Pentru Changbin nimic nu mai contează. Viața brunetului devine un joc de noroc unde ultimul rămas câștigă. Singurul lucru pe care și-l mai dorește e să reușească să evadeze din lumea care îi provoca atâta durere. Cine s-ar fi gândit că evadarea lui...
–Changbin, nu ne-am văzut de mult. Atât de mult încerci să mă eviți?
Nu l-am băgat în seamă. L-am depășit și am continuat să-mi văd de drum.
–Cineva s-a trezit cu fața la cearșaf astăzi. Hei, stai!!
–Ce vrei? Am zis mârâind.
–De ce te comporți așa?
–Cum ai vrea să se comporte un dealer cu clientul lui?
–Ce?
–De ce dracu continui cu scenariul ăsta infect?
–Ce scenariu, ești în toate mințile?
–Noi nu suntem prieteni și nici nu o să fim vreodată. I-am zis pe un ton apăsat. Ți-am mai zis o dată în trecut și acuma mă voi repeta, renunț! M-am saturat de tot rahatul ăsta. Spuneam adevărul doar pe jumătate. Aș fi vrut să renunț la tot, însă nu puteam. Dacă făceam asta aș fi riscat mult prea mult.
–Ok, renunță! Acum hai sa mergem să mâncam.
–Ești tâmpit?
–Ți-am zis că nu e așa. Știu că am viciile mele, dar dacă vrei să renunți asta e. O să găsesc în altă parte.
–Ce nu e așa?
–Changbin, poate nu mă crezi, însă nu prea am prieteni și tu vrei sau nu să recunoști ai stat lângă mine când aveam nevoie. Am scrâșnit din dinți.
–În afară de Felix și tu, nu mă cunoște nimeni așa cum sunt...Serios dă o șansă la asta!
–Ce vrei defapt?
–Știi ce pleacă! Chiar nu mă mai interesează. N-am să te mai deranjez.
–Sper să nu o mai faci.
–Changbin încă ceva...Știi ceva de Felix? M-am oprit și m-am întors către el agitat.
–Ce să știu?
–Nu mi-a răspuns la mesaje sau apeluri și nu e acasă..
–De ce aș știi eu de el?
–Am înțeles că ați început să vă înțelegeți. Îmi zice dând din umeri.
–Nu am mai vorbit cu el de sâmbăta trecută, îi zic și plec.
Știam că nu puteam să mă retrag de tot din livrarea de substanțe, însă faptul că Hyunjin va renunța la ele mă liniștea. Nu eram prieten cu el și nici nu voiam să aibă prieteni de speța mea, însă era o victimă în minus. Am încetat să mă mai gandeasc la asta. Nu trebuia să-mi îmbolnăvesc mintea cu ceva era oricum inevitabil. Mintea mi-a zburat fără să vreau la Felix. După ce dormise la mine și am plecat înainte să se trezeasca nu-l mai văzusem. Eram neliniștit că nu-i răspundea prietenului lui la mesaje. Sau poate Hyunjin mă mințea pentru că știa ceva? Toate gândurile mi-au fost diluate total când observ pe cineva așteaptând pe treptele garsonierei mele.
–Ohh, Changbin însfârșit! Am nevoie de o modalitatea să dau de tine. E cam greu de când nu mai ți legătura cu Hyunjin. Zise Felix riscându-se.
–De ce ai nevoie tu să mă vezi? Dacă ai venit pentru el..
–Nu pentru el am venit.
–Atunci ce vrei?
–Nimic. Nu am un motiv exact..
–De ce nu îi răspunzi lui Hyunjin? Am întrebat eu direct ce mă interesa.
–Oh aia, am rezolvat-o. După ce s-a văzut cu tine atunci a trecut pe la mine. A fost o neînțelegere.
–Ok..îi zic chiar dacă nu eram încă complet dumerit.
Se uită la mine cu un zâmbet discret fără să spună nimic. De ce venise după ce nu mai vorbisem de vreo doua săptămâni?
–Ai nevoie de ceva anume?
–Poate..
–De?
–De..Tine..
Am încremenit, cum adică avea nevoie de mine?
–Nu pentru substanțe, dacă la asta te-ai gândit.
–De ce cineva ar avea nevoie de mine dacă nu pentru asta? Îi spun sec.
–Vrei să spui că tu nu ai nimic de oferit decât niște substanțe halucinante? La asta se rezumă existența ta? Nu știam de ce părea atât de indignat de faptul că încrederea mea de sine era inexistentă.
–Și dacă e așa ce? Îi zic enervat.
–Aș fi perfect de acord cu tine, dar știu că nu e așa. Changbin nu ești un nimeni..nu e așa...
–Atunci spune-mi tu cum e Felix. Îi zic micșorând distanța dintre noi cu un pas. Nu știam ce voia de la mine. De ce îi păsa atât de mult cine eram. Viața mea e deja dusă de râpa așa că nu am nimic de pierdut.. Dacă nu sunt un nimic, atunci cine sunt? Cine, Felix?? Îi urlu cuvintele fără să mă pot controla.
–Uite ăsta ești! Îmi spuse îndrăzneț și mă lua în brațe. Nu ești singur, bine? Îmi șopti la ureche apropiindu-mă de corpul lui.
Aș fi vrut să-i fii putut citit gândurile. Să-mi pot da seama ce ascundea acea îmbrățișare. Respirația lui îmi gâdila gâtul într-un mod mult prea plăcut. Inima mi-a luat-o razna ceea ce nu se întâmpla prea des și nu înțelegem dacă motivul era el sau doar ideea de îmbrățișare. Voiam să mă desprind de el și să-i spun că face o mare greșeala, însă am rămas acolo un minut lăsându-mă purtat parca în altă viața unde soarele nu strălucea doar pentru restul oamenilor.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
(Cred că a fost un capitol plictisitor, însă sper că ați ajuns la final.❤️)
