Parfum De Toamnă

9. O nouă familie

Emma

  Mă duc la bucătărie după un pahar cu apă, unde dau peste Filip cu o ciocolată în mână. Fac o grimasă. Am niște nervi de zile mari, pentru că ieșirea cu Billy în parc a fost un dezastru din cauza lui și a lui Georgy. Chiar nu am chef să vorbesc cu el despre întâmplările petrecute astăzi sau să-i ascult sfaturile. Vreau doar să beau niște apă și să plec.

  - Bună, Emma! Chiar voiam să vorbim între 4 ochi.

  - Eu nu. Nasol.

  Evit să-l privesc, luând paharul și ducându-l la robinet. Dau pe apă rece, încercând să ascult sunetul ei, nu oftatul lui Filip. Poate dacă mă răcoresc, mă simt mai bine.

  - Știu că noua ta viață te-a zăpăcit, însă asta nu înseamnă că trebuie să te arunci în brațele primului străin de care te lovești, îmi explică pe un ton calm.

  - Oh, nu! Iar subiectul ăsta. Billy nu este un om rău, iar voi nu sunteți șefii mei. Sunteți niște oameni pe care aș putea oricând să-i dau afară.

  Credeam că va lăsa capul în jos, însă Filip ridică bărbia și mă privește în ochii. Pe el nu l-ar afecta dacă ar pleca de aici. Cred că ar fi mult mai fericit să plece.

  - Cum dorești. Dar...

  A vrut să mai adauge ceva înainte ca o bătaie în ușa de afară să-l întrerupe. Din câte știu eu, lumea nu prea mă vizitează. Oricine ar fi, și-a ales momentul nepotrivit să vină, pentru că sunt cu nervii în aer, gata să mă iau și la bătaie dacă e nevoie. Cu pași grăbiți ajung la ușă, o deschid, iar ochii îmi rămân ațintiți pe fața zâmbitoare a tatălui meu. Dezgustător. De-a dreptul dezgustător. Măcar am un motiv bun de bătaie acum. Georgy și Filip aveau dreptate când au zis de tata că vrea să mă ia cu el. Sigur nu m-ar vizita pentru a mă întreba cum o mai duc cu viața. N-am să plec cu el niciodată. Aici e casa mea. Aici vreau să îmi petrec toată viața până mor.

  - Se pare că nu am fost destul de clară când ți-am zis că nu vreau să te mai văd niciodată. Pleacă din fața casei mele, hărțuitorule!

  - Emma, ești fiica mea și...

  - Gura! Nu vreau să te ascult. În secunda asta închid ușa, iar tu pleci. Dacă te mai apropii de mine, am să-mi iau cel mai bun avocat să mă asigur că îți va muri tupeul ăsta de prost gust. Pot suna și la poliție chiar acum. Nu mă face să te târăsc prin toate tribunalele. Pleacă!

  - Nu poți găsi tu un avocat bun, ripostează tata.

Mai rău mi s-au urcat nervii la cap. Fierb. Un pumn în fața lui ar fi perfect. După ce că e pe o proprietate privată, mai are și dreptul să riposteze. Pe chipul meu iese la iveală un zâmbet nervos. Ridic pumnul. Sunt gata să-l lovesc, dar Filip mă apucă de încheietură.

  - Într-adevăr, ea nu poate, dar eu pot, intervine Filip.

  Îi zâmbește tatei. Prima dată când m-am bucurat de prezența lui. Nu credeam că e în stare să-mi țină partea așa sau să se bage în discuție.

  - Ți-ai luat un băiat de bani gata!

  - Nu este cu mine.

  Filip îmi dă drumul la mână, își aranjează cravata, apoi face un pas în față, ca să fie mai aproape de tata, adică față în față cu el.