Parfum De Toamnă

21. De ce mă iubești?

Georgy

  Pata asta este urma greșelilor mele. Emma mi-a zis tocmai acum câteva minute că sunt o persoană minunată pentru ei. Oare sunt? Parcă aș fi o cușcă plină de defecte, iar uneori câte unul își mai face loc printre gratii. (,,Respiră. Ți-ai promis că nu vei mai suferi.") Așa e. Trebuie să mă ridic din praf și să mă scutur, ca de fiecare dată. Măcar pentru cei pe care îi iubesc, dacă nu pentru mine. Să fiu un model pentru alții. Bietul Filip a greșit persoana pe care s-o iubească. Nu pot să-l ajut să mă lase, dar pot să-l ajut să mă păstreze, cred. Fiindcă îl iubesc, vreau să mă lupt cu mine, să devin partenera perfectă pentru el. Plâng. El s-a chinuit atâta cu mine, iar eu îl fac de râs.

  Ora 22:14. Nu am închis niciun ochi, din cauza sutelor de regrete pe care le-am scăpat acum din greșeală. (,,Ți-ai promis că n-o vei mai face.") Știu. Mă țin de promisiuni. Nu am speranțe, dar am promisiuni de îndeplinit. Să mă țin de ele, deși nu știu ce se va alege de mine. Merită încercat să trăiesc în continuare. Poate voi ajunge cineva important. Observ cum o umbră vrea să înghită lumina de pe hol, care intră în camera mea prin crăpătura de jos a ușii. E singura sursă de lumină pe care o am. Nu mă simt bine în întuneric, dar nici nu vreau să văd ceva sau să fiu văzută. Poate este Emma, vrând să știe ce fac. Dar dacă e mama ei? Oooooh! Fantoma ei ar putea colinda holul noaptea când noi dormim. Îhhh! Prin modul în care a murit, ar putea deveni o fantomă răzbunătoare. Nu, nu, nu, nu. Categoric nu. Mi se oprește respirația și mi se strânge stomacul. Lumina a fost înghițită. Nu se aude nimic. Nimeni nu mă întreabă dacă sunt bine. De ce nu vorbește? Mă ridic încet din pat și-mi fac o cruce. Nu are logică rugăciunea mea din moment ce credința mea pentru Cel de sus s-a cam risipit cu timpul, dar frica mă controlează. Ar trebui să iau un obiect pentru a mă apăra? Ceva metalic, ca să alunge fantoma. Mai bine mă las de paranormal. M-am uitat la prea multe filme și seriale de groază. Deschid ușa, conștientă că am înghețat de frică. Tresar când îl văd pe Filip jos în fața ușii mele. Huh? Dă să se ridice, dar deja mă pun și eu pe jos, lângă el. Nu mă deranjează. O perioadă lungă stăteam pe jos și mă uitam la televizor. Îmi plăcea mai mult așa decât pe canapea. Frica mi se risipește imediat, odată ce el e aici cu mine. Pare tare obosit. Mi se pune un nod în gât. Mă simt vinovată. Nu credeam că îl voi afecta atât de tare. M-am gândit prea mult la mine. Îmi pare rău. Simt cum mi se adună lacrimi în ochi.

  - Îmi amintești de motanul meu, care mă aștepta mereu la fereastră. Nici lui nu-i plăcea când stăteam la mine în cameră, în loc să stau cu el. Îmi pare rău, Filip. M-am gândit doar la mine.

  - Te simți mai bine?

  Mă surprinde faptul că, în loc să mă certe sau să mă facă mai mult vinovată, mă întreabă cum sunt. Îmi amintesc că altcineva ar fi făcut ce mă așteptam. Dau din cap.

  - Lasă-mă pe mine. Tu ce faci aici? De ce nu dormi? Trebuia să dormi la ora asta, pentru că mâine mergi la muncă. Dacă știam că vei face un lucru așa tâmpit...

  - Nu pot dormi fără să te știu bine și aproape de mine.

  Filip mă sărută brusc și apoi îmi dă drumul la fel de brusc. Cuvintele lui mă fac să mă pierd și încep să-mi frământ mâinile. Mereu spune vorbe frumoase. Eu de ce nu pot? Încă mai am multe de învățat despre cum să fiu o parteneră bună într-o relație. Mă trezesc că mă apucă de mână și mă trage în brațele lui. Mă sărută pe frunte, apoi își sprijină capul de perete și îmi aruncă o privire urâtă. Foarte rar îmi aruncă o privire urâtă, iar altora mereu le aruncă privirea asta. Asta înseamnă că e supărat pe o prostie pe care am făcut-o. Am făcut mai multe astăzi.