Pentru Changbin nimic nu mai contează. Viața brunetului devine un joc de noroc unde ultimul rămas câștigă. Singurul lucru pe care și-l mai dorește e să reușească să evadeze din lumea care îi provoca atâta durere. Cine s-ar fi gândit că evadarea lui...
Eram atât de fericit că eram din nou aici. O aveam pe Tzuyu pe un genunchi și pe Yeji pe celălat. În acel moment nu aveam nevoie de nimic mai mult. Ele erau cele mai importante pentru mine.
*
Petrecusem toată ziua cu ele, acum stăteam pe canapeaua din living privind absent televizorul.
–Nu pleci? Mă întreabă Min.
–Te deranjez?
–Bin știi că țin la tine enorm și mă doare să te văd așa.
Mi-am plecat privirea, nu voiam să începem din nou aceiași discuție din nou.
–La facultate nu mai mergi?
–Ți-am zis că am rezolvat. Nu mă mai cicăli.
–Ai de gând să trăiești așa de acum încolo?
–Am de ales?
–Cum adică nu ai de ales?
–Nu te preface că nu înțelegi!
–Nu vreau să vorbim despre asta acum...
–Da, bineînțeles, niciodată nu putem vorbi despre asta. Mama unde e?
–E încă plecată. O să vorbim, dar simt că nu e acum momentul.
–E tatăl meu, era...m-am corectat scrâșnind din dinți.
–Știu și îmi pare la fel de rău ca și atunci, însă nu cred că el ar fi vrut ca tu să te distrugi după ce el nu va mai fi.
Atinsese o coardă sensibilă. M-am ridicat și m-am îndreptat către ușă.
–Așa e, nu și-ar fi dorit asta, dar acum e prea târziu! Îi zic ieșind pe ușă izbind-o puternic în urma mea.
*
Eram așezat pe spate uitându-mă la stele în timp ce fumam, chiar dacă poziția în care stăteam îmi îngreuna respirația. Trecuse o săptămână de când am mers să le văd pe gemene și nu puteam să-mi scot din cap cuvintele lui Min "Nu cred că el ar fi vrut ca tu să te distrugi după ce el nu va mai fi". Îmi rămase în cap ca o melodie enervantă pe care o înveți fără să vrei. M-am ridicat în capul oaselor aruncând țigara. Aveam nevoie să uit de tot rahatul ce mă înconjura. M-am îndreptat către bar simțind cum gâtul mă ustură strigând după alcool.
*
După ce mi-am luat cât aveam nevoie m-am dus în spatele barului. Azi nu trebuia să mă văd cu nimeni așa că puteam sta liniștit.
Mă amețisem binișor după prima sticlă, însă nu era de ajuns pentru mine. Am întins mâna căutând cealaltă sticlă, însă nu mai era acolo.
–Asta cauți, idiotule? Îmi spusese un bărbat solid cu o mască neagră pe față.
–Dă-o încoace! Îi zic scrâșnind din dinți.
–Dacă nu, ce?
Îmi spusese în timp ce îndreptă sticla către capul meu. Sticla se sfărămă la contactul cu osul dur al tămplei provocându-mi o durere cumplită sub puterea căreia m-am prăbușit la pământ. Singurul lucru pe care l-am simțit a fost ploaia de pumni care-mi acopereau corpul.
Am deschis ochii lent neștiind ce urmează. Era foarte întuneric așa că am presupus că încă zăceam pe betonul rece. Am încercat să mă mișc, însă o durere cruntă mă ținea la pământ.
–La naiba! Zic cu voce tare.
Am reușit într-un final să mă ridic în genunchi. Mi-am căutat prin buzunare după telefon, însă când l-am scos mi-am dat seama că era spart. O altă înjurătură mi-a scăpat printre dinți încleștați. Asta era ce uram cel mai mult la viața mea, eram pedepsit pentru greșelile altora. Poate contribuisem la distrugerea unor oameni, însă nu le-am băgat pe gât nimănui substanțele. Mă durea groaznic capul așa că l-am lăsat să cadă greu pe genunchi.
–Changbin? Mă strigă o voce puternică, dar nesigură. Oh doamne, Changbin.. rostise persoana de data asta mai clar. Mi-am ridicat capul de pe genunchi și am încercat să-mi dau seama cine era.
–Du-te dracu! Șoptesc așezându-mi capul la loc pe genunchi.
–Ce-ai pățit? Arăți groaznic..ăla e sânge?
–Dacă nu mă anunțai tu probabil că nu aș fi aflat vreodată. Îi zic sarcastic blondului. Felix îmi pipăi capul în zona rănită provocându-mi o accentuare a durerii. I-am apucat mâna împingându-l de lângă mine. Bineînțeles că a căzut nici nu mă așteptam la altceva.
–Care e problema ta? Îmi zise blondul ridicându-se. Am început să râd isteric.
–Sângele ți se scurge pe întreaga față și tu râzi? De ce, mă rog?
–E amuzant..doar atât..
–Ce?
–Faptul că ori de câte ori ne vedem iese cu sânge. Ești sigur că nu ai acceptat vreun rol într-un film prost plătit? Ar avea mai mult sens așa...
–Și eu aș prefera să ne vedem în alte circumstanțe. Zise Felix atât de încet încât abia îl auzisem.
–Nu-ți plac băieții răi? Spun eu jucăuș încercând să ignor durerea de cap.
–Încă stau în fața ta, nu?
–Nu ai de ales...
–Poftim?
–Ai dat de mine aici și ți s-a făcut milă, deci nu aveai de ales decât să vii să vezi dacă mai respir, zic eu sec.
–Poate voiam să te găsesc și nu doar am dat de tine din întâmplare..te-ai gândit la asta..murmură el șoptit cât mă ajută să mă ridic.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
