HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Decizii şi Umbre partea a II

     Era dimineață, ceasul de pe perete deși adormit demult, în urechile lui Mihai răsuna ora opt. Opt țăruşe care îi străpungeau inima. Se afla în casa Alexandrei, cumpărată de la tatal ei imediat după trecerea în neființă a Anei, mama care se stinsese de dor după copilul pierdut. Imediat cum ajunsese, comandase telefonic de băut și dupa ce terminase  sticla, o spărsese de zidul cu tapetul îngălbenit de timp pentru a se calma. Ca apoi să înceapă o alta și o alta... pană sufrageria devenise acoperita de cioburi mărunțele pregătite să rănească oricând.
Acum,  stătea cu capul plecat uitandu-se fix în podea. Revedea din nou și din nou la cearta cu Cati, privirea speriată a micuței parcă hăituindu-l. Ce fel de tată era, dar soț? Soț...înjură puternic. Îşi trecu mâna prin păr, furia reînviindu-i în suflet. Bătu cu pumnul în lemnul prăfuit. Era pierdut, cu viața ruinată. O pierduse pe Alexandra, iar acum.. Mara!

     Cum stătea aplecat, cu sticla de bere încă în mână, ceasul de pe perete prinse din nou viață, batând puternic ora nouă. Ochii îi devenisera grei, somnul cuprinzându-l. La cât dormise, nici nu era de mirare. Corpul îşi dorea drepturile, avea nevoie de odihnă.
Dar deodată un miros de cafea îl trezi, iar o voce cristalină îi preluă toată ura din inimă.   Era caldă, melodioasă, ar fi dat orice din lume să o mai audă încă o dată! Dar o auzea! Dumnezeule o auzea, era Alexandra!
Ridicase ochii brusc, stătea în fața lui în pijama cu părul desfăcut, ținând în mână ceaşca cu cafea. Se aşezase cu genunchii la piept pe fotoliul devenit dintr-o dată curat. Mileurile mamei ei îi înnobilau brațele uriaşe de piele. Dar nu le luase Cati? Cati! Când va afla că Alexandra s-a întors...  Alexa... vru să  o strige, dar nu se auzea decât tic tacul ceasului, vocea lui pierise. Devenise mut!

    Dar ce conta prețul, când ea se afla la nici un metru distanță de el? Ce emoție va fi când i-o va prezenta pe Mara, era sigur că va înțelege și o va iubi ca pe propria ei fică. Mara.. Alexandra duse ceaşca la buze oftând. Mihai se uită hipnotizat, era exact aşa cum o şi-o amintea. De fapt, fusese cu ea când își cumparase pijamaua asta copilarească. Era roză cu floricele albe presărate ici pe colo. O luase într-o joacă, parcă sfidându-l. " Uite, copilul din mine nu a murit, o vreau!" parcă spuseră ochii ei, iar el  i-o dăruise rugând-o să o probeze pentru el imediat cum ajung acasă.  Dar nu mai ajunsese să o vadă îmbrăcată în ea, pentru că după câteva minute fusese chemat de urgență la firmă...până acum.
Arăta fragilă, observă cum degetele de pe porțelan îi tremurau. De ce oare? Era emoționată că îl va vedea din nou? Ar fi vrut să îi cuprindă mâinile între ale sale, să o privească în ochi și să îi  zică " Te iubesc!" Inima îi bătea puternic în piept. Da! Se va duce la ea și o va surprinde. Apoi o va săruta ca după 10 ani foarte lungi de despărțire. Dar în momentul când dori să se miște, constata oripilat ca nu poate. Dumnezeule,  ce se întâmpla? Paralizase!Urlă puternic când o văzu cum desculță atinge podeaua plină de sticla spartă.

"Aaaaaaa", un țipăt de moarte cutremură camera, dar Mihai se încruntă puternic când realiză ca nu era a lui, ci... telefonul ei!

- Ooo Cati Cati, ce îmi faci! zise îngândurată Alexandra. Iar te-ai jucat cu propriul meu telefon, schimbându-mi melodia! Când ai să lași copilăriile la o parte, nu mai ai 5 ani, ci 16!

