My weakness

Capitolul 3

Perspectiva lui Seo Changbin

  Eram cumplit de nervos. Nu știam cine e ăla Yuta și ce dracu îi făcusem. Eram obișnuit cu faze din astea, însă faptul că fusesem filmat era chestia gravă. Îmi deschid telefonul în timp ce mă așez pe o bancă plictisit de mersul fără țintă. Zeci de notificări îmi inundă ecranul.

–La naiba! Șoptesc privind ecranul.

  Clipul în care îl pocnesc pe Felix era viral acum. Perfect cine dracu mi l-a scos în cale? Îmi stricasem reputația. O stai, era deja stricată. Problema era că dacă clipul ăsta ajungea la mama avea să o neliniștească. Nici nu mai zic de Min Min, cred că nu m-ar mai lăsa să vorbesc cu gemenele un an. M-am îngrozit la gândul ăsta. În ultimele luni vorbeam cu ea rar doar să o anunț că sunt bine, la fel și cu mama. Aveam nevoie să fumez și faptul că nu aveam țigări mă scoatem din minți. Mă ridic de pe banca uzată înjurând în gând.

–N-ai de gând să-mi ceri scuze? Tresar la auzul acelei voci și ridic mâna defensiv din reflex când o figură prea puțin cunoscută îmi taie calea. Mi-ai spart deja nasul și probabil mi-ai rupt și o coastă nu e de ajuns vrei să mă mai și pocnești?

  Scrâșnesc din dinți la auzul vocii lui enervant de puternică.

–Hyunjin m-a rugat să-ți dau asta. Îmi amână punguța albă pe care mi-o dădu Minho la bar.

–De ce nu mi-a adus-o el? Întreb enervat.

–Pentru că trebuia să ajungă acasă și pentru că voiam să-mi ceri scuze. Își bătea cumva joc de mine?

–Ok. Am luat punguța întorcându-i spatele. Dacă credea că urma să mă așez în genunchi și să-l rog să mă ierte se înșela.

–Se pare că stai cam prost la capitolul socializare. Chiar nu ai de gând să-mi zici nimic?

–Nu e vina mea că ești tu fragil. Plus erai acolo lângă ei puteai să fi unul de-al lor.

–Venisem să-l iau pe Hyunjin..știu că mereu bea și nu poate să conducă.

–Foarte grijuliu. Ești șoferul lui sau..?

–Defapt chiar sunt angajatul lui, dar nu ca șofer, ci ca model. Și din cauza ta nu o să-mi mai primesc banii, gesticulă către nasul spart din care încă curgea sânge.

–De ce nu-ți cureți aia? Îl întreb.

  Se opri trecându-și mâna peste față încercând să îndepărteze sângele. Am profitat de moment și am luat-o înainte. De ce dracu venea după mine? Mă întorc brusc când îi aud pași grăbiți. Era prea aproape așa că m-am izbit în el. Impactul îl dezechilibră și cazu lovindu-se iar.

  Grăbesc iar pasul. Mă uit peste umăr după ce înaintez. Felix era în aceiași poziție.

–La dracu..șoptesc printre dinți încleștați.

  Ahhh trebuia să mă întorc, la cât de delicat era putea să moară acolo doar de la o simplă lovitură.

  Ajung lângă el apropiindu-mă de fața lui să văd dacă respira. Nu simt nimic și mă panichez imediat. Îmi pun urechea pe pieptul lui firav. Inima îi bătea puternic lovindu-i pieptul.

–Ce faci? Mormăi el împingându-mă de pe el.

–Mă gândeam că ai murit, dar se pare că nu am norocul asta. Îi zic acru.

–M-ai dat pe spate, la propriu. Se ridică rapid în picioare. Ăă..exclamă stins clătinându-se. Am reacționat din reflex prinzându-l de brațe.

–Poți să stai 5 minute în picioare fără să te împiedici sau chiar să cazi? Îl întreb eu amuzat de cât de greu îi era să-și mențină echilibrul.

–Lasă-mă! Se eliberă și mă privi confuz. Îmi spargi nasul, mă trântești pe jos și după ai pretenția să stau în picioare? Crede-mă de obicei gravitația își face treaba. Ochii i se umplură de lacrimi pe care le îndepărtă rapid cu mâneca. Se întoarse îndepărtându-se de mine cu pași repezi.

  Ce dracu? Era cea mai enervantă și sensibilă ființă pe care o întâlnisem. Cerul căpătă o culoare albăstruie sub razele soarelui care se mișcă leneș din est. Mă durea capul groaznic de la nervi, probabil foame și de la lipsa de somn. M-am îndreptat spre casă. Acum senzația de foame era mult mai pronunțată, dar nu aveam nimic de mâncare. M-am întins pe pat adormind aproape instant alunecând într-un somn neliniștit ca întotdeauna.