HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Călăii din Veneția

Era o seară sufocanta care parcă îți răpea suflul venit din adâncul tău. Aveai impresia că te afli pe marginea Iadului. Și că din clipă clipă, limbile de foc te vor cuprinde, iar tu te vei transforma în cenușa blestemată să doarmă veșnic înconjurată de lavă.

Aslan simțea că respirația îi era îngreunată, cămașa de bumbac îi era lipită de spate. Se simțea murdar și dorea neapărat ca lacrimile dusului să îl spele de toate greșelile ce îl urmareau ca o umbra bolnăvicioasa. Iar o dată cu murdaria pielii să îi dispară și păcatele, dar se temea că dacă s-ar intampla una ca asta nu ar mai rămâne nimic din el, pentru că mucegaiul îi mâncase ca un cancer sufletul. Strânse pumnul deznădăjduit, nu mai putea fi salvat, îngerii îi întorsesera spatele lăsându-l să se descurce singur. Privea cu un mic nod în gât ușa zimtata de lemn. Poarta care îl despărțea de o lume cu totul și cu totul necunoscută lumii moderne. Având propriile legi și pedepse. Se afla la intrarea subterană a unei societăți secrete. Aflase de ea cu cinci ani în urmă, când îl contactasera și îi propusera să fie colaborator de gradul trei, adică ultima treaptă. Iar acum era la un pas de a deveni Ucenic Mic.

Daca nu l-ar fi contactat, poate că nu ar fi aflat niciodată de ei! Preferau să lucreze și să comande în umbra. Își aducea bine aminte, chiar și după atâta timp, cum primise scrisoarea ciudată, scrisă la calculator. Plicul fusese negru, fără timbru, iar conținutul nesemnat. O găsise amestecată printre hârtiile de pe biroul ascuns din anticariat. Se tulburase nespus realizând surprins că nu știa cum intraseră, iar camerele de supraveghere nu relevasera nimic. Parcă fuseseră invizibili, nu lăsaseră nici o urmă. Un IT-ist îi spusese că 5 minute din înregistrare lipsea și că fusese opera unui mare specialist. Atunci înțelesese că era o treabă serioasă. Avea de a face cu persoane foarte periculoase care știau de furt. Privi mai atent cuvintele care îl înspăimântasera la inceput. Chir și după 5 ani, iși aducea aminte conținutul scrisorii, pentru că experiența îl învățase să memoreze tot ce se poate. Informația era pentru el cheia puterii și a supraviețuirii!

Închise ochii și revăzu textul:

" Stimate trecător,

Recunoastem importanța numelui sinistru care a oripilat lumea efemeră.

Felicitări! Ne-ați atras atenția prin capturarea cu atâta dibăcie a tabloului lui Vincent Van Gogh: Taranca (1885). Muzeul Van Gogh din Amsterdam nici nu a realizat ce i-a lovit, și acum stau liniștiți în timp ce își beau cafelele neștiind că unul dintre tablouri e un fals foarte bine realizat.

Ne arătăm respectul reușitei. Invitația nu o veți găsi oricum.

Egroto, dum anima est, spes est! (1)

59494555291"

Fusese îngrozit, pentru două zile se simțise haituit. Gândul că cineva mai puternic îl urmărea, îl înspăimântase cumplit. Nu înțelesese mai nimic din scrisoare, decât faptul evident: că știau de infracțiune!!! Își asumase un risc imens, dar ca să intre în posesia lucrarii " Spalatoreasa" de Romulus Arrigo alesese aceasta cale. Colectionarul care o deținea, nu dorise bani, actiuni sau informații ci acest renumit tablou de Vincent Van Gogh. Iar singura cale fusese aceasta: înlocuirea lucrării cu un fals impecabil. Iar ei...știusera! Intrebarea "cine erau?" îl măcinase mult timp. Somnul îi fusese alungat de acești necunoscuți periculoși. Știa sigur că scrisoarea ascundea ceva, dar ce? Nu o putea arăta nimănui, nu avea încredere în nimeni! Stând acum în fața ușii, retrăia momentul când porțile minții se deschisera și totul capătă sens. După o agitație interioară veni pacea. Zâmbi, totul fusese atât de simplu, dar frica îl orbise!

Scrisoarea fusese scrisă în două coduri simple:
a) Codul primelor litere
b) Codul numerologic. Numite așa pentru că folosea tabelul numerologic ( n.a: ex: numerologia numelui)
Ea ascundea defapt adresa la care trebuise să se prezinte, acum cinci ani, pentru a onora invitația. I se făcuse un mare cadou, deoarece își unise forțele cu una dintre cele mai puternice societăți secrete numite: Călăii din Veneția!