Alien?

Alb

Am fugit cu Rose cât de departe am putut, dar acum aflase, sau cel puțin bănuia, că ceva e în neregulă cu mine. Și nu o învinuiam. E dreptul ei să mă urască după tot ce i-am făcut. Am lăsat-o jos din brațele mele. Nu-mi găseam cuvintele. Nu știam de unde să încep...

Rose: Cine ești cu adevărat? Îmi vei spune vreodată?

Citeam dezamăgire în vocea ei și mă tulbura gândul că am mințit-o atâta timp.

Calvin: Rose, eu... sunt un extraterestru.

Rose: Dar cum e posibil? Când am atâtea amintiri cu tine? Când simt ca te cunosc de o viață? se uită tristă în ochii mei.

Calvin: Te-am făcut să crezi asta, atunci când eram pe holul școlii sub forma unei lăcuste. Te-am mușcat de palmă și acum știu totul despre tine...

Rose: Mă simt folosită Noah, știi? M-ai făcut să cred ca ești prietenul care mi-a fost mereu alături... M-ai făcut să mă îndrăgostesc de tine!

Calvin: Măcar dacă vrei să fii supărată pe cineva, fii supărată pe adevăratul eu, Calvin.

Rose: Calvin te cheamă?

Calvin: Da, e numele meu extraterestru.

Rose: Ei bine Calvin, mulțumesc.

Calvin: Pentru ce?

Rose: Pentru că ai intrat așa în viața mea, pentru că te-ai jucat cu amintirile și în special cu sentimentele mele! Mulțumesc că m-ai băgat în atâtea probleme! Și că m-ai făcut să mă îndrăgostesc de tine!

Calvin: Nu înțeleg dacă vorbești serios sau sarcastic...

Rose se trânti în brațele mele și începu să plângă în hohote.

Rose: Tot ce mi-am dorit a fost o viață liniștită, și iată-mă acum, în brațele unui extraterestru...

Calvin: Uită-te la mine Rose, te pot face să uiți de mine. De toate astea. Doar liniștește-te și-

Rose: Nu vreau să uit! Îmi ajunge cât ai intrat în capul meu! Oprește-te!

Calvin: Dar după nu mă vei mai iubi. Vei uita de tot ce s-a întâmplat până acum. Te pot duce înapoi la casa ta și-

Rose: Ce nu înțelegi? Nu e vorba de amintirile mele aici. Tu ce vei face dacă eu uit de tine? Tu nu mă iubești?

Nu găseam răspuns la întrebările ei. Dacă o iubesc? Normal că o iubesc, dar i-am stricat viața. De ce nu mă lasă să o repar acum?

Rose: Deci nu mă iubești...

Calvin: Eu...

Rose: Atunci pentru ce ai făcut toate astea?

Calvin: Cineva mi-a spus că dragostea nu e cu forța. Că dacă cineva te iubește, te iubește pentru ceea ce ești. Aș vrea sa o iau de la capăt...

Rose: O luăm acum! Dacă vezi că nu vreau să uit de tine nu e suficient să îți arăt că te iubesc?

Calvin: Tu chiar mă iubești?

Rose: Din suflet!

Calvin: Rose...

Rose: Te rog, nu mă părăsi! Iubește-mă în continuare! Sunt sigură că putem găsi o soluție pentru toate!

Calvin: Te iubesc de prima dată când te-am văzut. Dar nu vreau să pățești ceva...

Rose: Sunt bine cu tine Calvin! Dar ce vrea extraterestrul acela de la tine?

Calvin: Nici eu nu știu. Deckard e prietenul meu cel mai bun.

Rose: Eu cred că vrea să te distrugă, nu să te aducă înapoi.

Calvin: Nu ești singura care crede asta...

Rose: Calvin, te rog să stai departe de el...

Calvin: Suntem extratereștri Rose. Va dura puțin până să mă găsească. Și mai are și armata sa de extratereștrii.

Rose: Dar cine e el?

Calvin: Ambasadorul militar al planetei noastre. Are cei mai puternici extratereștri antrenați să apere și... ucidă.

Rose: Va ucide oamenii de pe pământ?

Calvin: Nu cred. Conform legilor noastre, nu avem voie să ucidem alte ființe, doar să ne apărăm.

Rose: Și dacă sunteți atât de inteligenți, nu puteți face un foc?

Calvin: Rose, focul e cel mai periculos lucru pentru noi. Ne arde pielea si este foarte greu să ne regenerăm. Noi folosim flacără albastră. Încălzește, dar nu are efect asupra noastră.

Rose: Și poți să îmi schimbi amintirile, dar nu poți folosi o brichetă?

Calvin: Eh...

   Mă uit rușinat la Rose care începe să râdă de mine și mă prinde de mână. Îmi pune în el obiectul ciudat care face foc.

Rose: Și acum apasă clapița asta! Vezi! Acum poți folosi focul!

Calvin: E înfricoșător... ia-o înapoi!

Rose: Bine. Nu sunt nici rapidă și nici la fel de inteligentă ca tine. Nu știu de ce mă iubești.

Calvin: Pe planeta noastră ne înmulțim normal, nu există sentimente. Am renunțat la ele pentru că ele complică viața.

Rose: Cam așa e, după cum vezi.

Calvin: Știi vreun loc unde putem sta, și nimeni nu ne-ar găsi?

Rose: Nicio forță extraterestră? Hmm. Stai să mă gândesc. Unde nu ar merge un extraterestru...

   Așa am ajuns la Zona 51. Am studiat locul de pe planeta mea, dar nicio specie extraterestră nu se afla aici. Suntem prea inteligenți să ne lăsăm capturați de oameni. Dacă găseai ceva aici, erau experimente eșuate pe rasa umană. Niște mutații îngrozitoare, ceva asemănător extratereștrilor, dar departe de inteligența noastră.

   Am luat-o pe Rose în brațe și a devenit una cu puterile mele. Am trecut prin gardurile ghimpate, peste minele explozive și gardieni. Eram invizibili.

Calvin: Noi putem deveni invizibili pentru oameni. Stră-stră-stră bunicii mei dinainte de epoca voastră obișnuiau să trăiască cu oamenii.

Rose: Vrei să spui că erați prietenii noștri?

Calvin: Da. Le-am dezvăluit multe dintre secretele noastre. Legi ale Universului, planete, calcule și tot așa. Dar oamenii au devenit egoiști și le-au folosit doar pentru ei.

Rose: Sună tipic nouă. Dar nu toți suntem la fel.

Calvin: Acum realizez asta. Dar și tu Rose poți fi coruptă de astfel de gânduri. Voi oamenii sunteți ușor de manipulat. Pot vedea asta în mintea ta. De câte ori ai avut încredere în oameni...

Rose: Dacă nu aș fi avut, acum nu ne mai întâlneam...

Calvin: Sunteți complicați. De ce nu puteți fi ca noi?

Rose: Ca voi? De ce nu puteți voi să ne înțelegeți pe noi? Sunteți ATÂT de evoluați! Ce e așa greu? Sau inteligența nu e aceeași cu sentimentele. Voi aveți doar mintea dezvoltată, nu și sufletul!

Calvin: Rose, aș vrea să mă odihnesc și să mă gândesc la un plan pentru a te salva, pe tine și rasa ta, așa că te rog nu mă stresa mai tare de atât.

   Rose tăcu, dar puteam să intru în mintea ei și să îmi dau seama că a durut-o ce am zis. Nu mă puteam concentra asupra gândurilor mele, așa că am intrat în ale ei pe o poartă albă.