Capitolul 29

3.1K 220 10
                                    

Emily înghiti in sec când se văzu închisă în camera gri. Il aștepta pe Darren, care trebuia să fie adus din clipa în clipă. Simți cum inima îi tresare când gardianul deschise usa, iar soțul său apăru. Fata nu mai stătu nici o clipă pe scaun si îi sări în brate. Îi luă fata în mâini și îi saruta buzele.
- Doamne, iubito, mi-a fost extrem de dor de tine.
Zâmbetul lui Emily nu mai avea margini, pe când Darren o ajuta sa se așeze. Își trase scaunul mai aproape de ea si începu să îi mângâie burta.
- Ce face îngerașul lui tati?
Cuvintele acelea au făcut-o pe Emily să înghită în sec. Nu îi putea spune ce se întâmplase cu adevărat. Asa ca doar își plasa mana peste a lui si o strânse gentil.
- Emily, nu ai idee ce coșmar am avut. Se făcea ca un băiețel se afla in fata celulei mele, apoi dispăru. Spunând "pa tati". Nu ai idee cat de tare m-am speriat. Însă acum ca te văd aici mă simt mult mai bine.
Ea doar continua să păstreze aparențele și să vorbească cu Darren. Încercând să schimbe subiectul. Asa ca tot restul timpului l-au petrecut depănând amintiri, ceea ce le aduse ambilor o stare de bine. Cei doi nici nu au observat cum au trecut orele de vizita până când gardianul intră în camera si îl luă pe Darren, nu înainte de ai da iubitei sale un ultim sărut.
Ajunsă acasă la mama sa, Emily începu să îi povestească Oliviei despre întâlnirea sa cu Darren. Pe tot parcursul povestirii plângând. Nu isi mai putea ține sentimentele în ea. Telefonul ei începu să sune, iar fata răspunse stertgandu-si lacrimile.
- Da, mama soacra?
- Emily, când vii acasă?
- Imediat. Sunt încă la mama.
Vivian aprobă si puse receptorul pe când Emily dori să plece, iar Olivia de ridică pentru a o petrece. În hol ambele s-au întâlnit cu Sara, așa că Emily dori să plece mai repede, insa ea nu o lăsa.
- Surioara, te rog, hai sa vorbim!
- Despre ce sa vorbim, Sara?
- Jur ca voi face ce dorești, doar hai să purtăm o discuție.
- Orice?
Fata dădu frenetic din cap si dori să se apropie, însă Emily o îndepărta.
- Atunci lăsa-mă. Nu mai doresc să știu ceva de tine. Pentru mine ai murit.
Cu aceste cuvinte pleca, în timp ce Olivia îi aruncă o privire acidă. Sara se sprijini de balustrada scărilor și începu să plângă. Ajunse să fie distrusă de persoanele pentru care se sacrifica.
Max lucra din greu la birou. Era responsabil de un proiect pe care trebuia să îl facă cu Darren. Ridică privirea din mormanul de foi si își văzu tatăl, care îl privea milos. Justin înțelegea că acesta se îngropa în muncă doar din cauza dorului sau pentru Sara.
— Tata, când ai intrat? Nici măcar nu te-am auzit.
— Fiule, e deja seara. Lucrezi de la prima ora a dimineții.
— Imediat cum voi termina voi pleca.
— Max, nu stai aici încercând să uiți de ceva sau cineva?
El se lăsa nervos pe scaun si își trecu mâna prin par. Nu dorea să discute acel subiect cu tatăl său. Asa ca doar dădu negativ din cap si își lasa din nou capul în jos pentru a-si continua lucrul. Justin înțelese mesajul si pleca din birou. Știind însă care e motivul din spatele acelei nervozități.
Bărbatul continua să lucreze însa o cana de pe birou îi atrase atenția. Văzu chipul Sarei pe ea, si imediat își aduse aminte ziua în care i-a fost dăruită.
" — Iubitule, uite ce ti-am adus!
Bărbatul îi înconjura talia și o aduse mai aproape de el. Fata scoase de la spate o cana albastra cu chipul ei pe ea si i-o întinse.
— Cred ca avem destule cani acasă. De ce e nevoie și de aceasta?
Fata rase si i-o înmâna.
— Pentru ce e?
— E pentru tine la birou. Sa bei cafea.
El o privi pret de câteva secunde apoi zâmbi.
— Nu voi bea din ea nimic. O voi ține pe birou mereu pentru a-mi aduce aminte de iubita mea.
Fata îl îmbrățișa și îi plasa un sărut pe buze."
Acesta lua cana în mana si o privi pret de câteva secunde. Pentru ca in secunda următoare cana să facă cunoștință cu cel mai apropiat perete.

SacrificiuUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum