My weakness

Capitolul 5

Perspectiva lui Seo Changbin

–Cum naiba ai ajuns acolo? Îl întreb pe Felix când văd că vrea să se ridice.

  În momentul ăla mi-am dat seama ce poziție penibilă aveam. El era întins pe jos între picioarele mele, iar eu cu o mână încolăcită în jurul gâtului lui și pe cealaltă o ținea încă Felix.  M-am tras rapid eliberându-l.

–Hyunjin..zise el oftând.

–El te-a adus? Întreb confuz.

–Voiam să-l duc eu acasă. Zise în timp ce-și pipăi gâtul încruntându-se.

–Ce dulce! Zic eu ironic. Dar totuși cum te-ai luat la harță cu ăia? Nu pari genul prea certăreț, zic eu scăpând un chicotit printre dinți încleștați.

–Defapt e vina ta...îmi răspunde el stins privindu-mă.

–Cee? Cum dracu asta e vina mea?!

–Pe tine te căutau și pentru că nu le-am zis au început să mă lovească. Erau vreo 4, dar 3 dintre ei au plecat când te-au auzit apropiindu-te.

–Și de ce s-au luat fix de tine?

–M-au văzut ieri cred...oricum nu știam unde ești că le-aș fi zis!

  M-am bucurat să aud ultima frază. Aveam nevoie să aud că nu-i păsa de mine, ci doar nu știa unde sunt. Chiar nu voiam să-i fiu dator în vreun fel pentru că-mi ținuse spatele.

–Nu știu pe ce prințișor am speriat ca să-i supăr atât de rău. Am zis mai mult pentru mine. Se foii încet încercând să se ridice. Uite chiar te-aș duce acasă, dar n-am mașină... I-am zis eu fără să mă gândesc.

–Eu am, dar nu sunt în stare să conduc. Se caută prin buzunare apoi îmi așeză în palmă cheile șocând-mă.

–Nu ți-e frica să mă lași pe mine să te conduc? Sunt un neneorict pe care nu-l prea cunoști până la urmă.

–Un nenorocit cu o stimă de sine foarte redusă. Zise el zâmbind. La dracu era atât de inofensiv și inocent. Mi-am mușcat buza reprimându-mi un zâmbet. E a doua oară când sunt bătut din cauza ta, mă gândesc că-ți ajunge pentru moment. Se rotește brusc pierzăndu-și echilibrul, însă îl prind la timp luându-l din nou în brațe ca pe un copil mic. Adevarul era că nu erau prea mari diferențe între un copil și el.

–Tu mereu cazi atât de ușor? Îi zic privindu-i fața șocată.

–De ce dracu m-ai luat în brațe?! Zise el agitându-se.

–Mi-ai căzut cu tronc așa că de acuma trebuie să mă suporți. Îi zic eu pe un ton ironic. Clipi de câteva ori apoi își lăsă privirea-n jos.

–Lângă mașina lui Hyunjin..zise stins indicându-mi locul unde era parcată mașina lui.

  Am început să merg cu el în brațe. De data asta era mai incomod, acum era rigid și stătea ciudat.

–Relaxează-te. Îi zic mârâit.

–Îmi pare rău că nu mă simt bine luat în brațe ca o cârpa de un străin.

  Îmi dau ochii peste cap. Când ajung lângă mașina lui Hyunjin, Felix gesticulează către motorul din drepata.

–Asta e "mașina" ta? Îl întreb confuz.

–Da.. știi să-l conduci?

–Bineînțeles!

*

  În timp ce alunecam pe străzile întunecate spre locul indicat de Felix mintea mi-a zburat departe. Undeva în urmă cu 10 ani când tata mă învățase să conduc motocicleta. Mi-am încleștat și mai tare mâinile pe motor gândindu-mă la momentul în care l-am văzut fără viață. Eram cu Minho când am mers la locul accidentului. Părinți lui și tatăl meu muriseră instant după impact. Am accelerat gonind pe șoseaua umedă. Minho...îmi părea rău că ajunsesem aici. Făcusem amândoi greșeli și poate într-o zi...

–Changbin!! Încetinește mi se face rău...Îmi țipă Felix făcându-mă să tresar și să revin la realitate.

  I-am apucat o mâna de încheietura așezându-o în jurul taliei mele încetinind considerabil. S-a tras aproape instant.

–Oprește cred că-mi vine să vomit.