Sirius

Douăzeci și doi

DEACON

— Ai nevoie de ajutorul meu, a sesizat mama, intrând în camera mea cu grabă şi susţinându-şi poalele rochiei lungi.

Oglinda mi-a dezvăluit expresia înfuriată. În final, am renunţat şi m-am răsucit spre mama, ţinând într-o mână cravata neagră pe care încercam să o fixez la gât de zece minute.

— Mulţumesc lui Dumnezeu! am respirat relaxat. Eşti salvatoarea mea, chestia asta îmi dă bătăi grave de cap.

— Sunt salvatoarea tuturor bărbaţilor Siley, şi-a dat ea ochii peste cap, oftând dramatic. Trebuie să înveţi să-ţi aranjezi singur cravata, fiule.

O replică răutăcioasă mi-a venit în minte, dar mi-am impus să păstrez tăcerea şi să fiu galant doar pentru că mama era o doamnă cu maniere foarte calculate şi bine puse la punct. Din nefericire, gena bărbătească din familia noastră făcea ca tot siropul de zahăr să se amărască exact în momentele nepotrivit de dulci. Eram grosolan şi dezordonat şi nu-mi păsa, pentru că eram într-o continuă cursă cu timpul.

— Tocmai din acest motiv o să mă asigur că viitoarea mea soţie o să exceleze în a face noduri la cravate. Sper, am adăugat, puţin crispat.

Privirea mamei a strălucit.

— Ai în plan să duci numele Siley mai departe?

— Poate, i-am răspuns cu jumătate de zâmbet. Sau poate că nu. Căsătoria nu e doar un angajament pentru întreaga viaţă. E o continuă bătălie cu dragostea, iar eu nu sunt suficient de puternic ca să duc o bătălie la bun sfârşit.

Mama zâmbi în felul acela specific ei, total sincer şi plin de admiraţie.

— Ai excelat deja în cea mai serioasă luptă din viaţa ta, Deacon. Eşti viu şi fericit. Asta e o treabă importantă, a spus, bătându-mă pe umeri.

Poate că era, doar că nu voiam să mă gândesc la tot ce reuşisem până acum, fiindcă automat îmi aducem aminte prin ce coşmaruri trecusem ca să pot privi din nou viaţa din jurul meu.

Făcându-mi semn cu degetele să iau loc pe scaun, mama se aplecă uşurel spre mine, strângându-mi obrajii în palmele ei permanent calde. Cum putea fii atât de fragilă şi, totuşi, uluitor de puternică? Deţinea un tremur sensibil în privire. Un tremur de împlinire care, atunci când îşi potrivea ochii peste chipul meu, simţeam că mă ajunge până la inimă.

— Eşti foarte frumoasă. Arăţi minunat, i-am mărturisit, urmărindu-i genele lungi şi frumos arcuite cum răspândesc umbre peste pomeţii ei laţi.

Balul iernii era unul dintre cele mai importante evenimente pentru districtul nostru, aşa că toată lumea s-a străduit pe brânci să arate cât mai prezentabil şi deosebit. Anul acesta, mama a vrut să se prezinte la braţul tatei într-o rochie de un albastru întunecat, cu mâneci lungi şi o trenă decentă care avea să-i dea ceva bătăi de cap pe tot parcursul serii. Îşi păstrase frumuseţea naturală şi graţia blândă a vocii, iar ăsta era unul dintre motivele pentru care o iubeam atât de mult.

Cu o ultimă mişcare am simţit nodul cravatei fixându-se sub gâtul meu şi am înghiţit în sec.

— Băiatul meu frumos, m-a admirat din cap până în picioare, după ce îmi scoase sacoul de pe umeraş, ţinându-l pentru mine ca să-l pot îmbrăca. O să te potriveşti perfect cu Scarlett. E pe cale să frângă multe inimi în noaptea asta, aşa că păstrează-ţi energia pentru mai târziu.