Alien?

Negru

Totul se învârtea în jurul meu și nu înțelegeam ce se întâmplă. De unde veneam? Unde mă îndreptam? Eram foarte departe de casă și ultimul gând care mi-a trecut prin cap a fost să nu uit cine sunt și cine erau extratereștrii negri...

M-am trezit într-o pădure, în locul unde mă prăbușisem. La naiba, Pământ! am exclamat nervos. Am studiat tot ce era posibil de la distanță de ani și ani lumină și totul îmi spune că aici este foarte periculos.

Mă simt un străin în acest loc și prima ființă care mă vede ar câștiga bani pe mine, iar eu aș sfârși într-un laborator de experimente. Sunt puternic, dar puterile mele nu au scopuri malefice, doar de apărare.

Am început să caut o ființă pământească pentru a-i prelua forma, dar nu am găsit decât lăcuste...

Se întunecă repede pe pământ și eu încă nu îmi amintesc ce caut aici. Încerc să îmi refac traseul în minte, dar nu-mi amintesc nimic. Cerul e negru și plin de stele. Una seamănă cu cea din Galaxia mea...

***

Deckard: Și... am înțeles că tatăl tău studiază Pământul?

Calvin: Da, doar în el au încredere extratereștrii nordici.

Deckard: Este până la urmă... cel mai inteligent extraterestru din rasa noastră.

Calvin: Muncește foarte mult. Așa este el.

Deckard: Și ți-a spus vreodată ceva despre Pământ? Cum e acolo?

Calvin: Nu știu, nu prea vorbește despre asta. Seara trecută ne-a spus că este fericit că nu trăim pe altă planetă și că Galaxia noastră este departe de orice pericol.

Deckard: Dar sunt curios... cum e viața pe alte planete?

Calvin: Din câte am învățat, nu există alte ființe în Univers decât oamenii, și noi, extratereștrii.

Deckard: Da Calvin... sper ca atunci când creștem să înțelegem mai bine Universul ăsta...

Calvin: Nu vreau să știu ce e dincolo de toate astea. Sunt aici cu tine Deck, și sunt fericit!

***

O mie de kilometrii mi-au obosit și mie picioarele de lăcustă. Era să mă înec, să fiu călcat de mașini și mâncat de încă câteva specii pe care nu știu cum le cheamă. Am început să mă satur de forma asta așa că am luat cea a unui câine. Dar nu a durat mult până să aflu ca și aceste specii sunt tratate cu dispreț.

Am fost nevoit să mă adaptez. Toate cunoștințele mele mă părăseau cand aveam nevoie de ele. Tot ce am învățat odată s-a șters. Încercam să îmi folosesc puterile de transformare să adopt o formă umană.

Așa am devenit om.

Și ca să mă înțelegi, mă simțeam de parcă mă furișam să scap de moarte. Îmi era frică de tot, în special de oameni și nu voiam să interacționez cu niciunul!

Totuși a trecut o zi, iar eu stăteam într-un copac. Când se făcea noapte ma plimbam prin pădure și după ce ieșeam din ea era un lan de grâu. Locurile astea miroseau așa plăcut. Îmi aduceau aminte de casă, de cărțile vechi pe care le ținea tata în pod...

***

Calvin: Tată? Îmi povestești și mie despre Pământ?

Peidax: Pământ? Ce vrei să știi despre planeta aia îngrozitoare?

Calvin: De ce e îngrozitoare?

Peidax: De ce? Pentru că oamenii nu sunt asa evoluați ca noi. Pentru ca sufletul lor se umple ușor de sentimente negative. Sunt orbiți de lucruri materiale și le îngustează mintea.

Calvin: Dar nu e așa greu, de ce nu pot fi ca noi?

Peidax: Calvin, hai să terminăm discuția. Vreau ca niciodată să nu ajungi în locul ăla. Îți vreau doar binele. Promite-mi că dacă vei ieși vreodată din Galaxie nu vei merge acolo.

Calvin: Îți promit!

Dar tatăl meu nu știa că nu aveam să îmi țin promisiunea. Nici eu nu știam asta...

Crescusem de atunci. Acum eram asistent la laboratorul tatălui meu. Studiam planetele. Învățam să inventez un aparat care copiază ADN-ul ființelor de pe pământ.

Peidax: E interesantă invenția ta, dar pentru ce o faci? Te va ajuta cu ceva?

Calvin: Vreau să înțeleg mai bine Pământul.

Peidax: Eu spun să te concentrezi asupra ploilor de asteroizi, planetelor din gaze și roci, fără viață.

Dar tata nu știa că pe mine mă pasiona Pământul. Și ce dacă eram mai evoluați? Toată viața am trăit cu impresia că planeta asta este înfricoșătoare. Și o studiasem de câteva luni până când tata mi-a interzis. Iar într-o zi am decis să-l chem pe Deckard cu OZN-ul într-o plimbare.

Calvin: Ești pregătit să ieșim din Galaxie?

Deckard: Da! Am așteptat asta de când eram copii!

Prin stație era tata care ne dirija și avea grijă de noi. Puteam explora orice pentru proiectele noastre de laborator, dar era o singura regula: să nu ne apropiem de pământ.

Făcusem toate obiectivele. Tocmai ce am verificat temperatura Soarelui, cel care tine Galaxia unde se afla și Pământul. Tocmai ce treceam pe lângă Mercur când Deckard vrea să facem o întrecere.

Deckard: Deci, Calvin, ți-a plăcut excursia asta?

Calvin: Îmi va plăcea mai mult dacă câștig cursa!

Deckard: Hah! Mai vedem noi asta!

Iar deodată un fum negru a acoperit totul, iar eu am adormit în câmp.