Douăzeci și opt

1.5K 172 17
                                    

DEACON


Prinţul Iadului avea o viaţă grandioasă. Diavoliţele sexy se aflau în jurul meu, răscolind pofta trupească tocmai din miezul fructului interzis. Tăria scumpă aluneca printre cristalele preţioase, pe care le gustam de fiecare dată când sorbeam alcoolul rafinat. Diamantele străluceau în bătaia întunericului ursuz, iar sufletele oamenilor se conectau la focul sălbatic dinăuntru, în timp ce trupurile se condamnau la păcate, rând pe rând.

Mi-am descheiat nasturele de la sacou, aşezându-mă pe canapeaua din piele de la etajul clubului. Animatoarele se unduiau ca nişte vipere în ritmul muzicii, etalându-şi fiecare curburile pline ale corpului pe jumătate dezgolit. În genul aceasta de noapte aveai oportunitatea de a te destrăbăla indiferent de statutul social, de vârstă sau de avere, fiindcă era o noapte importantă pentru amorezii din întreaga lume.

Ziua îndrăgostiţilor?

Judecând după perechile disperate care se frecau constant, azi îşi sărbătoreau iubirea sau, mă rog, extazul provocat de această idee.

N-am plănuit să petrec noaptea asta în cel mai îndrăgit club din New York şi totuşi uite-mă aici, înfruntând galaxia de emoţii şi senzaţii singur, la patru ace, ca un lider al oamenilor dezamăgiţi. Hank mi-a spus că nu am voie să ratez noaptea asta şi nu ştiam de ce ţinea morţiş să mă aflu aici în timp ce el se scufunda în corăbii diferite. Mă făcusem suficient de clar în legătură cu relaţiile mele sexuale de acum înainte. Nu aş fi putut să-mi descarc energiile negative făcând sex cu femei oarecare nici dacă aş fi ştiut că asta urma să-mi aducă impotenţă. Lucram la a-mi vindeca sentimentele, doar că golul constant din pieptul meu mă făcea să simt alte zece mii de găuri prin trup, ca nişte gloanţe invizibile care mă perforaseră şi nu puteau fi scoase afară niciodată.

— Crezi că am făcut destule păcate ca să ajung în Infern?

Hank s-a aşezat lângă mine, turnându-şi în pahar o cantitate bună de Scotch. Arată la fel ca în fiecare zi obişnuită, emana putere şi egoism dur. Din nu ştiu care motive, divele din regatele vecine se dădeau în vânt după durerea provocată de Hank, de parcă le excita faptul că rămâneau cu inimile frânte după o întâlnire strict „profesională" aşa cum îi plăcea lui să explice.

— Îţi doreşti o viaţă de după plină de extaz, hm?

— Nu mi-am murdărit degeaba mâinile cu sânge. Uită-te la clubul meu, Deacon!

— Foloseşte metafora asta în jurul lui taică-tu şi s-ar putea ca tatăl meu să fie obligat să te ridice de la adăpost.

Hank a râs, ciocnindu-şi paharul de sticlă pe care o înşfăcasem de pe masă.

— Îţi vine să crezi că toţi oamenii din localul ăsta şi-o trag, cel mai probabil, cu amantele sau amanţii? a pufnit prietenul meu. Mama i-a spus dimineaţa lui tata că îşi rezervă seara asta pentru a petrece cu prietenele ei. Dar eu ştiu că şi-a făcut rezervare la hotel, îşi călăreşte unul dintre iubiţi în momentul ăsta.

Am înghiţit cu dezgust, privind rotocoala de oameni care se împingeau spre camerele de la separeul amenajat cu un etaj mai sus.

— O să mă rog pentru tine să ajungi în iad, unde îţi doreşti, l-am bătut bărbăteşte pe spate, făcându-l să râdă. Nu ţi se pare ciudat ca Jensen a insistat să petreacă noaptea cu noi într-un club unde, evident, sunt foarte multe păsărici vizibile? Se alege cu o migrenă de fiecare dată când vede o femeie goală.

SiriusUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum