Alien?

Mentă

Rose: Ce se întâmplă, unde sunt?

Korben: Un pământean, ce interesant...

Rose: Cine mai ești și tu? Vreun extraterestru care îmi vrea organele? Ar trebui să fug mai bine să mă captureze Deckard?

Korben: Te urmărește Deckard?

Rose: Da! Pentru că a aflat că Calvin m-a adus aici!

Korben: Calvin, fiul celor mai mari oameni de știință de pe planetă te-a adus?

Rose: Ce te miri așa? Spune-mi cine ești că mi se face frică să stau aici...

Korben: Stai liniștită fetița, spuse el punându-și mâna pe umărul meu și electrocutându-mă.

   M-am trezit pe o masă de operații, prinsă în curele. Mă dureau toate încheieturile. Nici gâtul nu puteam să-mi mișc. În fața mea era pocitania aia.

Rose: Ab... Al... Am...

Korben: Nu te forța. Îți revi ușor, stai calmă că nu ți-am făcut nimic. Am intrat doar în mintea ta pentru că nu prea credeam ce îmi spuneai, dar se pare că spui adevărul.

Rose: Wow, am reușit să mormăi.

Korben: Da. Pe lângă asta ți-am făcut niște modificări în corp, pentru că un om ca tine nu poate trăi pe planeta noastră așa, pur și simplu.

Rose: De ce sunt legată? spun revenindu-mi ușor.

Korben: Vezi tu Rose, am fost și eu om.

Rose: Presimt o poveste lungă...

Korben: Nu chiar. Am fost luat de Deckard, acum mult timp. A venit pe pământ pentru a captura un om și a face un experiment să demonstreze că este mai bun decât Calvin. Dar experimentul a eșuat. Și am rămas o mutație extraterestră de culoarea mentei.

Rose: De ce nu te-ai dus la Calvin? El e atât de inteligent, sigur te poate ajuta.

Korben: Deckard mi-a interzis. Mi-a spus că dacă află cineva de mine îmi caută familia și mi-o ucide în fața ochilor mei...

Rose: Bietul de tine... și dacă nu faci nimic e mai bine?

Korben: Uite cum arăt... cine mă mai poate salva, să fim serioși. Dar măcar familia aș vrea să mi-o salvez...

Rose: Cum te cheamă?

Korben: Deckard îmi zicea Korben, mai târziu când am învățat limba lor am înțeles că însemna pocitanie.

Rose: Dacă te face să te simți mai bine, nu mi se face frică să te văd.

Korben: Rose, ești o drăguță. Și ai un suflet mare. Voi face orice să te ajut. Tot ce îmi doresc este ca Deckard să plătească pentru ce mi-a făcut.

Rose: Sigur asta îți dorești?

Korben: Și să îmi revăd familia...

Rose: Promit să te ajut cum pot. Dar acum ce pot face să ajung la Calvin?

Korben: Îți dai seama ce spui acolo? Să ajungi la casa celor mai mari oameni de știință? Ai fost norocoasă că mă plimbam prin canalizarile de acolo.

Rose: Și tu trăiești sub pământ?

Korben: Da. În toate catacombele astea.

Rose: Și ce căutăi pe lângă casa lor?

Korben: Nimic...

Rose: Korben! Spune-mi! Sau nu voi mai avea încredere în tine! Te voi spune lui Deckard și-

Korben: Rose, nu mă amenința. Sunt și eu om și știu ce înseamnă asta. Înțeleg că ești furioasa și vrei să îl salvezi pe iubitul tău, dar nu putem așa, din senin!

Rose: Nu este iubitul meu... încă... și părea că nici nu mă cunoaște de față cu părinții lui. Mă simt prost Korben. Cum voi putea să îl iubesc așa? Părinții lui mă vor urî mereu...

Korben: Rose, dragostea vine din suflet. Și dacă voi va iubiți cu adevărat, ce mai contează restul?

Rose: Da, așa e...

Korben: Ascultam pe lângă casa lor pentru că... vezi tu... îmi făceam un plan de răzbunare...

Rose: Pe Deckard?

Korben: Da... și într-o zi venise aici și a început să le spună părinților lui Calvin cum că a murit într-un accident pe pământ pentru că nu îl mai poate găsi. Dar cei doi sunt extratereștri de știință. Și i-au localizat nava. L-au trimis iar pe Deckard pe pământ să îl găsească, după nu am aflat ce s-a întâmplat până să văd în amintirile tale.

Rose: Oh Korben... și după ce s-a întâmplat?

Korben: A revenit spunându-le că el încă mai e în viață, dar a fugit de el cu o pământeană. Le-a spus ca e îndrăgostit de tine. Atunci au calculat că vă veți duce pe nu știu ce planetă și că în final vă veți întoarce aici pentru că vă va trebui combustibil. După l-am văzut pe Deckard urmărindu-te atât de nebunește încât-

Rose: Ai crezut că dacă ma vei captura te va lăsa să te întorci pe pământ? Că îl vei șantaja cu asta?

Korben: Da. Și aș fi făcut asta, dacă nu eram om. Extratereștrii nu iartă... sunt nemiloși... și îngrozitori...

Rose: Nu toți Korben, la fel cum nu toți oamenii sunt la fel de haini și egoiști iar tu ești exemplul viu.

Korben: M-am gândit la tine Rose. Viața mea și așa e pe terminate. Nu îți doresc răul. Măcar tu să ai altă soartă...

Rose: Korben...

Korben: Știu că sunt un om îngrozitor, îmi pare rău că m-am gândit la așa ceva...

Rose: Korben?

Korben: Îmi pare rău Rose...

Rose: KORBEN NU-MI MAI SIMT DEGETELE TE ROG DĂ-MĂ JOS DE PE MASA ASTA!

Korben: Dar îți stă bine, heh...