Parfum De Toamnă

13. Luna, soarele și cea mai strălucitoare stea

Emma

  În seara asta, sunt doar 3 bărbați în bar, fiecare la o masă, singuri. Mai mormăie din când în când o înjurătură sau o plângere, în schimb, atmosfera este liniștită. Se aude în surdină o melodie de vals și lumina slabă reflectă foarte plăcut roșul de pe scaune și pereți. Asta da seară liniștită! Nici Julian nu și-a făcut apariția. Georgy și Ralf jucoacă cărți. Eu am pierdut de mult. Am să mă răzbun cât de curând. Acum între ei e o competiție crâncenă. Nu știu pe cine trebuie să pariez că va câștiga. Nu vreau să pierd vreun ban degeaba. Îmi azvârl ochii de la unul la altul plictisită, și-mi bag mâna în buzunarul blugilor, căutând guma de mestecat. Nimic. Caut și în celelalt. Tot nimic. Ah! La naiba! Am uitat guma în geacă, iar geaca e în mașină. Ahhh! Mă ridic de pe scaun.

  - Dă-mi cheile la mașină. Mi-am uitat guma de mestecat în geaca de piele.

  Georgy dă din cap, aruncându-mi o privire scurtă, apoi își fixează iar privirea pe cărți în timp ce căuta prin buzunar, cu ochii pe mutările lui Ralf. Îmi dă cheile, fără a-și lua ochii de la mutări. O las să-și vadă de joc și cu pași grăbiți ies afară, hotărâtă să-mi iau guma. Afară este răcoare față de căldura plăcută din bar. Mă trece un fior. Deasupra mea, în sfârșit, este trandafirul roșu aprins și sub el scrisul cel mare de aceeași lumină roșie ca petalele trandafirul ,,La Rose Rouge", ce își etalează strălucirea. Mă omoară lumea cu franceza asta. Deschid ușa mașinii și bag mâna în geacă, scoțând o bucată de gumă, pe care o arunc imediat în gură. Mult mai bine. Simțeam că am să mor fără. Nici nu observasem că cineva, care stă lângă mașină, se uită la mine. Julian. Fix de ce mă feresc de aia dau. Incredibil!

  - Văd că o duci bine, Emma. Ți-ai luat mașină faină, spune Julian și rânjește, uitându-se la mașină.

  - Tsk! Nu e mașina mea.

  - Atunci ești cu unul bogat.

  - Da. Mâine de dimineață plecăm cu primul avion spre Maldive. Tu uită-te pe contul meu de Instragram, că am de gând să pun un șir de poze făcute pe acolo.

  - Se pare că nu te-ai schimbat deloc.

  - Huh? Tu te-ai schimbat? Eu văd doar părul schimbat din nou.

  - Nu m-am putut abține să nu-i schimb culoarea, mărturisește el, trecând mâna prin părul roșu aprins. Nu mai ies de mult cu stricații ăia pentru care m-ai părăsit, te anunț.

  - În sfârșit ai realizat. Totuși, cam târziu, dar nu mă așteptam tocmai tu.

  - Mi-ar fi plăcut să mă cunoști mai mult și mai bine.

  - Eu zic că te-am cunoscut destul.

  - Bună! se aude vocea lui Georgy.

  Stă derutată în pragul ușii.

  - Gata jocul? Ai câștigat? o întreb, ca să scap de privirea lui Julian.

  - Am pierdut. Ziceam să mergem acasă, dar mai putem sta să vorbiți.

  - Mai bine...

- Tu ești... Georgy? mă întrerupe Julian din decizia de a pleca acum.

  - Da. Julian?

  - Chiar el, îi confirmă și zâmbește entuziasmat. Credeam că vei rămâne în New York.

  - Nici eu nu visam să mă reîntorc aici, dar iubitul meu a primit o ofertă de muncă aici și nu am putut să nu vin și eu cu el, mai ales unde m-am născut.