    16? Se miră Mihai. Apoi o văzu cum se îndreaptă grăbită spre camera ei ca într-un minut să se trântească pe canapea, trecând prin el! Tre.. Ce?! Întoarse repede capul, privind-o înspăimântat. Citea sms-ul primit, lacrimile pătându-i obrazul. Plângea, lăsând  telefonul să lovească covorul. Covorul.. dar covorul plin cu pătrățele aurii fusese înlăturat când Alex dispăruse, mama ei ne mai suportandu-l. Iar acum ca printr-o minune se afla în fața lui ca și mileurile de pe fotoliu, vaza înflorată făcută țăndări  de Cati după o ceartă puternică, ca și pendula care începuse să îl enerveze. Bătea ora 10, iar Alex încă nu încetase din plâns. O privi, era atât de aproape de el încât îi simțea mirosul, dorea din suflet să o atingă, dar nu putea. Dintr-un motiv necunoscut Dumnezeu îl pietrificase. Observă smartphonen-ul, stătea lipit de degetul piciorului mare. Il invidia, ar fi vrut.. uită gândul când citi mesajul. Pălise! " Așa ceva nu e posibil" Mai citi încă o dată sms-ul. Era al lui! El îi trimisese, în ziua de dinaintea nunții, ca să o invite la Vraja Mării: restaurantul ei preferat.

" Mâine clopotele vor bate deasupra noastră, iat porumbeii ne vor da binecuvântarea lor. Dar ce spui să ne facem de cap diseară în ultima noastră zi de libertate? Ce zici de Vraja Marii?"

Acesta fusese  mesajul, iar ea vărsa lacrimi la vederea lui.  Dacă avea dreptate acum va lua telefonul și ii va da mesaj Alinei, prietena ei cea mai bună, ca să vină  până la ea. Nici nu termină bine gândul că Alexandra făcu întocmai.  De asta nu putea vorbi, nu se putea mişca pentru  că se intorsese în timp. Trăia o amintire, dar a cui amintire? Clar, nu avea cum sa fie a lui! Băuse prea mult! Imaginația i-o luase razna.   Mereu se intrebase ce făcuse Alexandra în acest interval:  10-11 a.m. De ce Alina primise un sms ciudat cu o zi înainte de nuntă? Iar acum îl știa. O privea în timp ce tasta:

" Te rog vino cât  de repede poți la mine, nu mă  lăsa singură! Te pup."

Știa și motivul: mesajul lui care ar fi trebuit să o bucure, să o faca să zâmbească, îi produsese în schimb o mare tristețe!

Nu mai știa cât timp trecuse, până ceasul nu bătu ora 10.30 a.m. Atunci Alexandra se ridică uitandu-se direct în ochii lui Mihai. Îi vorbea cu ochii, dar totul nu dura decât  câteva secunde, constatând că ea se îndrepta grăbită spre dormitorul ei. Iar el șocat, putu să o urmeze. Se opri în prag. Cât de frumoasă era cum stătea turcește pe podea mângâid cu delicatețe agenda pictată de ea. Mainele ei tematoare o deschiseră şi începu să scrie. Deși nu vedea ce scrie, cuvintele ii rasunara puternic în minte: " Dragul meu Mihai,

Dacă ai să citești aceste rânduri înseamnă că nu am să mai fiu.."

Ceasul acela blestemat începu din nou să bată. Ooo, cât de tare îl durea capul, iar când deschise ochii ameți.  Unde era? Corpul fiindu-i  travarsat de mii de ace, ce durere! Mirosul puternic de bere din camera, îi aminti deodata de mirosul de cafea..din vis...
Visase! O visase, defapt nu. Fusese aici cu el, doar ca nu o putese atinge. Dar ea.. Visase!
Bătaile ceasului nu încetau. "Cât îl urasc! Nu m-ai țipa, sunt treaz. Nu vezi ce migrenă am?" Urlă la ceas, dar înlemnind cand sesiză că el era oprit.  Nu batuse el ora 8, 9 10 sau 11, nu avusese cum. Nu functiona! Atunci?
Se ridicase ca ars: Alexandra, era... Alerga, aflandu-se acum față în față cu ușa camerei ei. Nu mai intrase aici de .. de.. mai bine de 7 ani. Unde era cheia? Înjură, apoi lovise puternic cu umărul în ușă: o dată, de două ori și ea cedă. Praf, praf, praf, dar cui îi păsa, când acum ținea în mână agenda ei? Nu o deschisese niciodată, neavând curaj să o facă.
Era oare posibil ca ea sa fi scris ceva pentru el înainte să dispară?
Nu exista  decât o singura soluție  ca să afle răspunsul şi aceea era să o deschidă...

" Dragul meu Mihai...."

---------------

Buna,

Imi cer scuze pentru întârziere, voi încerca sa postez mult mai repede. Mulțumesc pentru răbdare.

Va doresc un Paște Luminat, plin de iubire si pace.

Allaria