Capitolul IV: Aparențele înșeală mereu

499 76 208
                                    

        Pe norul albicios ce alcătuia patul din camera prințesei stăteau aranjate la perfecție mai multe pixuri și stilouri deosebite. Multe dintre ele erau din metale prețioase și străluceau ușor în lumina difuză a soarelui care intrase prin ușa de sticlă a balconului din camera prințesei. Aur, argint, cristal, rubin, safir sau alte pietre prețioase. Fiecare avea câte un model diferit, dar cel mai interesant și straniu în același timp era un stilou auriu ce scria cu sânge.

       Îngerul își trecu buricele degetelor peste ele zâmbind, admirându-le și gândindu-se că în curând, de ziua ei, îi vor fi oferite altele și mai frumoase care se vor adăuga colecției sale. Își înfășurase pe deget o buclă lungă din părul său care-i cădea în valuri pe spate și prin patul în care stătea lungită pe o parte. Multe din ele le avea de la mama ei pe care și ea la rândul său le primise de la Olimpia. Ținea mult la aceste obiecte, cu toate că păreau doar niște instrumente de scris banale, erau singurele lucruri pe care le mai avea de la Kasdeya.

       Dragonul ca tăciunea se afla tolănit lângă ea în pat cu botul pe labe, ușor plictisit. Nu era dezinteresat de ceea ce-i explicase, dar prietena lui i le mai prezentase de mai multe ori până acum de când o cunoștea. Prima dată a fost atras de colecția ei, următoarele dăți o ascultase din politețe, în acel moment începuse să-l irite și să-l plictisească, dar nu se revoltase. Nu voia să-și supere prietena, așa că doar dădea din coadă încet, dintr-o parte în alta, la fel ca o pisică care era deranjată sau enervată. Aripile le ținea lăsate să cadă blege prin pat, la fel ca cele ale îngerașului de lângă el. Se oprise doar în momentul în care cineva se auzi bătând în ușa din lemn de stejar. Știind exact ce trebuia să facă și cu o iuțeală ieșită din comun, Shadow se ascunse imediat sub pat.

       — Intră, răsunase glasul fetei ca un clopoțel melodios în timp ce se ridică pe marginea patului.

       O servitoare intrase în dormitor, ținând cu mare grijă în mâini un umeraș pe care se aflase o rochie, iar în spatele ei o gardă adusese o oglindă mai mare pe care o rezemă de un perete. Femeia mulțumise celui care o ajutase, iar bărbatul plecase, lăsând-o pe șatenă confuză pentru câteva secunde. Dragonul își scoase capul din ascunzătoare pentru scurt timp ca să vadă ce se întâmplase, moment în care îngerul îi făcuse semn să intre înapoi. Norocul lor a fost că femeia tocmai ce punea pe norul pe post de pat rochia, fără a observa creatura. Când își dădu seama de ce erau aduse cele două lucruri, Astelle oftase amăgită și își băgase capul într-o pernă.

       Mâine era ziua de naștere a prințesei. Înainte să moară, Annette îi oferise mereu cadou o rochie de acest fel în fiecare an înainte cu o zi de onomastica ei, sperând să o poarte la petrecere acesteia. Niciodată nu se întâmplase asta, pentru că, de când mama și bunicii ei muriseră, nu își mai sărbătorise ziua de naștere. Chiar și așa, tânăra păstrase fiecare rochie de la mama lui Florys și le purtase întotdeauna de ziua aniversării sale. Dacă ar sărbători ar însemna să-și aducă aminte de cea mai neagră zi din viața sa în loc să se bucure de petrecere. Când era mică credea că această zi era blestemată, așa că de atunci renunțase la obicei.

       Rochia era lungă, până în pământ, tapetată cu diamante și cusută cu fir de argint. Șatena își scoase capul din pernă și o admirase cu un zâmbet trist. Își adusese aminte de cea de-a doua mamă a ei, căci semăna izbitor cu unele dintre cadourile pe care i le făcea Annette. Scuturase din cap pentru a-și reveni și își ridicase privirea spre servitoarea care i-o adusese. O luase în brațe, vrând să își aline sufletul cumva. Femeia îi traversă spatele cu o mână, astfel, mângâind-o pentru a o liniști, dându-și seama că avea nevoie de o îmbrățișare. Prințesa îi mulțumise, iar femeia dădu din cap în semn de ,,cu plăcere". În cele din urmă Astelle despărțise îmbrățișarea și aceasta plecă pentru a o lăsa să se schimbe.

Prințesa NorilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum