My weakness

Capitolul 16

Perspectiva lui Seo Changbin

Simțeam că sunt condus de o forță
exterioară, de ceva ce nu ținea de mine. Aveam impresia că încăpățânarea care mă cuprinse nu venea din interiorul meu, însă nu am protestat, ci din contră am lăsat acel sentiment să mă călăuzească.

Am continuat să merg gândindu-mă că sigur nu avea să fie acasă sau dacă era nu aș fi îndrăznit să dau buzna la el în casă. La ce mă gândeam? Cu ce drept îi încălcam intimitatea? Nu voiam să fiu pus în situația de a-i explica ce mă aduse acolo. Ce puteam să-i spun "știi mă cam încearcă niște gânduri..", penibil. Nici măcar nu știam de ce trebuia să îmi fac atâtea griji. Câteodată uram că nu puteam să fiu așa cum "trebuia", așa cum lumea mă vedea la exterior. Era mult mai simplu așa. Am scrâșnit din dinți pășind agitat mai departe spre zona unde îmi aminteam că locuia Felix. 

  Trotuarul pe care mergem de o vreme părea să se termine și încă nu ajunsesem unde trebuia. Perfect! Habar nu aveam în ce parte trebuia să o iau și faptul că era noaptea nu mă prea ajuta. Probabil trecusem de garsoniera lui fără să o identific. M-am întors încercând să-mi mijesc ochii în încercarea de a delimita conturul caselor în căutarea celei a lui Felix. În schimb observasem un mic podeț deasupra unui râu. Mi-am mișcat picioarele într-acolo dezamăgit de proasta mea orientare în spațiu. Podețul era destul de șubred scârțâind sub pașii mei. Părea totuși cât de cât rezistent ca să nu cadă la primul împăcat, așa că m-am așezat jos cu picioarele atârnându-mi în aer. Am început să dau energic din picioare. Era ciudat cât de mult putea să mă teleporteze în timp doar un simplu gest de genul ăsta. Mă simțeam ca un copil de 3 ani care descoperă pentru prima dată datul din picioare.

  Mă întrebam ce făcusem greșit de nu ajunsesem la casa lui Felix. Îmi aminteam destul de vag imaginea garsonierei și locul unde se afla, însă cât de greu putea să fie? M-am întins pe spate așezându-mi capul pe lemnul precar al punții. Am închis ochii și am încercat să recompun drumul. Bineînțeles că chipul lui Felix îmi invadă mintea imediat. Putea să mă lase măcar un minut să mă concentrez?! Am scuturat iritat din cap, însă imaginea se încăpățână să rămână.

–Felix!! Am mârâit eu nervos...poți să pleci te rog am nevoie să mă gândesc...zic eu încă cu ochii închiși.

–Oh..credeam că nu m-ai observat.. zise o voce profundă. Am tresărit deschizând ochii instant.

–Ești nebun? De când stai acolo? Îi spun lui Felix care era așezat turcește pe pod lângă capul meu. Am încercat să mă ridic, însă el îmi trase capul în poala lui. Am tresăltat ușor. Era a doua oară când stăteam așa, însă sentimentul era la fel de plăcut.

–Ce cauți aici? Nu știam că știi de existența locului ăstuia. Îmi zise în timp ce începuse să-mi curețe atent frunte de părul împrăștiat.

–De moment ce sunt aici nu e evident că știu? Îi zic sarcastic. S-a încruntat apoi și-a dat ochii peste cap așa că am continuat. Mă plimbam doar și am ajuns până aici. Dar tu cum de ești aici când sunt și eu?

–Nu puteam să dorm așa că am ieșit. Mereu vin aici, e liniștitor. Privi într-o parte prins între gânduri. Nu mă așteptam să te găsesc aici...de-obicei nu vine nimeni aici mai ales pe timpul nopții.

–Ce te ține treaz la ora asta?

–Am aceiași întrebare pentru tine.

–Răspunde-mi tu și apoi eu o să te urmez. Îi zic enervat că nu-mi primisem răspunsul.

–Nu crezi că e destul de cald pentru perioada asta din an? Am impresia că toamna nu s-a terminat niciodată. Îmi spusese apatic. M-am ridicat din poala lui și l-am privit fix.