My weakness

Capitolul 19

 
Perspectiva lui Lee Felix

Stăteam nemișcat de ceva timp, însă începeam să-mi recapăt conștiința. Cel mai important era că nu mă durea nimic și puteam respira normal. Auzeam pal voci pe fundal care se amplificau cu fiecare minut care trecea în timp ce serul își pierdea din efect. M-am mișcat încet realizând că aveam mâinile legate la spate. Am deschis ochii lent descoperind că eram într-o cameră uriașă ce semăna cu un depozit părăsit. Eram așezat jos pe cimentul rece. Am privit buimac locul încercând să localizez sursa vocilor. Într-un final l-am putut vedea pe Mark care stătea sprijinit leger de un perete împreună cu încă un bărbat mult mai masiv ca el. Cei doi purtau o conversație destul de aprinsă pe un ton ridicat, întrucât nu mi-a fost greu să-mi dau seama care era subiectul discuției.

–Nu o să țină, zise bărbatul masiv către Mark care-l privea ușor derutat.

–Așa cred și eu. L-a lăsat acolo pur și simplu fără prea mult efort, deci nu cred că va pune botul la un simplu îndemn.

–V-am cerut părerea? Tatăl lui Hyunjin întră și el în încăpere schițând o față crispată. Nu mai aveam timp!! Se pare că lucrurile au scăpat de sub control...s-a întâmplat ceva la care ne-am așteptat cel mai puțin. Așa că am nevoie de el aici. Mârâi foarte nervos fața lui captând o nuanță roșiatică.

Mark îl privi cu ochii larg deschiși într-o expresie îngrozită și șocată.

–Domnule, sunteți bine? La ce vă referiți mai exact? Sper că nu e la ce mă gândesc eu.

–Nenorocitul te-a dat în gât fără să se gândească. A acționat irațional. Nu l-a oprit nici măcar faptul că și el e implicat fiind complicele tau și implicit al nostru. Nu i-a păsat o secundă...aveam nevoie de el aici până nu e prea târziu.

–Nu știu dacă e o idee bună. Ce putem face e să terminam cu blondul și plecam. Riscăm prea mult ai mergem prea departe.

–Nu a ezitat nici o secundă să dea drumul la dosare, deci nu cred că va reacționa altfel acum.

S-a așternut o scurtă pauză în care tatăl lui Hyunjin își presă agitat fruntea în timp ce cei doi îl priveau exasperați.

–Cum procedăm? Întrebă Mark revenind la realitate.

–Simplu, îl apelezi de pe un număr necunoscut folosind o aplicație de schimbat vocea. Îi zici că dacă vrea să-și mai vadă păpușelul în viață să vină la adresa asta.

–Și dacă o să-și pună întrebări? Spuse Mark cu aceiași expresie iritată pe față.

–Nu o să se mai gândească la nimic. Nici la cum ai obținut numărul lui sau de ce l-ai sunat fix pe el. În plus chiar dacă o să-și dea seama că ceva nu e curat tot va veni într-un suflet. Noi îl așteptam aici cu o mică surpriză.

  Bărbatul în timp ce vorbea și-a adâncit mâna în buzunarul sacoului negru scoțând la iveală o armă. Aceasta mimă o împușcătură după care râse isteric. Am simțit cum mi se întoarce stomacul pe dos. Vorbea despre cum avea să ucidă cu o lejeritate de neconceput. Stomacul mi se zvârcolea dureros privindu-l pe domnul Hwang. Era imposibil să fie același persoană ce cea pe care o cunoșteam eu. Am înghițit în gol închizând ochii și sperând că Changbin nu era destul de nebun să vină să mă caute. Nu puteam suporta ideea că va fi rănit mai ales din cauza mea, însă nu puteam să fac nimic decât să aștept ca povestea să se termine într-un fel care să fie favorabil nouă.

–O să reunesc o familie aproape că îmi vine să plâng de emoție. Tata și fiu alături. În sfârșit o să-mi dic răzbunarea la capăt. Și nici nu-l las să meargă singur, ci o să-l trimit și pe blonduțul lui după el. Dementul privi arma lung după care o așeză la loc în buzunarul sacoului.