Imperiul stelei însângerate

96 5 3
                                    

Titlul:

Sinceră să fiu, recunosc că îmi place extrem de mult varinta pe care ai ales-o. Ai îmbinat oarecum viața și soarta unei persoane și într-o oarecare măsură a imperiului ei cu un corp ceresc, asimilând-o de fapt pe ea cu unul. Este un titlu care oferă expresivitate cărții, mai exact lucrări și care reușește să ofere un impuls asupra cititorului, făcându-l să își dorească mai mult și să îți descopere cu adevărat lucrarea, dar mai mult de atât universul pe care l-ai creat.

Autor: @cimitir

Coperta:

Fără îndoială este o copertă uimitoare care reflectă câte puțin din poveste. Presupun că cea de pe copertă este Lyre și nu știu de ce dar mă duce puțin cu gândul spre început, acolo unde era surprins momentul în care călca printre cadrave, o scenă care pentru mine a avut un mic impact dacă îl pot numi astfel. În orice caz, nu este neapărat vorba despre asta.

Cum spuneam, coperta îmi place foarte mult, se potrivește cu conținutul și este întocmai o copertă potrivită.

Descrierea:

Nu știu de ce dar mă bucur să văd alineatul. Recunosc că de la atâtea ori de menționat încontinuu folosirea alineatului, acum când îl văd îmi aduce un mic zâmbet pe buze.

Este o descriere complexă, potrivită și de asemenea extrem de bună care reușește să transmită într-un fel sau altul diferite stări ce reușesc să facă cititorul să dorească să afle despre ce este vorba, ba chiar până și pe cei care nu adoră prea mult acest gen.

Capitolele:

Modul în care te exprimi este unul surprinzător de plăcut, cu toate că pe la început poate părea ușor greoi. Descrierea este bine scrisă, încât uneori simți nevoia să te pui în locul personajului și simți mii de fiori ce te înconjoară, dar să nu uităm de stările și emoțiile pe care măcar odată nu ai avea cum să nu zici că le-ai simțit. Mai ales la baia de sânge, dar și atunci la început când a fost reflectat scena în care Lyre călca printre cadavre, cu toate că au fost multe altele uimitoare, dar cel puțin asupra mea acestea au avut cu adevărat un impuls destul de mare.

Nu m-aș satură să îți citesc cartea și acest lucru este de apreciat având în vedere că eu una nu am fost și nici nu sunt o fană a fanteziei, în principal.

Ai reușit să îți creezi un univers nemaiîntâlnit, frumos în adevăratul sens al cuvântului modelând cu grijă fiecare cuvânt și frază încât totul să fie la perfecțiune. Și sincer, ți-a ieșit. Ideea întocmită la baza acestei cărți este una bine gândită și cum cred că este deja destul de clar, este una dintre genurile de carte care într-adevăr ar trebui apreciate.

Notă:

Fără îndoială, 10.

Plata:

Follow permanent contului meu și voturi cărții mele "Dincolo de soare"

critic dioanaaa
xoxo

Critici și sfaturiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum