HAREM VOL 1 Oraşul De Aur

Întâlnirea ( a doua parte)

"Stau, invelita in valuri albe de matase, langa semineul de marmura albastra, pictat special pentru mine. In partea dreapta sunt struguri albi, copti. Fiecare bobita reprezinta o amintire. Sunt persoane care si le depoziteaza in cutii imaginare pe care le inchid cu cheia, dar eu le-am "zidit"! Nu asa a facut mesterul Manole, si-a sacrificat sufletul, pe Ana, zidind-o ca sa salveze manastirea Curtea de Arges? Asa mi-am injunghiat amintirile din cealalta viata ca sa supravietuiesc celei noi. Una dintre ele... mergeam cu mama prin piata si o trageam de maneca ca sa imi cumpere struguri, atat de mult imi placeau... iar acum...nici nu ii mai pot vedea, au gust de cenusa! Intorc capul, lasand parul sa ma imbrace si el. Il ating melancolica urmarind impletitura ciudata creata cu materialul fin. Genunghii sidefati mi se lipesc de sani, parca strivindu-i, iar pernele colorate care ma inconjoara parca doresc sa ma protejeze de limbile de balaur ale focului energic. Hipnotizata, privesc partea stanga a semineului unde se gasesc ciresele mele amare. Ele sunt pictate in lant, legate una de cealalta prin ace de brad. Un camin ciudat, plin de simboluri venite din trecut, menite sa imi tina capul drept si sa ma faca nu o uit niciodata pe Alexandra: fata iubita si adorata, alintata pe care destinul a aruncat-o in gaura cu serpi, transformand-o in monstrul care sunt astazi: O cobra frumoasa, poleita cu aur!"
( Din jurnalul Alexandrei)

Trecusera doua saptamani de cand Gizeh fusese gasita pe holul rece al haremului, ea aflandu-se inca sub supraveghierea doctoritelor. Nu putea vorbi, vocea nu ii revenise inca. O durea inca gatul, bandajul iritand-o si mai mult. Dar imposibilitatea de a isi parasi camera o facea sa fiarba de nervi si realizarea ca viata ei era fragila ca o frunza uscata. Si chiar asa se si simtea, fusese blestemata sa simta degetele unui barbat doar in cumplitul moment al mortii. Oare cum erau daca ar fi atins-o cu tandrete, sa o imbratiseze cu sarutari arzatoare care ar ameti-o si ar duce-o in paradis sau din contra pasiunea lui ar arde-o si ar simti iadul sub picioare?

Tanjea dupa iubire, sub masca rece care o afisa se ascundea o tanara sensibila si romantica. Nu era chiar o incepatoare, deoarece cunoscuse dragostea interzisa, dar pentru o...kadana. O femeie de o frumusete ireala care o sedusese intr-o noapte calda de mai. Inchise ochii vazand-o parca inaintea sa: era subtire ca o ramura de cires, parul blond ii mangaia talpile, fiind mai mereu impletit intr-o coada groasa impodobita cu perle, iar ochii albastri te faceau sa uiti de orice. Isi aducea bine aminte cum fusese rugata sa doarma pe perne la picioarele ei,  deoarece cosmarul ii rapise somnul. Nu banuise o clipa ca nimerise in plasa de paianjen a tinerei tesuta cu grija. Trebuise sa fie doar o distractie de moment, un mod placut de a petrece timpul nesfarsit din colivia aurita a sulatanului. Ca asta erau kadanele pentru el, niste pasari prinse pentru propriai placere. Sau asa credeau strainii, dar adevarul era cu totul altul. Inchise ochii inlacrimati amintundu-si intunericul din camera si mana ei fina cum ii alintase corpul. O stransese de talie, gadiland-o cu numeroasele inele, soptindu-i cat e de frumoasa, de pretioasa, cum pielea ii e mai delicata decat insasi matasea.  Parca orele acum isi intoarsera spatele la ea tragand numeroase sfori ca sa o arunce in acel moment cand totul inghetase cand buzele pacatului o atinsera pentru prima data. Dilek (n.a dilek= dorinta in turca) o sarutase, murmurandu-i in acelasi timp cuvinte magice care topisera gheata, dezvaluid o dragoste venita din suflet. Nici cand o vazu intinsa pe covorul multicolor, scaldata in sange, iubirea nu i se diminua. Se sinucise, deoarece ce trebuise sa fie doar un joc se transformase intr-un buchet de raze care le parjolise pe amandoua. Nu se mai saturau una de cealalta, se intalneau si se atingeau pe ascuns, riscand tot..nepasandu-le de nimic.

Dilek fusese una din multele kadane uitate. Avusese o fetita, iar la doi ani de la nasterea ei sultanul nu o mai chemase in dormitorul sau, alta luandu-i locul. Nenorocirea pusese stapanire pe inima, lacrimile fiindu-i nesfarsite. Se zavorase in camera, urand si dorind moartea preferitei!
Dar la doi ani de cand i se daruise Gizeh, intr-o zi cand odaliscele dansau si celalte kadane petreceau gandilandu-se una pe cealalta, sultanul o redescoperi dorind-o mai mult ca niciodata. Era o alta Dilek, vesela si jucausa, el nestiind ca vechea Sefa a Linistii Coridoarelor o inviase, redandu-i pofta de a trai.