Alien?

Gri

Rose: Hai să stăm pe bancă, aici.

Noah: Da, bună idee, poate îmi revin...

Rose: Mai ții minte că așa ne-am cunoscut?

Noah: Da. A fost cel mai frumos moment din viața mea.

Rose: Și a mea, mi-ai schimbat viața în mai bine. Și mi-ai fost alături în momentele dificile. Așa că orice te-ar deranja acum, poți să îmi spui.

Noah: Ah Rose... nu știu ce e cu mine. Și uneori mă simt atât de străin în lumea asta. Nu înțeleg care e scopul meu aici.

Rose: Nici eu nu știu sigur. Dacă aș putea citi viitorul poate aș evita multe lucruri rele, dar asa suntem noi oamenii, spontani și misterioși.

Noah: Poate că așa sunt și eu...

Rose: Suntem diferiți Noah, dar asta ne apropie mai mult. Nu trebuie să arătăm la fel sau să ne placă aceleași lucruri.

Noah: Poate că ai dreptate Rose.

   Și Noah își puse capul în brațele mele. Dar în loc ca inima să îmi bată, mă sințeam complet liniștită. Era singurul meu prieten adevărat.

Noah: Rose?

Rose: Da?

Noah: Mă simt atât de bine cu tine. Simt că mă înțelegi cu adevărat. Înainte să te întâlnesc mă simțeam atât de pierdut. Călătoream doar așa prin lume. Nici acum nu știu ce caut, dar sper să ma ajuți tu să găsesc un răspuns.

Rose: Nu știu ce pot să fac, dar îți voi fi alături.

Noah: Doar ține-mă așa în brațele tale.

   Îl mângâiam pe Noah prin păr și eram fericită. Nimic altceva nu mai conta. Viața mea era liniștită odată. Și voiam să rămână totul așa.

   În noaptea aceea Noah m-a condus până acasă și am rugat-o pe mama să îl lase să stea la mine, dar nu a fost de acord. Deși părinții lui Noah l-au lăsat mereu sa facă ce vrea, ai mei erau foarte protectivi.

   M-am dus la etaj în camera mea și stăteam în pat. Prin geam vedeam luna plină. Era liniște afară. M-am întors cu spatele la geam și mi-am închis ochii. Visam că eram într-un lan de grâu cu Noah și amândoi eram fericiți. Deodată un ciocănit ma sperie. Mă uit somnoroasa prin jur. Îmi deschid telefonul și văd ca era aproape două dimineața. Afară tuna și fulgera din greu și ma gândeam că era doar ploaia.

Dar aud iar un ciocănit de pe balcon.

   Ma ridic și mă apropii de ușă când fulgeră și mă sperii de o umbră. Afară, pe balconul meu era Noah. A început să îmi bată inima îngrozitor. Dacă ai mei l-au auzit sau văzut?

   Deschid repede ușa și înainte să spun ceva se repede în brațele mele și mă sărută, ud cum era. Dar ploaia rece de pe el se încălzește de mine. Apoi mă privește în ochi. Ai lui străluceau, ai mei erau întunecați și profunzi.

Rose: Ce cauți aici?

   Dar el nu-mi răspunde. În schimb închide ușa și mă cuprinde iar în brațele lui ude, ridicându-mă sus.

Noah: Te iubesc Rose!

Rose: Și eu! Dar ce cauți aici?

Noah: Am nevoie de tine, în fiecare secundă a existenței mele. Nu credeam că pot iubi vreodată pe cineva așa cum o fac cu tine. Vreau sa știu ce simți tu acum. Chiar dacă mă urăști voi umbla pe pământul ăsta fericit că am sărutat persoana pe care o iubesc cel mai mult din Univers.

Rose: Hihi, vino în pat lângă mine. Hai sa te încălzești, ești ud și vei răci!

Noah: Nu îmi pasă de ce se întâmplă cu mine, atâta timp cât sunt cu tine, sunt bine.

Rose: Noah...

   Și îl sărut din nou căzând pe pat și el peste mine. Am dormit îmbrățișându-l toată noaptea. Nimic nu se compară în acest Univers cu iubirea. Cu senzația de a-ți ține persoana iubită în brațe când dormi.

   Era acolo, îl simțeam, dar dimineața nu mai era. Nu știam dacă am visat totul sau era ascuns pe undeva. Ai mei nu știau nimic de el, și poate ca era mai bine.

  Când ajung la școală îl găsesc pe Noah la ușa clasei mele. Mă aștepta. Nu mă pot abține și îl iau în brațe.

Rose: Noah eu...

Noah: Ce s-a întâmplat Rose? Ești bine? Îți bate inima foarte tare.

Rose: Sunt bine... am avut un vis ciudat cum că ai venit la mine aseară.

Noah: Un vis?

Rose: Nu știu. Eram obosită și bulversată. Ai fost la mine aseară?

Noah: Nu Rose.

Rose: Scuze atunci, am avut un vis ciudat! Dar... a fost... frumos...

Noah: Poate mi-l povestești după școală.

Rose: Da...

   Eram iar în parc cu el în ziua aia. Cerul era plin de nori gri, se apropia o ploaie. Ne plimbam pe aleile întunecate.

Rose: Noah, tu... ai iubit vreodată până acum pe cineva?

Noah: Ce întrebare e asta Rose? Nu am nevoie de nimeni altcineva decât de tine. Vreau să am grijă de tine și sa te vad fericită.

Rose: Ce drăguț să spui asta Noah...

Noah: Tu, ai iubit pe cineva?

Rose: Mi-a plăcut de niște băieți în trecut... dar acum nu mai vreau pe nimeni. În plus inima mea aparține deja cuiva.

Noah: Mă bucur să aud asta. Acum că stau să mă gândesc, și eu simt ceva pentru cineva.

Rose: Mă bucur să aud și eu asta...

Noah: Deci, ce ai visat?

Rose: Nu mai contează acum.

Noah: Ce s-a întâmplat Rose? Pari tristă...

Rose: Nimic... doar... lasă-mă!

   Și am fugit. Îmi venea să plâng. Îl iubeam pe Noah și el acum îmi spune că iubește pe altcineva? Iar eu am vise cu el și mă îndrăgostesc? Iubirea este uneori atât de frumoasă, dar pe cât de frumoasa e, pe atât de dureroasă e...