Prințesa Norilor

Capitolul XX: Eu împotriva tuturor

        Intră valvârtej în apartament, fără a mai încuia ușa la cât de furioasă era, ca și cum venele aveau să-i explodeze. Își roti ochii prin jur și ascultă, inspirând adânc. Se auzeau doar două voci intelegibile la cât de încet discutau. Asta însemna un singur lucru: ajunsese înaintea Astellei. Mârâi și păși cu hotărâre în sufragerie acolo unde erau cei doi care își întoarseră capul spre ea. Îi întâlni privirea Melei, iar dacă ar fi fost posibil, ar fi aruncat spre chipul ei cu fulgere arzătoare, dar din păcate pentru Astelle, putură fi doar imaginare. Aceasta însă se uita speriată la tânără, ba chiar se ascunse în spatele logodnicului său și-l strânse în brațe, ca și cum voia să fie protejată. Era de invidiat la cât de bine își juca în continuare rolul de iubită. În schimb trăsăturile feței fratelui ei erau schimonosite într-o expresie plină de dezamăgire la adresa ei. Acesta își puse mâinile în sân, parcă cerând doar din gesturi o explicație pentru apariția sa pe nepusă masă.

       — Trebuie să vorbim, spuse Astelle primele lucruri care-i veni în minte, neștiind cum altcumva ar fi trebuit să-și facă intrarea. Doar noi doi, continuă imitându-i gestul de a-și pune mâinile în sân și gesticulă din cap spre cumnata sa.

       Everett expiră adânc și îi șopti ceva Melandrei, apoi se ridică. Astelle o luă înainte, vrând să aibă o conversație în bucătărie mai pe îndelete, total într-un mod pașnic. Sau cel puțin așa sper... Și el era genul de persoană care ar face orice pentru a apăra pe cei la care ținea până la moarte. Faptul că avea acuzații sfâșietoare împotriva celei pe care o iubea era un subiect foarte sensibil. Cei doi se așezară la masă într-o parte și în alta, astfel încât să stea față în față. Avea să urmeze o discuție serioasă, iar amândoi o știau prea bine. Se simțea deja tensiunea în aer încât dacă ar fi fost un obiect, ar fi putut să o taie ușor cu cuțitul. Everett își puse mâinile împreunate pe masă și-și strânse buzele într-o linie perfect dreaptă. Când sora lui vru să vorbească, el i-o tăie fără vreo remușcare:

       — Știu de ce ai venit aici. Mela mi-a explicat tot și...

       — ,,Tot"? i-o tăie și ea la rândul său imediat. Eve, sunt sigură că nu ți-a spus nimic adevărat! se revoltă agitată din cauza amintirilor de mai devreme pe care le retrăia în timp ce se juca pe sub masa cu mâinile și încerca să își controleze furia. Nici nu ai idee cum era să mor din cauza ei când luam unul dintre pergamente! Eve, trebuie să mă crezi, ea este cea care ne-a omorât părinții și a fost pusă de tata să te facă să te îndrăgostești de ea!

       Astelle nici nu realizase când se ridică și se aplecă peste masă încât să fie mai aproape de fratele său. Când vorbise avusese un ton ușor acid, așa că își băgă unghiile în piele ca să se potolească – truc învățat chiar de la el pentru autocontrol. Se uita la șaten cu ochii mari, ca și cum l-ar implora doar din priviri. Afișă un zâmbet inocent, căruia nu îi putea rezista aproape niciodată. Cel puțin încercase, căci nu era unul sincer, ci era unul forțat sub care își ascundea furia, frustrarea și iritarea. Dacă nu funcționa în felul acesta, nu avea de ales, avea să folosească pergamentul auriu pentru a-i da adevărul pe tavă. Everett era neimpresionat, ba chiar pe fața lui dezamăgirea era din ce în ce mai evidentă și totodată împresurată de milă.

       — Te cred, Astelle... făcu el o pauză pentru a ofta cu o tristețe vădită în glas. Te cred că toate astea sunt adevărate doar în mintea ta. Nu cred că ai să înțelegi, dar e ceva normal. Și alții se confruntă cu asemenea probleme și poate tu nu-ți dai seama de ele. Sunt aici pentru a te ajuta...

       Când sora lui auzi primele cuvinte un nod i se formă în mijlocul gâtului, urmând apoi să-l înghită cu greutate. Știa că nu era tot, că urma ceva rău, că Melandra îl manipulase și îi îndesase numai prostii în cap. Și chiar așa era. Își băgă mai adânc unghiile în piele încât rămaseră niște semiluni roșiatice. Everett doar îi agrava starea în care era, iar sângele îi clocotea prin vene. O făcea în mod indirect nebună, că avea probleme la cap și o luase pe arătură. Nu funcționa nici măcar durerea pe care și-o provoca singură, așa că izbucni: