am... am dat în Cati.
- Ce?! țipă Stefan. Ai înnebunit mă? E bine, cum se simte?
- Nu știu, uite..vreau sa vorbesc cu tine despre ceva urgent. Ce am făcut nu pot șterge, dar pot îndrepta.
- Stai așa, cum adică ai dat în ea? Unde ești acum? Ce s-a întâmplat?
Pauză.
- Alo, Mihai?
Pauză.
- Alo, alo?
- Sunt în camera Alexandrei. Nu pot vorbi la telefon. E clar ca te-am trezit din somn. Scuză-mă.
- Nu închide, ma îmbrac și vin la tine!
- Nu!
- Mihai, vin la tine sa vorbim! Să îmi zici ce ai pățit, ce naiba!
Iar pauză.
- Fac un duș și vin spre tine. Ok Ștefan?
-Bine, dar sun-o pe Cati să vezi cum se simte.
- Nu, ai sa o faci tu pentru mine.
Închise telefonul.

Acum avea un alt numar de format, un număr străin. Individul se afla în Italia, era și mai devreme: 5.30 a.m. Foarte bine să îl trezească, dar avea presentimentul că nici Bibliotecarul nu dormise.
Trase adânc aer în piept, trebuia să se liniștească deși clocotea de nervi când se gândea la camerele video  din apartament. Nemernicul văzuse și auzise cearta!
Se simțea umilit și prins în cușcă. Pierduse controlul propriei vieți, totul se răsturnase cu susul în jos de când viermele de Izmir intrase în birou, iar gravurile se rostogoliseră pe parchet dezvăluind ce nu crezuse ca va mai revedea vreodată: pe Alexandra.
Dar merita să își pună în pericol familia? Mara!

Poate Alexandra deținea o foarte buna parte din suflet, dar Mara era aerul. Fara ea... "nici sa nu îmi treacă prin minte așa ceva!"
Adevărul e ca nu putea să o piardă nici pe Alexandra, sau jurnalul ei, și nici pe Mara, așa că va trebui să își joace bine cartea. Ori totul ori nimic!
"Gata, sunt pregătit, calm! Zic asta când tremur."
Da, se temea de Aslan Hazan. Doar el îi zdrobise degetele fără milă, ca apoi să pară bunul samaritean. Cunoscuse pentru prima dată frica, iar sentimentul fusese cumplit. Frica de durere reală, de moarte care până atunci nu existaseră , dar când dăduse mâna spre oroarea lui, înghețase. Paralizase la gândul morții lui sau a familiei.
Degetele nu i se vindecaseră complet, dar când o vor face, cicatricile tot vizibile vor fi. "Cât va trebui să mai îndur pentru tine Alexandra... sau Leyla cum te numești acum.. ? Nu ți-a ajuns că m-am îndrăgostit nebunește de tine, că eram și mai sunt în stare să îți dau tot, că ai luat cu tine o parte din a mea inima, că mi-ai furat somnul și zâmbetul când ai plecat, dar m-ai trebuie să mă şi zdrobești furandu-mi tot până și libertatea! De ce, zi-mi de ce? Știu că mă auzi!! De ce te-ai întors? Ma obișnuisem, ma resemnasem! Zi-mi de ce?" Liniștea îl privea tristă știind ca nici un zgomot nu va veni de departe, nici un răspuns nu o va tulbura. Era doar el şi tăcearea, sau propriile lui gânduri cu iz de alcool.
"Înnebuneasc! Calmează-te! Iar după ce vorbesc cu.. ( înjură puternic) am să mă întâlnesc cu Ștefan."
Numără încet pana la 10 și de la 10 pana la 1. Apoi se îndreptă grăbit spre baie unde se spălă de câteva ori pe față.
Formă numărul.

- Domnule Zarneanu ce surpriza!
După cum bănuise nici el nu dormea, vocea era binedispusă, nici de cum adormită.
- Sa lăsăm politeturile, tună Mihai. Să trecem direct la subiect!
- Vă rog, ascult, dar atenție la ton domnule Zarneanu! Ați putea și scula morții, iar asta ar fi o tragedie. Va dați seama cât ar povesti?
- O adevărată problema pentru dumneata domnul Hazan, dar cum așa ceva nu e posibil puteți răsufla ușurat: morții vor rămâne tot morți. Iar șoaptelelor vor rămâne doar în morminte.
De cealaltă parte a liniei Aslan zâmbi. În ciuda faptului ca îl înfricoșa, tot avea curajul nebunesc să îl înfrunte, să îl ia peste picior. Dacă aprecia ceva la un bărbat era curajul. Iar Mihai avea din plin: curaj prostesc e adevarat, dar tot curaj e.

- Vreau să dispară camerele de filmat din casa mea!
Aslan amuți. Cum aflase? Doar oamenii lui erau profesioniști, nu era prima dată când îndepliniseră asemenea sarcină. Din contra era ceva de rutină. Avea să afle mai târziu ce se întâmplase defapt. Iar cei vinovați, vor plăti. Nu suporta greșelile, doar el putea să greșească, nu și angajații!
- Credeam că avem o înțelegere, doriți încredere, respect și loialitate. Dar cum sa primiți, dacă nu oferiți?
- Domnule Zarneanu, scrâșni din dinți, aveți grijă. Se vede că ați și băut.
- Poate, dar sunt treaz credeți-mă! Mă amenințați? Mi-ați zdrobit o mână, vreți și degetele de la picioare?
-Nu vă ameninț, doar va atenționez!
- Sunt nervos, sunt agitat și da, sunt speriat ca am nimerit în iad! Nu am făcut nimic rău  ca viata mea și a familie mele să fie pusă în primejdie decât să fiu ghidat spre infern de un escroc contabil! Când am văzut acele imagini cu Alexandra nu am vrut decât să o găsesc. Ani de zile nu am știt nimic de ea și deodată.. apare pe podeaua biroului meu.
Înțelegeți că nu auzisem niciodată de dumneata?
După un timp Aslan răspunse:
- Știu asta domnule Zarneanu. Mi-am cerut scuze.
- Scuze.. Nu doresc să stau cu frica în propria casă. Dacă asta este prețul ca să citesc din jurnal, atunci nu doresc să îl plătesc. Iar oferta dumneavoastră ridicolă de a vă ajuta să îl traduceți, nu am crezut-o nici o clipă. Nu sunt un tâmpit, știu că nu doriți defapt să mă scăpați din vedere..
Urmă o altă pauză.
- Domnule Hazan nu mă interesează afacerile dumitale, nici cine ești, ce faci și așa mai departe! Tot ce doresc e sa știu ce s-a întâmplat cu Alexandra. Atât!!! Dar nu sunt dispus să plătesc prețul pe care mi-l cereți!
- Ce te face să crezi ca sunt dispus să te las să citești în cazul de față?
- Mi-ați spus o dată că avem ceva în comun, nu știu ce e, dar cred că într-un fel mă înțelegeți.
Pauză.
- Și în plus sunt un bărbat sincer și foarte corect încât să recunosc că suntem chit.
- Chit, domnule Zarneanu?
- Da, dumneavoastră mi-ați furat libertatea și eu am fotografiat cu telefonul câteva pagini din jurnal ca să pot citi în București.
Pauză! Inima lui Mihai zvacnea, capul îl durea, iar dacă aceasta decizie de a îl înfrunta pe Bibliotecar se dovedea fatală, spera ca Mara sa scape nevătămată. " Câte lucruri fac pentru tine Alex, risc până și viața fetei mele!"
- Ori sunteți curajos, inconștient ori prost! Dar va felicit că m-ați luat prin surprindere. Am două lucruri la care trebuie să reflectez. Am sa va anunț decizia mea la sfârșitul zile.
O zi bună! A..  să nu fugiți, că am sa vă găsesc și în gaura de șarpe!
Închise.

De furie, Mihai, își smulse părul din cap. Ce făcuse Dumnezeule? Se condamnase singur la moarte!

...........
Buna,

Imi cer scuze de întârziere. Am sa încerc sa scriu mai puțin, dar mai des.
Mulțumesc pentru voturi și comentarii, dar și pentru faptul că aveți răbdare.

Allaria


HAREM  VOL 1 Oraşul De AurUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum