Capitolul 24

740 117 19
                                    

     
      Gabriel

      Intru în dormitor cu Evelyn în brațe mele. Drăcușorul s-a amețit destul de tare. A început să vorbească lucruri fără sens. Un nonsens verbal în ideea ei. În ideea mea, îmi place ce scoate pe gură. Îmi presez buzele de fruntea ei umedă și-o privesc cu duioșie cum trage de rochia asta superbă ce îi îmbracă corpul perfect. O așez pe pat și îi scot sandalele astea nenorocite din picioare care, mi-au făcut milioane de gânduri perverse și pline de culoare roșie.

    ― Vreau să scap de această problemă! trage de rochia de pe ea și suflă din greu, de parcă a fost într-o continuă alergare.

    ― Îți aduc un tricou și apoi te dezbraci de ea, iubito.

Mormăie ceva fără sens și cade cu fundul pe pat și mâinile inerte pe lângă corp. Iau din sifonier un tricou negru și mă duc către ea. O ridic în picioare și o privesc ca pe un obiect valoros.

    ―Hai iubito, să te ajut să scapi de această problemă. O întorc cu spatele și încerc să îi deschid fermoarul rochiei, dar mă oprește vocea ei la jumătatea drumului.

    ―Sunt hidoasă, murmură ea.

    ― Ești superbă, eu te iubesc așa cum ești iubito. Te rog să îmi dai voie să îți dau rochia jos și apoi iei un tricou.

    ― Bine, mormăie ea.

    Îi desfac rochia și îmi plimb ușor degetele pe spatele ei însemnat cu cicatrice, se înfioară sub atingerea mea. Ii dau rochia jos și rămâne doar în sutienul negru și chiloți asortați. Înghit în sec și mă abțin cu greu să nu îi sărut trupul fin și senzual.

Dar îmi voi frâna această dorință, este amețită și nu vreau să profit, totuși sunt bucuros că vrea să doarmă cu mine. O îmbrac cu tricoul și îmi bag mâinile pe sub el să îi dau jos sutienul.
    
        ―Ce crezi că faci amice? este conștientă drăcușorul.

        ― Te ajut să dormi mai lejer iubito.
    
        ― Nu depăși limita, sunt beată, dar conștientă de faptele mele profule! un mic hohot de râs o face să își arcuiască sprânceană la mine.
 
         ― Stiu iubito, îmi dai voie să îl dau jos?
    
         ― Bine profule. Și o dezbrac de el.

        Pe acesta îl păstrez eu.

       ― Hai în pat iubito, că abia mai stai în picioare. O duc în pat.

        ― Nu vii și tu, mă lași singură profule?

        ― Mă schimb de costum și vin în cinci minute iubito.

   Intru în baie și mă dezbrac de haine ca un nebun, îmi iau o pereche de pantaloni scurți de trening și un tricou, intru în dormitor și mă așez în pat lângă ea. O strâng ușor în brațe și ea se lipește de mine, își pune capul pe mâna mea și toarce ca o pisicuță. Sper ca noaptea asta să treacă cât mai greu.

            ♤♤♤♤♤

    O privesc cum doarme de mai bine de o oră, sunt sigur că începe iar circul cu gura aia păcătoasă. Se mișcă încet, apoi deschide ochii, mă privește fix în ochi și deschide gura.

   ― Ce mama naibii cauți în patul meu?țipă pacostea mea.

   Exact cum mă gândeam, nu mai ține minte ce am vorbit aseară. Și că este la mine, nu în dormitorul ei.

   ― Neața și ție iubito. Se încruntă ușor și încerca să se ridice din pat.

   ― Să-mi trag una, zici că m-a călcat trenul. Ce naiba am băut că îmi explodează capul? își pune palma pe frunte.

   ― Șampanie iubito, am băut șampanie! Ne-am făcut de cap amândoi. Se uită cu o privire rece la mine și apoi se uită la tricoul de pe ea.

   ― Ce naiba s-a întâmplat aseară? Nu mai țin minte nimic. spumegă de nervi.

    ― Să o iau pe ocolite sau direct.

    ― Direct, zice ea hotărâtă.

    ― Păi mi-ai zis că simți fluturi când sunt în preajma ta, nu suporți să auzi când vorbesc despre mine celelalte femei, că nu vrei flori ci ciocolată, vrei......

   ― Mama ei de băutură, zău că nu mai beau, m-a mâncat limba și am spus tot. Se uită în ochii mei și oftează. Dacă am spus asta să știi că nu scapi de farsele mele.

  ― Ha, eram sigur că așa vei zice.

Se așează cu capul pe pernă și se uită la mine printre genele negre. Își plimbă privirea pe chipul meu și o văd că țintește un punct și adică buzele mele.

Mă aplec ușor spre ea și vreau să o sărut dar ea îmi taie elanul.

   ― Trebuie să fac duș și să mănânc ceva, altfel simt că îmi voi da duhul.

   ― Vreau să îți propun ceva, și sper să fii de acord. Își arcuiește o sprînceană și ascultă ceea ce vreau să îi propun. Și sper din suflet să accepte.

   ― Vreau să petrecem o zi împreună, doar noi doi fără ascunzisuri și alte chestii. Să ne descoperim unul pe altul.

Stă în fund și meditează la ceea ce i-am propus, stau cu sufletul la gură la ceea ce v-a spune.Tare aș vrea să o descopăr pe Evelyn, cea din spatele acestei măști.

    
      ― Și ce plan ai profule pentru ziua de azi? Se vede că este curioasă.

      ― Întâi luăm micul dejun împreună, apoi mergem la film sau muzeu? Unde vrei, restul tu hotărăști ce vrei să facem.

      ― Ok, dar....

      ― Mereu urmează un dar! se încruntă la mine.

     ― Petrecem o zi împreună, dar să știi că nu mă poți schimba cu felul meu de a fi și cu farsele. spune serioasă.

     ― Nici nu intenționez să te schimb iubito, îmi place de tine așa cum ești. Stau în fund în pat și o privesc în ochi și îmi pun sufletul pe tavă. —Evelyn, pentru mine ești perfectă femeie, îți iubesc gura aia păcătoasă, îți iubesc felul copilăresc, îți iubesc culoarea mov, îți iubesc farsele, am ajuns să fiu dependent de ele. Te iubesc femeie și nimeni nu poate schimb asta. Nu pot să stau departe de tine, în luna asta am simtit că înnebunesc. Vreau să te sărut la fiecare minut, să te țin de mâna, să îți dau ciocolată, luna de pe cer dacă vrei, orice îmi ceri iubito.

     Rămâne fără cuvinte la ceea ce tocmai i-am zis. Nu îmi este rușine să recunosc că o iubesc. Da am ajuns să o iubesc pe zăpăcita asta mică.

       ― Tu ai zis că mă iubești, cum este posibil așa ceva, mai ales că eu ți-am făcut zilele un adevărat dezastru. confuzia și mirarea plutesc pe chipul ei.

       ― Pur și simplu, felul tău ma atras și încă mă atrage. Ești perfectă pacoste. Vreau să te sărut, că nu mai pot să stau fără să îți simt buzele moi.

     Mă reped spre ea fără să îmi acorde voie și îi captez buzele într-un sărut arzător și plin de iubire.

EvelynWhere stories live. Discover now