Parfum De Toamnă

11. Trăiesc

Emma

  Sunt pe jumătate amețită și încerc să o găsesc pe Georgy. Am o senzație de amețeală, dar încă văd destul de bine și nu se clatină nimic ce nu ar trebui să facă asta. M-am dat în două atracții nebunești, care m-au ridicat, și aruncat, și mutat, și... Oh, Doamne! Cred că-mi vine să vomit, dar a meritat. Trebuie doar să mă controlez. Hai că poți, Emma. O văd pe Georgy că vine de la bărcuțe. Huh? Nu era la mașinuțe? A stat singură într-o bărcuță? Știu că uneori este o persoană tristă, dar nu credeam că e chiar așa. Nu trebuia să o las singură. Sunt o mare idioată, pentru că mă gândesc doar la distracție. Ea a venit aici de dragul meu și eu o las singură. Proastă ești, Emma. Georgy se oprește în fața mea și zâmbește. Măcar pare bine. Eu simt cum aș vrea să cad. Mă țin tare. Sunt rezistentă. Așa, Emma.

  - Ai stat singură într-o barcă... singură?

  - Dacă nu am avut cu cine... Da. Am privit stelele în liniște. A fost frumos.

  Privit stelele...

  - Frumos... Hai să te duc într-un alt loc dacă ți-e frică de atracțiile de aici. Mai întâi de toate, dă-mi voie să mă sprijin de tine.

  - Te simți bine?

  - Da. Am doar nevoie de puțin ajutor.

  Râde și-mi răspunde dând din cap. Îmi pun mâna dreaptă în jurul gâtului ei și ne îndreptăm spre mașină. Unul dintre locurile în care mergeam cu fosta mea gașcă de prieteni, pe care am părăsit-o din cauza grijilor zilnice ale mamei când mă vedea plecată de acasă, era un bar din apropiere. Acolo o duc pe Georgy. O mare parte din persoanele pe care le cunosc vin la acel bar. Nu am mai fost de mult - ocazia perfectă. Chiar aș bea puțină tărie. Plus, azi e tura lui Ralf, din câte îmi amintesc despre programul lui, și sigur îmi face o mică reducere. Dacă și-a schimbat programul jur că-l sun să vine să mă servească, altfel fac o recenzie proastă. Mi-e dor de o conversație cu Ralf. El era singurul tip normal din fostul meu grup de prieteni. Conversațiile cu el nu erau despre băutură, droguri sau sex - tocmai de aceea îmi plăcea să stau mai mult cu el, până Julian l-a făcut să părăsească grupul. Știu că Julian a făcut asta din gelozie. Un mare prost.

  Georgy se uită la drum, dar e scufundată în gânduri. Nu vreau să o întrerup. Filip spune că pentru ea nu există zi în care să nu trăiască în trecut și că fizic este cu noi, dar, de fapt, ea retrăiește un moment. Eu nu vreau să-mi amintesc nicio secundă dintr-un moment fie el groaznic sau frumos. Am mai multe amintiri reci și murdare în mintea mea, de aceea îmi place să stau în prezent.

  - Oprește aici, o atenționez și îi arăt cu degetul spre un bar cu o pancartă luminoasă deasupra ușii.

  ,,La Rose Rouge". Scrisul și un trandafir roșu îți atrag repede atenția, deoarece strada asta este slab luminată, iar pancarta este cea mai puternică sursă de lumină.

  - E cumva un bar? întreabă Georgy, uitându-se în sus la scris și trandafir.

  - Da. Unul dintre locurile mele preferate.

  Ieșim din mașină, dar nu plecăm încă de lângă ea.

  - Pare cam monoton. Dar...

  Georgy închide ochii și observ cum colțul stâng al gurii ei se ridică. Deschide ochii și se uită la mine.

  - Emană o energie plăcută.