Alien?

Portocaliu

Rose: Uh... mă simt amețită... spun uitându-mă prin OZN și zărindu-l pe Calvin, care avea iar forma umană și nubmai era verde.

Calvin: Te-ai trezit în sfârșit! Era și timpul, aveam nevoie de o mână de ajutor.

Rose: Sunt incapabilă acum. Mă simt moartă.

Calvin: E doar efectul secundar de la substanță pe care ți-am dat-o.

Rose: Ce? Îmi dai droguri de extratereștrii fără voia mea?

Calvin: E natural ceea ce ți-am dat, nu te mai alarma atât. Dar nu vreau să ne localizeze Deckard din nou. Trebuie să îți țin mintea adormită cumva.

Rose: Ah, și acum unde suntem?

Calvin: De parcă ți-aș spune Rose. Ai uitat că nu poți să nu te gândești la locul unde suntem?

Rose: Ah, da. E mai bine așa.

Calvin: Dar erai atât de îndrăgostită de Deckard! Cum ai reușit să îl păcălești?

Rose: Vezi tu, amintirile cu tine din capul meu erau credibile. Erau normale pentru noi oamenii. Dar el mi se băga cumva forțat în amintiri. Și mi-am dat seama că ceva e ciudat. Așa că i-am făcut jocul.

Calvin: Dar ai spus că ma urăști...

Rose: Repet. I-am făcut jocul.

Calvin: Dar tu ce crezi despre mine?

Rose: Că ești un răpitor de fete frumoase și le mai dai și substanțe ciudate, dar în rest te iubesc.

Calvin: Heh, ce drăguța ești.

Rose: Poți să îmi ștergi amintirile? Îmi tot vina în cap scena când Deckard îmi spune că mă iubește și mi se face rău.

Calvin: Nu pot face asta. Fiecare extraterestru șterge sau adaugă amintirile lui. Dar ești la ani lumină depărtare de el, așa că nu îți face griji. Gândește-te la mine.

Rose: Wow, mi-ai rezolvat problema. Tu ce tot trăbăluiești acolo?

Calvin: Încerc să scot aparatul care le spune alor mei unde e OZN-ul. Am uitat că emite un semnal care să mă localizeze.

Rose: Hai să te ajut, am spus punându-mă jos lângă el și uitându-mă la ce face că mai mult nu știam. Hai că poți Calvin!

Calvin: Ce faci?

Rose: Te încurajez! Că nu știu nimic despre OZN-uri.

Calvin: Cine vorbește! Aia care dădea cu lasere din el. Unde ai învățat să conduci așa bine?

Rose: Păi... am făcut niște cursuri de planorism. Semăna cu planorul.

Calvin: Îți place să zbori, deci.

Rose: Da, pe naiba... că instructorii mereu îmi spuneau că zbor greșit!

Calvin: Ei bine, oamenii sunt falși din câte am învățat, și uneori fac tot posibilul să îi facă pe ceilalți să se simtă prost. Dacă te face să te simți mai bine, tocmai ai salvat fiul celui mai inteligent extraterestru din Galaxia mea de la moarte. Așa că ai zburat nu bine, ci genial!

Rose: Mulțumesc Calvin! Mă faci să zâmbesc.

Calvin: Și am scăpat și de aparat. Acum nu ne mai poate găsi nimeni!

Rose: Da Calvin... am o întrebare...

Calvin: Spune Rose.

Rose: Când eram acolo, cu Deckard... ai spus că nu mai vrei să te întorci acasă. E adevărat?

Calvin: Dacă n-ar fi fost, nu aș fi zis-o. Știi doar ca sunt direct.

Rose: Da, dar uneori spui lucruri pe care nu le simți...

Calvin: Ei bine, îmi lipsesc ai mei, dar mai tare mi-ai lipsi tu. Planeta mea nu e așa distractivă ca a voastră. E plictisitoare.

Rose: Da Calvin... înțeleg.

Calvin: Dar ție îți lipsește Pământul, nu?

Rose: Ce vom face acum Calvin?

Calvin: Prima dată vreau să mergem pe o planetă unde să îți vindec mușcăturile astea ca să nu mai poată Deckard să ne găsească.

Rose: Și după?

Calvin: Nu citesc viitorul dacă asta credeai. După trăim prezentul!

Rose: Calvin, eu sunt om. Nu pot respira în spațiu...

Calvin: Tocmai de aia ți-am dat substanța aia. Acum ai aceleași proprietăți ca noi.

Rose: Adică pot fugi repede ca tine?

Calvin: Ah, da... și asta. Ai grijă cu asta.

Rose: Și ce mai pot face? Pot să mă fac invizibilă?

Calvin: Rose! Gata!

Rose: Am lasere în ochi?

Calvin: Ce? De când avem noi așa ceva?

Rose: Doar întrebam! Haha!

Calvin: Of, Rose! Ce m-aș face fără tine...

Rose: Nu știu Calvin. Nu pot să cred încă toate câte s-au întâmplat. Cum ai putut să ma iei așa în nava ta?

Calvin: Păi nu puteam să te las cu Deckard și nici undeva pe Pământ singură... nu m-ar lăsa inima.

Rose: Calvin, dar dacă voiam să rămân pe pământ?

Calvin: Voiai asta cu adevărat?

Rose: Nu știu Calvin. Acum sunt fericită aici, dar curând mi se va face dor de viața mea.

Calvin: Hei Rose, sunt aici cu tine și vom trece peste tot împreună, nu? Promit să fac tot posibilul să ne întoarcem pe pământ, unde e casa ta.

Rose: Mersi Calvin...

Calvin: Acum spune-mi, vrei să înveți să conduci OZN-ul?

Rose: Ai încredere în mine?

Calvin: Da! Cum să nu am? Uite, vino lângă mine. Fi-mi copilot.

   Așa am condus OZN-ul prin spațiul imens. Era atât de liniștit și frumos în Univers, atât de plăcut și cumva înfricoșător. Peste tot era doar negru și uneori mai treceam pe lângă stele foarte strălucitoare și câte o planetă rătăcită. Curând am ajuns pe planeta portocalie, cea pe care îmi voi șterge amintirile cu Deckard.