Pentru Changbin nimic nu mai contează. Viața brunetului devine un joc de noroc unde ultimul rămas câștigă. Singurul lucru pe care și-l mai dorește e să reușească să evadeze din lumea care îi provoca atâta durere. Cine s-ar fi gândit că evadarea lui...
Dormisem la Hyunjin, însă când mă trezisem dispăruse. M-am dus la buimac către bucatarie imensă unde am observat un bilețel lipit pe frigider.
"Am treabă nu lipsesc mult! Poți să mănânci ce vrei tu până mă întorc, mă rog știi deja asta, dar tot trebuia să scriu ceva pe bilețelul asta nu? H"
Mi-am dat ochii peste cap și am deschis frigiderul. Mi-am umplut un pahar cu suc de portocale și am început să beau. Am așezat apoi paharul acum gol acum pe blat.
Am dezlipit bilețelul de pe frigider îndreptându-mă spre ieșirea din bucătărie. Mereu pleca fără să anunțe așa că nu am fost prea uimit. Mult mai surprins am fost când am auzit o ușă trântindu-se cu ecou. Știam că astăzi nu era nimni acasă, însă se pare că mă înșelasem. Am pășit încet încercând să fiu cât mai silențios. Planul meu era să ajung înapoi în dormitorul, însă m-am oprit când i-am auzit vocea tatălui lui Hyunjin.
–Gata sunt în birou, spune-mi mai repede ce aveai de spus. Se așternu liniștea cât interlocutorul răspunse probabil. Nu mă interesează!! Urlă bărbatul. Hyunjin iese din ecuație bineînțeles. Pauză scurtă din nou. Crezi că nu mi-e frică? O pot scoate la capăt, însă deja lucrurile prind contur și trebuie să acționăm. Problema e cu comisarul nou......Clar! Între închisoare pentru crimă și un avertisment pentru contrabanda ce crezi că aleg?
Stomacul a început să mi se strângă dureros. Crime??? Încercam să mă gândesc că sigur auzisem greșit. Sau cel care vorbea nu era tatăl lui Hyunjin.
–Știi doar că telefonul nu e ascultat.... Da....Nu o sa afle niciodată că eu sunt în spatele...Crezi?...Pot să-l pun la punct cum l-am pus și pe Changbin dacă e nevoie. Trebuie să tacă nu are încotro... Acum eu am alte probleme nu mucoși aia.
Altă undă de șoc mi-a străbătut trupul când i-am auzit nu ele lui Changbin. Inima îmi bătea dureros de tare și simțeam că în orice moment aveam să mă prăbușesc. Nu înțelegem nimic, însă clar nu era de bine.
–Pentru asta m-ai sunat? Ți-am zis....Haha, Minho!...El crede că dacă nu are nimic de pierdut poate să plece când vrea. Nimeni nu trece peste cuvântul meu... Nu mă fă să dau glas unor acțiuni de care vreau să uit...Crezi că mi-a fost ușor?.....Trebuie să continui. Așa cum i-am ucis pe părinți lui așa pot merge chiar mai departe. Minho nu e o problemă. Plus Changbin e băiat ascultător de o vreme....Mă ocup eu nu-ți fă griji. Afacerea trebuie să continuie. Tu rezolvă-mă cu....
Se așternu liniștea din nou, singurul lucru care se mai auzea era inima mea care probabil ar fi plonjat în afară dacă nu era oprită de coaste.
Ușa de la birou se deschise subit făcându-mă să tresar violent și apoi să înghețat acolo unde eram. Privirea rece a bărbatului din fața mea mă paraliza și mă făcea să mă întreb dacă cel care mă privea era același bărbat căruia Hyunjin îi spunea tată.
–Ce faci acolo? Îmi zice cu o voce glaciară, însă extrem de agitată.
–Eu..M-am încât când mi-am dat seama că nu puteam să neg, era evident ce făceam.
