Parfum De Toamnă

7. Oamenii se schimbă

Emma

  - Emma! Emma! aud o voce care mă striga în șoptă.

  Sunt într-un vis. Undeva, într-un oraș mă aflu. Nu-mi dau seama ce fac aici. Acea voce se aude peste tot, dar nu e nimeni. Orașul e pustiu. Trebuie să văd cine mă strigă. Deschid brusc ochii. Fix chipul lui Georgy îmi apare. Țip. Ea îmi pune mâna la gură. Iar e gata pentru liceu, iar eu nici nu am auzit alarma. Oh, la naiba! Mă bucur că mă trezește ea mereu, dar faza cu șoapta a fost cam ciudată. Am o prietenă ciudată. Îmi place. Mă ridic și mă uit la telefon. Abia de realizez cât e ceasul.

  - A sunat alarma?

  - Acum 3 minute.

  - De ce nu o aud? Dumnezeule! De când am somnul așa adânc? Mersi că îmi porți de grijă. Totuși, să nu mai încerci să mă strigi în șoaptă când dorm. E prea ciudat. Îmi dă fiori.

  - Dormeai prea frumos și nu voiam să te trezesc, dar trebuia. Cel mai bine ar fi să-ți pui 4 alarme. Am cunoscut pe cineva așa.

  - Chiar asta voi face. Sună aiurea, însă pentru mine e chiar o idee bună.

  Începe să sune a doua alarmă de la telefon. Cea mai bună alarmă tot mama era. O închid și-mi dau ochii peste cap. Prima alarmă a sunat timp de două minute. Putea suna și timp de o oră că nu cred că o auzeam. Am un somn prea profund. Trebuie să fac ceva în legătură cu asta. Mama spunea că tata dormea așa și că de multe ori credea că a murit, dar vedea cum încă respiră.  Chiar nu mi-am dorit să moștenesc ceva de la el. E un mare nenorocit. Nu a fost de acord să aibă un copil, spre deosebire de mama, care chiar își dorea. Mama m-a acceptat, dar tata nu a vrut să audă și a plecat din viața noastră. Acum, se pare că s-a întors. Nu știu din ce motiv dacă nu m-a vrut deloc înainte. Degeaba s-a întors, pentru că un om care nu și-a crescut copilul nu merită să i se spună ,,tată". Îi spun ,,tată" doar pentru că nu-mi place numele lui. Carver. Clar nu-mi place. Fratele mamei împreună cu soția lui m-au crescut împreună cu mama, deoarece nici bunicii mei, părinții mamei, nu au vrut să o mai primească, consinderând că este o dezamăgire, pentru că la 21 de ani a acceptat un copil făcut cu un vagabond. Unchiul și mătușa sunt adevărata mea familie, pe care nu vreau s-o părăsesc. Când mă gândesc la copilărie, mă gândesc la ei și mă simt fericită.

  Mă pregătesc în cea mai mare viteză pentru liceu și fug la mașină. Norocul meu că mergem cu mașina lui Filip. Dacă eram cu autobuzul, doamna de franceză mă urechea, pentru că am întârziat de 5 ori la ora ei, iar asta ar fi fost a șasea oară și mi-a spus de două ori să nu se mai întâmple. Nu te baza 100% pe mine. Georgy scoate o mică boxă și o pornește, conectând-o la telefonul ei. Rămân surprinsă. Putem asculta muzică și la casetofonul auto. Cu toate astea, nu mă abține să nu întreb.

  - Ce faci? Avem muzică de la mașină...

  - Nu are piesele mele preferate.

  - Dar Bluetooth...

  - Shh!

  - Georgy vrea să asculte melodii din acelea cu anime-uri. Asta înseamnă să fii mare fan. Mă rog, mă informează Filip, aranjând oglinda retrovizoare.

  - Sunt melodii de la intro-uri sau melodii simple în japoneză.

  - Am înțeles. Dimineața asta o începem cu un mare chef de viață, spun amuzată.

  - Maxim, adaugă Georgy, dând muzica ei veselă mai tare. Distracție!

  Începe să cânte într-o limbă necunoscută de mine. Mă fascinează faptul că pronunță perfect după vocea din melodie. A cântat tot drumul în timp ce eu încercam măcar ritmul să îl prind, dacă nu puteam limba. Filip era cel mai fericit că nu putea participa la concert, deoarece avea scuza că trebuie să fie atent la drum. Trădător. Partea bună e că nu te plictisești niciodată cu ei. Nu mi-au povestit încă cum s-au cunoscut, dar tare mult mi-ar plăcea să aflu. Sunt atât de diferiți și totuși apropiați. Între ei e ceva unic. Ar fi frumos dacă peste ceva timp aș fi și eu cu Billy la fel ca ei, bineînțeles fără melodii pe care nu le înțeleg. Au trecut două zile de când l-am cunoscut pe Billy și mi se pare din ce în ce mai de treabă. Simt o conexiune cu el. Cred că această conexiune se va intensifica cât de curând, dacă mai stau prin preajma lui. Față de băieții pe care i-am cunoscut, el nu vorbește cu ochii pe formele mele. Știe cum să-mi vorbească și pare un om foarte inteligent după vorbele pe care le are la el. Aș vrea și eu să pot comunica așa cu oamenii din jur - să știu ce să le spun în așa fel încât să-i impresionez. În lumea aceasta sunt mai mulți nesimțiți decât oameni cu bun simț, iar ca să te înțelegi cu ei, trebuie să știi cum să vorbești. Eu cred că Billy face parte din categoria celor puțini.