Sirius

Douăzeci și trei

 SCARLETT

Existau aceste sunete abrupte în jurul meu pe care le resimţeam dureros cu trecerea fiecărei secunde. Era o trecere lentă şi, totuşi, rapidă ca un fulger în mijlocul furtunii vii. Ceața camuflă locul în care mă aflam, topind podeaua de sub picioarele mele sau poate că puterea mea era mult prea slabă pentru a-mi menţine echilibrul.

Umărul mi s-a sprijinit de ceva rece şi dur.

Tic-Tac!

Tic-Tac!

Argh, urechile mi s-au încreţit de iritare. Iar vocile mă secau în piept ca o bătaie bruscă de bici.

Inspiră, Scarlett!

Expiră!

Dar mă durea prea tare. Cu toate astea, securea din torace s-a avântat mai adânc în inima mea, scurgându-mă de orice secundă vitală. A fost momentul în care pajiştea mea din Rai a fost spulberată de un val de foc, iar demonii îmi cântau la ureche, printre colţi, chemarea morţii.

Trezeşte-te, Scar!

Deschide ochii!

Şi m-am trezit. Pleoapele mi-au limpezit vederea drept înainte, spre cascada negricioasă de păr lucios, spre buzele coborâte pe erecţia bărbatului pentru care mi-aş fi smuls sufletul cu unghiile din piept, şi mi-am dorit să nu mă fi trezit niciodată.

Nici măcar o singură dată.

Hannah îşi şterse colţurile buzelor cu dosul palmei, întinzându-şi dâra de ruj sângeriu de-a lungul obrajilor. Rămase în genunchi cât timp Deacon îşi potrivea nasturii pantalonilor şi se urni din loc către mine. Un gust de pelin mi-a strâns limba în gură şi am crezut că o să vomit instantaneu.

— Copilaş!

Copilaş?

Lacrimile mi-au plutit în fundul ochilor, dar nu le-aş fi vărsat pentru nimic în lume. Priveam o pereche de ochi căprui ce acum îşi pierduseră intensitatea, iar ochii căprui mă priveau străin, de parcă nu mă cunoşteau. Dar nici eu nu-i cunoşteam.

Îmi era silă de faptul că încă mai stăteam pe loc. Îmi era jenă de faptul că inima mea plângea şi îmi era milă de sufletul meu ce coborî undeva mai jos de pământ.

— Ne-ai întrerupt, scumpo, a comentat Hannah pe un ton tăios.

— Taci dracului din gură, a răcnit Deacon. Scarlett, iubito, trebuie să mă asculţi. Te rog!

Cum aş fi putut să ascult dacă inima mea urla mult mai intens decât orice sunet produs? Simţeam ceva ce niciodată nu simţisem. Loviturile lui Henrick şi tăieturile de pe corpul meu păreau acum incomparabile cu vârtejul în care mă zbăteam să nu mă adâncesc complet.

Deacon se apropie de mine, strângându-şi pleoapele cu putere. Când deschise larg ochii, o dâră de lacrimi se scurseră de-a lungul obrajilor lui.

Altă dată, m-ar fi durut.

Altă dată, aş fi ales să fur durerea lui în schimbul unei clipe de fericire.

Altă dată, însă, nu aş fi crezut că Deacon mă va răni.

— Îmi pare rău, a murmurat, întinzându-şi degetele spre încheietura mea.