Alien?

Ocru

    Rose stătea lângă mine, mergând încet. Planeta portocalie este una dintre cele mai ciudate planete care există. Are lanurile astea de culoarea portocalei, de unde și denumirea. Planeta în sine nu avea niciun nume. Deși semăna cu pământul, aici aerul era plin de dioxid de sulf, ceea ce ți-ar arde plămânii instant.

Rose: E foarte ciudată planeta asta...

Calvin: Promit că nu stăm mult. Doar să te scăpăm de mușcătură.

Rose: Unde mergem mai exact?

Calvin: În mijlocul planetei, unde este un templu care îți șterge orice urmă.

Rose: Dar tu nu poți să mă vindeci? Trebuia să venim până aici?

Calvin: Rose, ți-am mai spus că fiecare extraterestru își poate șterge urma lui. Nu cred ca Deckard ți-ar fi șters-o. Și chiar dacă am puteri de a vindeca bolile voastre pământene, nu pot să te vindec de ceva extraterestru.

Rose: Stai puțin, poți să mă vindeci de orice?

Calvin: Da, de ce? Suferi de ceva?

Rose: Nu. Dar de ce nu ați venit mai de mult să ne ajutați să scăpăm de multe boli?

Calvin: Pentru că vezi tu, speciile noastre nu mai sunt prieteni cu voi.

Rose: Dar... ah, parcă mi-ai povestit... scuze.

Calvin: Nu e vina ta Rose. Și nu uita că ești o ființă foarte puternică. Nu ești ca restul pământenilor și mi-ai demonstrat asta azi. Nu poți fi manipulată de oricine.

Rose: Doar de tine!

Calvin: Ei haide, nu mai ai multe amintiri cu mine.

Rose: Și asta nu mă va opri din a te iubi.

Calvin: Am ajuns Rose. Urcă-te pe piatra asta te rog și stai nemișcată cu palmele deschise.

Rose: Așa?

   Spune Rose apropiindu-se de mine și luându-mă în brațe.

Calvin: Da, dar pe piatra aia, nu în brațele mele!

Rose: Hihi, chicoti ea.

   Rose se așeză pe piatră și din 5 colțuri o lumină albastră se îndreptă către ea. Laserele ajung în dreptul ei și după pe palme, ștergându-i ușor mușcătura lui Deckard. A durat mai puțin de 5 secunde totul. După laserele au continuat și nu înțelegeam de ce, pentru că mușcătură dispăruse. Târziu am realizat că ștersese și mușcătura mea...

   Am alergat la ea panicat. Mă gândeam la tot ce e mai rău. Am prins-o de umeri și am început să o scutur.

Calvin: Rose! Rose! Ești bine?

Rose: Ah! Cine naiba ești? Și unde sunt?

Calvin: Sunt eu, Calvin! Dă-mi puțin mâna ta și îți vei aminti de mine-

Rose: Nu! Lasă-mă în pace! spuse ea zvârcolindu-se în brațele mele, după care începând să fugă speriată de parcă a văzut... un extraterestru...

   Aș fi putut să o prind, dar cu ce rost? Să țipe iarăși și să mă urască după? O iubeam. Și ce dacă o iubeam? Acum nu mai eram nimic pentru ea. Am urmărit-o cu privirea până când a dispărut din mintea mea. M-am prăbușit în lanul portocaliu și am început să oftez. Din ochi mi-au curs lacrimi negre ce-au lăsat dungi pe fața mea.

Calvin: Ce e cu mine? E a doua oară când plâng! Revino-ți Calvin! Nu poți iubi cu forța.

   Pe planeta portocalie se făcea noaptea. Nu era tare mare, așa că zilele și nopțile treceau repede pe aici. Am intrat în OZN deoarece se făcea frig. Rose va fi bine, substanța pe care i-am dat-o mai durează câteva minute.

Calvin: CÂTEVA MINUTE? Trebuie să o găsesc pe Rose sau va îngheța pe aici!

   Mi-am luat o mică lanternă și am pornit prin câmpurile portocalii. O strigam pe Rose, dar nimeni nu-mi răspundea. Începeam să-mi fac griji. Numai respirând făceam aburi în aer. Nu-mi pot imagina ce face Rose acum. Unde s-ar duce o fetiță speriată? Deodată îmi aud OZN-ul încercând să pornească.

Calvin: Nu mă așteptam tocmai la asta, dar bine!

   Alerg către OZN când din el iese ea alergând. Am încercat să nu îmi folosesc puterile de extraterestru, dar timpul se scurgea. Rose era în pericol. M-am enervat și am început să alerg după ea, dar am uitat că acum avea aceleași puteri ca mine. Ne fugaream unul pe celălalt la o viteză de 100km/h. Am făcut înconjurul planetei de 3 ori. Și poate am fi înconjurat-o și mai mult dacă nu i se termina efectul. A căzut jos, începând să se înece de la sulf. Corpul ei tremura și ea tușea.

Calvin: Bună Rose! Eu sunt Calvin și vreau să te ajut, vezi? Dacă te ajut, promiți să nu fugi?

   Rose căzu la picioarele mele, își încleșta mâinile de glezna mea. Vedeam că se sufocă, dar știam că va fugi din nou. Nu vreau să o ținem așa o eternitate. Însă mi s-a făcut milă... și i-am dat iar din substanță. Era amețită puțin, dar când reuși să respire, se ridică și fugi, oriunde s-ar fi dus ea...

Calvin: Ah! Mă enervezi la culme! Vrei să stai aici? Bine! Dar eu plec!

   Și zicând asta mă sui în OZN și mă trântesc pe scaunul meu confortabil ocru. Eram plin de nervi, cu toate astea, o iubeam. Dar nu știam cat va mai dura urmărirea asta.

   Încercam să dorm când aud trapa de la OZN deschizându-se. M-am prefăcut că dorm în continuare. Era Rose. S-o prind? Cu ce cost? Să facă ce vrea. Tot cu mine trebuie să meargă acasă!

   Rose se puse în brațele mele.