Parfum De Toamnă

Epilog

Emma

  Simt cum nu mai rezist la ora de chimie. A trecut mai bine de o lună de la ziua în care am aflat ce este acela un coșmar viu și am decis să fac orele acasă, până voi putea merge cu capul ridicat în societate, dar acum cică mi-am revenit. De asta am uitat ce nasolă e ora de chimie. Mai bine rămânea tot anul acasă. Prima sunt care iese pe hol imediat după ce se sună. Direct în clasa lui Georgy mă voi duce. Am nevoie de niște glume bune.

  Mă opresc cu ochii fixați pe un afiș cu mine, pe vremea când eram dispărută, uitat pe perete. Serios? Nu e de ajuns durerile de cap pentru domnul Evans, profesorul meu de pian, care îmi spune că arăt ca o floare, dar apăs clapele ca un bolovan, mai trebuie să mă doară capul și pentru afișele astea, care trebuiau de mult aruncate? Cineva își bate joc de mine. De vreo 4 săptămâni sunt mai mereu presată de acest profesor de muzică. Vrea să scoată din mine excelența. Îmi pare rău acum că i-am spus că vreau un viitor în muzică. Ce mi-a trebuit mie așa ceva? Georgy se înțelege de minune cu domnul Evans, având aceeași undă de vise, față de mine, iar Filip a spus că o să mi-l schimbe cât de curând, pentru binele amândurora. Măcar am pe cineva care mă înțelege. Zmulg afișul de pe perete și încep să-l mototolesc în timp ce mă îndrept spre clasa lui Georgy. A naibii hârtie! Cred că tot liceul știe cine sunt și cum mă cheamă. Măcar voi deveni populară. Nu sună rău. Brusc mă lovesc de cineva. Iar? Ultima dată când m-am lovit de cineva nu s-a sfârșit prea bine.

  E o fată blondă, cu două cozi împletite. Se uită amețită la dezordinea de cărți și caiete din jurul nostru. Mă bucur că eu, în afară de un afiș mototolit, nu am altceva. Bine. Mai era și o durere de cap și nervi, dar alea nu erau în jur, ci în mine. Nici nu au pățit ceva cărțile și caietele. Sunt bine. Dar eu nu.

  - Hei, fato! Nu te uiți pe unde mergi? o atac.

  - Scuză-mă, dar tu ai fost cea care a venit hotărâtă în mine.

  Eu hotărâtă să ce? Tupeul ei de a mă ataca și ea la rândul său, mă surprinde, dar mă și enervează mai tare, tot odată.

  - Tsk! Era de așteptat o replică slabă de apărare de la o fetiță cu codițe.

  - Poftim?

  Mă fixează cu privirea gata de atac. Haide! Sunt pregătită. N-ai idee ce experiență am.

  - Fetelor! Ce naiba se întâmplă, Emily? se aude o voce de băiat în spatele nostru.

  Mă uit peste umărul fetei și-l văd pe Ivan, cel mai popular băiat din liceu. Vai! E frumos. Datorită frumuseții sale și tatăl său bogat, care a investit sume mari de bani în liceul ăsta, Ivan este cel mai popular băiat de aici. O ajută pe fata cu două cozi să se ridice de pe jos. Și pe mine? Oh, la naiba! Mă ridic singură și mă scutur. Se pare că sunt prieteni. Dacă intru într-o ceartă cu Ivan, voi fi principalul subiect de discuții al liceului o lună și ceva. Tipa care după, cum a strigat-o Ivan, o cheamă Emily, îi spune că eu am atacat-o din vorbe. Serios? Vrea să-l întoarcă împotriva mea?

  - Îmi pare rău. Nu știam că e prietena ta, mă scuz repede.

  - Cum te cheamă? mă întreabă Ivan.

  Tocmai când dau să-mi spun numele, sunt întreruptă de vocea lui Georgy.

  - Emma! Aici erai.

Emily și Ivan rămân surprinși. Nu înțeleg de ce.

  - Tu ești fata pierdută?! spun amândoi simultan.

  Acum știu. La naiba! Huh! Nu-mi spune că voi începe o nouă poveste și cu ei. Asta mai lipsea. O luăm de la capăt.