Parfum De Toamnă

25. Da. Sunt nebună

Georgy

  Emma a plecat la întâlnire, iar Filip s-a dus să facă un duș. Eu deja sunt în pijamale, plictisită de telefon sau de orice altceva. Nu prea am inspirație să scriu sau să desenez. Ce să fac? Decid să mă duc în living, să îmi încerc netalentul la pian. Când trec pe hol, îi sting lumina de la baie lui Filip. Acesta tace prima dată, apoi strigă la mine. Ador să fac asta. Râd și aprind lumina, apoi îmi continui drumul spre living. Ajunsă acolo, mă pun pe scăunelul din fața pianului și încerc să-mi trosnesc degetele, dar nu primesc niciun răspuns de la ele. La naiba! Mă întreb cum reușește Dorys să facă asta. Mâinile mele cât ale unui copil de 10 ani sunt adorabile, dar tot mi le-aș fi dorit mai mari. Apăs la întâmplare pe clape. Nu are ritm deloc. Fac o grimasă. Trebuie să mai încerc. Nu mă las. Încerc să-mi fac propriul ritm alegând 5 clape la întâmplare. Parcă sună mai bine de data asta. Nu durează mai mult de 2 minute până apare Filip lângă mine, care mă sărută pe ceafă, iar eu tresar și apăs puternic fără să vreau două clape. Urechile mele! A sunat groaznic. Mă întorc la Filip cu o față nu prea frumosă. Rânjeste la mine. Intenționat ai făcut-o. Dacă îți dau un pumn... Renunț.

  - Ești incredibilă. Mă întreb dacă ai fost vreodată normal. Te-ai îndrăgostit de pianul acela. Tu și Emma. Toată ziua v-ați rotit în jurul lui.

  - Cei mai buni artiști mereu au fost nebuni și îndrăgostiți de munca lor.

  - Îhî!

  Filip se apleacă, ca să aibă fața în același drept cu a mea, lăsând o distanță mică între ele, de parcă vrea să mă sărute, însă îmi vorbește în șoaptă:

  - N-ai vrea să fii nebună și îndrăgostit cu mine?

  Știu la ce se referă. Să mai aștepte. Nici nu merită.

  - Nu.

  Îi rânjesc și eu la fel și mă întorc. Cred că i-am dat cu părul peste ochi când m-am întors. Nu-mi mai îmi iau privirea de la clape, ca să-l privesc pe el. Continui să încerc ceva-ul meu, care trebui să iasă minunatul meu. (,,Ai prea multe așteptări.")

  - Eu consider că nebuni nu e un sinonim bun pentru artiști. Niște genii neînțelese sunt cele mai potrivite cuvinte, zic.

  Filip aprobă și își pune bărbia pe capul meu, iar mâinile pe umerii mei.

  - Tu vrei să iei toate talentele din lume?

  Iubitul meu e amuzat. Îmi mișc capul, iar el scoate un mormăit și se duce să se sprijine cu cotul de pian, stând în fața mea. E supărat. Eu l-am supărat.

  - Oamenii pot avea sute de talente, dacă vor. Numai că fiecare are frica sa în sânge. Dacă vreau, pot ajunge în Cartea recordurilor pentru cele mai multe talente, îi răspund.

  - Oare primești o sumă mare de bani pentru asta? Te-aș înscrie chiar eu personal.

  Mă încrunt. Banii. Nu poți trăi cu ei și totuși când mori nu poți să-i iei după tine. Îmi dau ochii peste cap și mă dau jos de pe scaun.

  - Era de așteptat ca unul din categoria ta să se gândească la bani.

  - Categoria mea?