Prințesa Norilor

Prolog

       Curtine înalte se ridicau la intrarea într-un tărâm total necunoscut nouă, un tărâm al vieții, al magiei și al sorții. Poarta ce despărțea cele două lumi era de un auriu scăpărător în lumina blândă a soarelui de miazăzi. Aceasta era încuiată cu un lacăt din cleștar, a cărei cheie o deținea doar familia regală. Odată ce ușa era deschisă, primele lucruri care se zăreau erau treptele din argint ce duceau spre o alee neobișnuită. Era formată din petice de pământ și pietre puse una lângă alta, care pluteau în aer, sfidând total legile fizicii.

       Steagurile aurii erau suflate de un vânt blând de toamnă, avand pe ele inscripționat ca blazon al tărâmului o coroană așezată pe un nor argintiu. Vântul aducea un iz de fericire datorat familiei regale care sărbătorea ziua de naștere a unuia dintre mezini. Peticele de pământ levitau în aer pietruite și lucioase, astfel încât străluceau limpede, scăldate în lumina soarelui.

       Palatul dureros de impunător era situat în centrul tărâmului și plutea în aer pe o bucată imensă de nor străveziu, fiind înconjurat de o prăpastie, care dădea impresia oricui că nu avea fund. Era format din trei părți, cea mare și principală în mijloc, iar celălalte două pe lateral. În spatele palatului, pe un petic de pământ, era o grădină secretă, care odată era un mic paradis de flori atunci când culorile și veselia își dădeau mâna. O legendă străveche spunea că sub tot acest ținut care levita în aer, fundul tărâmului era un abis al întunericului împânzit doar de sufletele adormite ale celor exilați din Regatul Norilor.

       Era o zi arămie de toamnă, nu conta dacă vremea era mohorâtă, nimic nu-i putea întuneca sufletul micuței prințese a norilor, Astelle. Era aniversarea ei de opt ani, un an ce-l primea în plus și un dar neprețuit. Ziua aceasta va rămâne mereu pentru Astelle specială, deoarece de la această vârstă un îngeraș putea începe să descopere tainele scrisului destinelor. Avea să participe la cursuri fascinante, cum mulți copii mai mici decât ea din Regatul Norilor visau să poată face asta. De abia aștepta ca fiecare propoziție pe care avea să o scrie să devină realitate în destinul unei persoane și să coloreze viața oricui așa cum era și a ei.

       Ochii micuței erau ațintiți spre văzduhul acoperit cu norii argintii și la soarele palid care se ivea slab printre ei. Simțea vântul de toamnă blând ce îi mângâia obrajii de aceași culoare ca o floare de măr. Astelle privea în jur pentru a-și găsi mama, în schimb vedea doar decorațiunile aranjate în grădina din castelul său. Baloane multicolore erau poziționate prin fiecare colț, dând din nou viață grădinii posomorâte. Covorul ruginiu de frunze uscate era așternut pe aleea din marmură albă și netedă a grădinii. Pe o masă special amenajată din stejar stăteau toate cadourile primite și împachetate cu mare grijă pentru tânăra sărbătorită de la prietenii și familia ei, iar alături se afla și un mare tort. Acesta era decorat în așa fel încât dădea impresia că era un tort pufos din nori, pe el fiind opt lumânări.

       Sărbătorirea zilei de naștere era specifică oamenilor, dar cine spunea că îngerii din Regatul Norilor nu puteau împrumuta acest obicei? Asta era posibil, fiindcă acest loc imita atât Raiul, cât și Pământul. Era echilibrul celor două lumi, cuprinzând elemente care aparțineau ambelor părți.

       Până la urmă fetița își zărise mama și venise la ea cu pași repezi, înfășurându-și brațele micuțe în jurul picioarelor Kasdeyei, încercând să o ia în brațe. Mama acesteia o privea cu ochii săi rotunzi și cu un zâmbet drăgăstos pe buzele-i pline. Înainte ca Astelle să spună ceva, trase încet de rochia mamei sale de un albastru precum un ocean pentru a-i atrage atenția. Rochia femeii era lungă până în pământ, asemănătoare cu cea a reginelor din secolele de mult apuse ale oamenilor. Aripile ei stăteau ușor deschise, iar așa se remarcau ușor penele dese, de un alb pur și scăpărător precum un mănunchi de perle, pe care fiica sa mereu le admira pentru frumusețea acestora.