Mă apucă cu putere de braț târându-mă în biroul lui. Mă aruncă ca pe o cârpa pe scaunul din piele după care își scoase telefonul și tastă ceva rapid apoi își întoarse privirea ucigătoare către mine.
–Felix ce dracu cauți la mine-n casă când nu e nimeni? Scuipă tot ce ai auzit până nu uit cine ești!!
Nu am zis nimic mult prea șocat, însă el a continuat să mă întrebe același lucru. După câteva minute care mi s-au părut ore în birou dau buzna doua gorile mari care m-au apuca de pe scaun conducându-mă afară din cameră. M-au târât până la subsol într-o cameră mică izolată în care nu mai fusesem niciodată.
–Felix trebuie să-mi zici ce dracu ai auzit! Nu cred că trebuie să te întreb și a treia oară. Haide știu că ești suficient de deștept să-ți dai seama că nu ne jucăm.
–Ce vreți de la mine?
–Te cunosc de multă vreme așa că nu aș vrea să-ți fac rău..CE AI AUZIT?!?
Trebuia să recunosc că nu puteam să fac nimic decât să-i răspund. Nu știam cum puteam eu să ajung în astfel de situați, însă voiam să scap cât mai repede.
–Tot de când ați intrat în birou.. șoptesc printre lacrimile care îmi năvăleau acum pe obraji fără să le pot opri. Își trecu agitat mâna prin păr.
–Nu cred că e greu de negociat cu tine. Dacă scuipi ceva.. te omor...e simplu. Îmi zâmbi ca și cum mi-ar fi zis că urmează să-mi facă cinste cu cina. Și nici nu se pune problema să-mi mai calci în casă sau să te vezi cu Hyunjin.
Am dat din cap jalnic fără să pot face mai mult. Cei doi bărbați masivi mă ridicaseră și după ce m-au obligat să ies din casa mă izbiră de trotuarul dur din fața clădiri. M-am ridicat și am început să merg. Lacrimile încă mi se scurgeau din ochi îngreunându-mi vizibilitatea.
M-am așezat jos în genunchi pe iarba umedă trecându-mi degetele printre firele verzui. Nu era posibil așa ceva....Cum sa fi atât de crud? Îl știam pe omul ăsta de ani de zile, ani în care am stat la masă cu el, ani în care am dormit în casa lui, ani în care băiatului lui mi-a fost ca un frate. Cu toate astea se pare că nu știam deloc cine este defapt.
M-am lăsat pe spate privind cerul. M-am gândit la Changbin în timp ce lacrimile mi-au revenit în ochi. Tatăl lui murise într-un accident care îl făcuse să devină cine e astăzi sau cel puțin așa îmi spusese Hyunjin. Nu vorbisem cu el de situația familie lui niciodată, însă știam de nenorocitul acela de accident. Cu toate că era plină zi mă simțeam epuizat. M-am ridicat încercând să găsesc energia de a ajunge "acasă".
Stăteam de ceva timp și priveam în gol singurul scaun pe care îl aveam în casă. Nu puteam de cât să mă gândesc la tot ce se întâmplase. Chiar și în somn mă urmăreau același gânduri. L-am visat pe Changbin plângând la căpătâiul unui om necunoscut a cărui inimă nu mai bătea. Nu înțelegem de ce omul asta merita o asemenea soartă? Cu ce greșise? Nu putea să trăiască liniștit o viața plictisitoare ca majoritatea? Trebuia să fac ceva. Înainte de orice trebuie să-l văd pe Changbin. Voiam să știu că e bine și să știu că nu-l va mai răni nimeni.
M-am îmbrăcat și am mers direct către garsoniera lui Changbin fără să mă gândesc la nimic Aveam să-l aștept până venea. Nu voiam să-l las singur..trecuse prin prea multe și simțeam nevoia să-i ofer confortul meu. Simțeam nevoie să-l am aproape și să-l pot ajuta.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
(Sper că nu am dramatizat prea mult sau am creat confuzie și o să continuați să citiți.) Mulțumesc că ați citit și acest capitol.❤️
