Parfum De Toamnă

19. Da. Suntem o familie

Emma

  Ies afară pentru a admira stelele, ca în seara aceea în care mi le-a arătat Georgy. Pe ea am lăsat-o cu Filip, să danseze vals. Eu oricum nu aveam partener. Cu Jack nu vreau să dansez. Nu mai prezintă un interes pentru mine. Bine că s-a dus la baie. Mi-ar fi plăcut să dansez cu Billy. Restul găștii a fost răpusă de alcool și acum dorm unii peste alții la mine pe canapea. Abia aștept să le zic ce au făcut toată seara. Am făcut destule poze cât să râd de fețele lor când vor vedea ce a făcut alcoolul din ei. Mă pun pe o treaptă a scărilor, din fața ușii și mă fac comodă, pentru un moment de admirat stelele. După ce admir luna puțin, caut o stea, care mi se pare mie că strălucește cel mai tare. Mi se pare liniștitor să fac asta. Mă ajută să-mi iau mintea de la toate gândurile mele încâlcite. Tocmai când întind mâna către o stea, se aude ușa. Mă întorc și-l văd pe Jack. Voiam să prind acea stea în pumnul meu, pentru a-mi încălzi mâna rece de la răcoarea nopții, dar mi-a stricat momentul. Jack se pune lângă mine, pe aceeaș treaptă și-mi zâmbește. Mă mir cum de nu a băut și el ca ceilalți. Acum, se pare că vom avea o conversație mai lungă, față de cea de pe hol sau când mi-a adus telefonul. Mă simt ciudat când mă gândesc că pot avea o discuție lungă cu Jack. Singuri. Încă îl mai plac? Sunt total confuză de când a apărut Billy.

  - Și Julian e fostul tău?

  - Huh?! Ți-a spus el asta?

  - El nu. Alcoolul din el, însă...

  - Ce ți-a zis despre mine?

  - Nu mai multe decât colegei tale. O mare parte din seară au discutat despre tine. După părerea mea, alcoolul îi făceau să se soarbă din priviri unul pe altul.

  - Andra și Julian?

  Mă abțin să nu râd când îmi imaginez cum le-ar sta celor doi împreună. Poate Andra s-ar potrivi mai bine cu Julian decât m-am potrivit eu vreodată. N-am să fiu împotriva lor.

  - Atâta timp cât mă lasă în pace, le urez o viață fericită împreună.

  Jack chicotește, iar o briză îi dă o șuviță pe frunte. El o pune înapoi repede.

  - Și stăm afară, ca să o lăsăm pe prietena ta cu iubitul ei?

  - Georgy nu e prietena mea. E familia mea.

  Prima dată când simt că vreau să recunosc asta. Îmi este foarte apropiată, ca să o consider doar o prietenă.

  - Și Filip e familia ta?

  În momentul ăsta îmi trec prin minte momentele în care s-a oferit să-mi dea din banii lui, l-a înfruntat pe tata, mi-a dat o bucată de ciocolată... Filip ține la mine, doar că nu vrea să recunoască. Nici eu.

  - Da. Este. Dacă cineva îi va răni vreodată, vor avea de a face cu mine.

  - Se pare că acești doi străini te-au schimbat complet, Emma.

  - Străini? Eu pe Georgy o cunosc de când eram mici,... deși... a crescut și pare puțin diferită. Dar...

  M-au schimbat? Nici nu mi-am dat seama, dar când mă uit în ochii lui Jack parcă văd că sunt o persoană nouă. Se simte ciudat. Nu știu dacă să mă tem sau să mă bucur.

  - Și ei te consideră parte din familie?

  Asta mă face să-mi răsfoiesc amintirile până am ajuns la vorbele lui Filip. ,,Membrii unei familii se ajută între ei, corect? Bine. Poate nu suntem cu adevărat o familie, dar locuim împreună și cam asta părem." Părem o familie, fiindcă ei se comportă ca și cum ar fi părinții mei. Probabil de-aia m-am atașat mult de ei. Mereu mi-am dorit imaginea aceea cu doi părinți care mă iubesc. Sunt ca un copil rătăcit. Eu trebuia să fiu un adult, nu un copil.