My weakness

Capitolul 7

Perspectiva lui Lee Felix

   M-am trezit amorțit de pe canapeaua ce-mi servea ca pat. Am început să mă mișc lent realizând că mă durea tot corpul.
Changbin plecase și mi-am dat seama că îl obligasem practic să stea cu mine. Oricum deja mă adusese până aici și mă ajutase. Speram că nu i-am format o parerea greșită despre mine. Știam că sub carapacea lui dură era mult mai sensibil poate chair și decât mine. Când era rece și distant, când părea că este dispus să facă orice pentru cei din jur, pentru mine în situația de față. Dualitatea pe care o vedeam la el mă făcea să vreau să-l mai văd și să-l cunosc.

Am încercat să mă ridic, dar o durere cruntă mi-a săgetat gâtul și capul. Nu-mi venea să cred că iar ajunsesem așa. Pățeam des episoade de genul ăsta, dar niciodată atât de grave. Să fii prieten cu Hyunjin nu era cel mai simplu lucru. Îmi doream enorm să renunțe la vicii și să aibă o viața obișnuită. Mi-era ca un frate, țineam la el enorm și nu-mi doream să se distrugă. Mi-am căutat telefonul și l-am sunat.

–Ce e Felix? Îmi raspunde mormăit semn că abia se trezise.

–Ești ok, ai avut cu ce să te întorci? Sper că nu ai condus..Îl zic eu îngrijorat.

–Cred că m-a adus Seungmin? Continuă el nesigur.

–Ai ședințe azi?

–Sincer chiar dacă aș avea nu aș putea să asist..mergi tu să vezi care e treaba?

–Cred că trec pe la tine și după merg la firmă.

–Ai cheia...nu trebuie să mă anunți când vi..știi că ești mereu binevenit...murmură din ce în ce mai slab.

Am închis lăsându-l să doarmă. Știam că sunt mereu binevenit și mă simțeam măgulit. Îmi propusese chiar să mă mut la el și să plec din garsoniera asta nenorocită. Nu-mi permiteam mai mult și nici nu voiam. Lucram cu Hyunjin și eram plătit foarte bine, dar nu mă gândeam să investesc într-o nouă casă. Avem nevoie de bani aia pentru altceva.

M-am îmbarcat comod încercând să-mi acopăr cât de bine vânătăile. Am văzut motorul pe iarba uscată și am presupus că Chagbin îl adusese la loc când plecase.

*

Întru în imensa casă pe care o cunoșteam ca-n palmă îndreptându-mă spre dormitorul lui când o aud pe Hana, mama lui Hyunjin.

–Bună dimineața, Felix! Mă întâmpină ea bucuroasă. Iar ești palid, hai să-ți pregătesc ceva de mâncare. Stomacul meu reacționă înainte să pot zice ceva.

–Bună dimineața, Hana! Îmi permiteam să-i zic pe nume pentru că nu accepta să-i spun altfel. Mulțumesc mult de grijă...se comportau atât de frumos cu mine mereu. Familia lui Hyunjin era o binecuvântare.

–Mergi la Hyunjin, eu vă pregătesc ceva între timp. Îmi luă mâinile în ale ei strângându-le blând și zâmbindu-mi.

–Mulțumesc! Îi zic în timp ce aceasta îmi lăsă mâinile să-mi cadă pe lângă corp și se grăbi spre bucătărie.

Merg către dormitorul lui Hyunjin și intru fără să mă mai obosesc să bat la ușă.
Abia dacă-l puteam observa printre pernele albe. Claia de păr brunet îi era răsfirată neglijent pe pernă.
Se mișcă în somn dezvelindu-și corpul. Era amuzant cum eu eram modelul la firma pe care părinți lui i-o făcuseră cadou. Cred că trebuia să facem schimb, arăta mult mai bine decât mine. Era cel mai bun prieten al meu și nu puteam să simt pentru el vreo atracție, însă omul chiar arăta bestial.

Sar în pat peste el încercând să-l sperii, dar regret lamentabil. Mișcarea îmi accentuă durere de la gât, am icnit de durere și m-am ridicat așezându-mă cu spatele de tăblia patului. Hyunjin deschide ochii brusc privindu-mă.

–Ești bine? Ce-ai pățit? Se întinde către mine dându-mi la o parte bluza descoperind vânătaia movulie de pe gât. Feeeelix!! Aia arată groaznic. Aproape că-mi strigă cuvintele.

–Nu mai fi atât de dramatic, nu e nimic...
Am zis trăgându-mi la loc bluza. Mă privi năstrușnic și își încrucișări brațele la piept.

–Scuipă tot! Îmi dau ochii peste cap, dar totuși îi răspund.

–Îl mai știi pe Changbin? Îl întreb pronunțându-i numele într-un mod ciudat. Cred că era prima dată când îi rosteam numele.

–Nu, cine e individul? Zise Hyunjin mult prea serios.

–Ei bine se pare că nu doar noi îl știm. Pe scurt o gașcă îl căuta aseară să-i facă felul sau ceva, însă se pare că am avut ghinionul să nu-l găsească pe el, ci pe mine.

–Felix..ți-am zis să nu mai vii după mine. Sunt adult și pot să am singur grijă de mine, plus știi cât de rapid te rănești.

–După câte bătăi mi-am luat chiar sunt mai experimentat acum. Spun eu sarcastic. Partea cea mai tare e că avut parte de îngrijiri speciale, zic eu pe un ton jucăuș.

–Ce??

–La masă băieți!

O auzim pe Hana strigându-ne înainte să-i răspund.

–Mama e acasă? Zise Hyunjin în mod evident încântat.

Plonjă din pat și se năpusti către ușă. Hyunjin părea să aibă o viață extraordinară, cum nu se putea mai bine. Era foarte bogat și avea tot ce-și putea dorii, însă nu și de ce avea nevoie. Era exact imaginea tipică a copilului putred de bogat lipsit de afecțiune părintească. Părinții lui îl iubeau enorm, însă timpul era cea mai mare problemă. Faptul că își vedea foarte rar familia îl afecta considerabil pe Hyunjin. Am coborât scările alăturându-mă celor doi.