Madden

36 2 0
                                    

autor: selyna_annemariecritică realizată de: rozimediocris

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

autor: selyna_annemarie
critică realizată de: rozimediocris

        Bună! Îmi pare foarte rău pentru timpul aşteptat, dar am avut foarte mult de învățat. Sper să te ajute critica şi să îți fie de folos.

Titlul:

        Îmi place numele personajului principal şi, mai nou, toate cărțile de genul au numele protagonistului în titlu. Nu pot spune că mă deranjează atâta timp cât numele e original.

Coperta:

        E frumoasă şi se potriveşte. Nu sunt expertă în designing, dar sunt o iubitoare de frumos şi, deşi gusturile nu se discută, mi se pare potrivită pentru cartea ta.

        O să recunosc, o preferam pe cealaltă, asta e prea simpluță pentru gustul meu, dar per total arată bine. Cel mai important este să-ți placă ție.

Descrierea:

       Nu am întâlnit greşeli, este exact aşa cum trebuie să fie, nu oferă prea multe detalii, dar primul paragraf este sobru, poate chiar fad. Cred că o combinație între cele două ar fi constituit o descriere perfectă.

        Există o discrepanță între cele două paragrafe, parcă ar fi scrise de două persoane diferite. Primul se potriveşte mult mai mult cu stilul de scriere al cărții, dar al doilea mi se pare mai bun. Cred că m-am indus în eroare şi pe mine...

        Per total, e bună descrierea, structurată bine, fără greşeli şi estetică, doar că apare acea diferență între paragrafe care poate induce cititorii într-o oarecare eroare.

Conținutul:

        Când vine vorba de gramatică, stai bine, la fel şi ortografie şi punctuație. Foloseşti linia de dialog, nu că ar conta prea mult pentru mine, iar textul are un aspect frumos. Bravo! Paginația e foarte bună, iar capitolele se citesc foarte uşor. Ajută şi faptul că e proză scurtă. Sincer vorbind, dacă ar fi fost mai lungi m-aş fi plictisit.

         Spațiul şi timpul e descris oarecum vag, dar îmi pot face o idee despre ele. Are sens, pentru Madden timpul s-a oprit în loc, iar spațiul nu mai contează când e captiv în mintea sa. Îmi place că nu ai insistat asupra lor, încârcând textul cu descrieri.

        Venind vorba de descrieri, nu lipsesc, dar nici nu amplifică emoțiile personajului principal. Ar trebui să te axezi puțin mai mult pe asta. Mi-ar fi plăcut să mă emoționezi, voiam să mă apuce plânsul în unele momente. Ştiu că Madden ar trebui să fie un cub umblător de gheață, dar lucrul ăsta ar trebui să senzibilizeze cititorul.

       Dialogurile sunt bune, nu apar foarte des, cum era şi de aşteptat, dar dinamizează frumos acțiunea şi sunt credibile. Îmi place şi că foloseşti foarte des retrospectiva. Mă bucur foarte tare că acest stil nu a fost uitat de autori, dar uneori e lipsită de emoție. Acțiunea parcă e redară de un robot pe cutia de metal a altui robot. Tema îți permite să amplifici sentimentele, ar trebui să încerci să te transpui mai mult în pielea personajelor. Poate fi greu, ştiu, mai ales în proză scurtă, dar, ca scriitor, recomand jocul de rol între tine şi tine. Pare ciudat, ştiu, dar dacă te poți sensibiliza pe tine prin interpretarea propriilor personaje ca şi când ai fi actrița care le joacă în film poți sensibiliza şi cititorii.

        Vorbeam de acțiune, îmi place plot-ul, curge frumos, uneori a fost previzibil, alteori nu. Am stat mult timp într-o ceață în legătură cu ce a pățit prietena lui Madden şi nu m-am dumirit decât în ultimele capitole şi asta m-a captivat cumva. Aş putea spune că acțiunea oscilează între simplă şi plată şi dinamică şi complexă. E ca şi cum ar fi scrisă experimentând cu tot felul de emoții. Eu asta am observat cel puțin. Şi personajele ce apar parcă se modelează pe tiparul ăsta. Ar fi fost un lucru foarte bun dacă emoțiile transmise ar fi fost pe măsură. Fă ceva cu asta. E păcat de carte.

       Ce pot să spun în legătură cu personajele?

        Cel mai complex e Madden, cum era şi de aşteptat, dar nu are caracter în acelaşi timp. Asta pentru că e atât de mâncat de durere încât a devenit inert, mort pe interior, nu mai simte nimic – un cub de gheață umblător – cum spuneam. Nu îmi place asta. Cumva e modul lui de a arăta că e rănit, multe persoane fac asta, dar mi-ar fi plăcut să-l văd agitându-se şi căindu-se.

       Cel mai mult mi-a plăcut de Marco. E prietenul ăla care ar face orice pentru his best buddy. M-am bucurat că l-ai creat şi l-ai introdus în poveste. Ar fi putut fi singura oază de fericire pe care o mai avea Madden.

Concluzia:

       Cartea e bună, dar nu prea transmite emoții. Am zâmbit din când în când la anumite pasaje, dar puteai face mult mai mult având în vedere tema.

       Odată ce pătrunzi, sau mai bine spus încerci să pătrunzi, în mintea personajelor, îți dai seama că sunt destul de fade şi asta pentru că acțiunea se învârte în jurul unui singur conflict, neexistând un trecut foarte definit. Acele retrospective nu sunt suficiente.

       Oscilațiile de stil nu mă deranjează, pe mine cel puțin, ba chiar mi-a făcut mare plăcere să-ți lecturez cartea şi mă bucur că am făcut-o. Am citit-o imediat. Mi-a plăcut per total, dar evident că a trebuit să despic firul în patru şi să găsesc ceva de criticat pentru că, până la urmă, asta e o critică haha.

Nota:

8,80

Plata:

• follow permanent grupului
• voturi la cartea mea ,,Cioburi de oglindă" – dacă ai putea lăsa şi o părere la ultimele două capitole ar fi minunat, dar nu este obligatoriu

         Mulțumesc că ai apelat la mine şi la grupul nostru. Îmi cer din nou scuze pentru aşteptare.

Mult succes în continuare!
Spor la scris şi la citit!🤗💚
O primăvară frumoasă!

Mult succes în continuare!Spor la scris şi la citit!🤗💚O primăvară frumoasă!

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Critici și sfaturiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum