Prințesa Norilor

Capitolul XVIII: Regatul Norilor Negri

       7352, 7353, 7354, 7355... numără Astelle în sinea sa aproape fiecare treaptă pe care călca. Cobora de câteva ore bune într-un tunel cu niște scări în spirală, deși mai sărise cu numărătoare peste câteva. Brațul o durea de la amorțeala pe care o simțea tot stând cu el în aceași poziție. La cât de întuneric era, fu nevoită să își formeze într-un pumn o flacără albă ca să vadă pe unde mergea. Treptele erau din dale de piatră, iar pereții din beton armat. Singurul sunet care spărgea liniștea mormântală a atmosferei erau pașii fetei care produceau un mic ecou.

       Tot ce făcea Astelle era să coboare în ,,Regatul Norilor Negri", așa cum îl numeau unele legende. Găsise un pasaj acolo unde se țineau pergamentele celor morți, iar el o adusese în acest tunel nesfârșit. Așa cum văzuse pe hartă, într-o clădire de pe fundul tărâmului ar trebui să fie unul dintre pergamentele aurii. Everett și Melandra rămăseseră pe Pământ tot căutând în pădurea de mesteacăn de câteva zile. Găsiseră doar acea căsuță și creatura ce semăna cu un iepure, dar nici urmă de vreun pergament. Azi Astelle ar fi trebuit să lucreze pe terasă la Yalenti, dar își luase liber pentru a pleca de una singură pe furiș la un alt pergament. Nu avea timp să zăbovească o mie de ani ca toți să caute într-un singur loc. Mai eficient era ca toți să se împartă în zone diferite.

       Îngerul oftă lung, plictisită până în măduva oaselor. Dacă aripile ei ar fi fost mai mari încât să-i susțină greutatea, ar fi putut zbura până jos, însă era nevoită să o ia la pas. Își privi inelul negricios de pe degetul ei, ce lucea slab în lumina blândă a flăcării sale. Încercase să dea de Azlak ca să-l întrebe ce era cu el, dar parcă intrase în pământ. Așa că fu nevoită să îl păstreze, pentru că sigur nu era o idee bună să cadă pe mâinile cui nu trebuia. Încercase să formeze o coasă așa cum făcea Dragonul Morții, dar nu reușise nicicum. Habar avea cum se crea una sau probabil doar Slujitorii Morții puteau.

       Tot coborând, ajunse până la urmă în dreptul unei uși dărăpănate, din lemn putrezit, care atunci când o deschise, răsună un scârțâit enervant. Își mișcă ochii în stânga și în dreapta, vrând să dea de vreo urmă de vegetație, dar peste tot era doar pământ carbonizat și negricios, ca și cum era din cărbune, ici-colo câțiva bolovani și stânci. O ceață întunecată, care semăna într-un fel sau altul cu niște nori, învăluia tot acel loc. Uitându-se în sus, observă turnul prin care venise și care se pierdea printre norii negri – singurii care păreau să bântuie acel loc. Era o liniște sumbră, iar atmosfera era la fel ca cea a unui film horror pe care îl vizionase Astelle în urmă cu ceva timp și din cauza căruia abia adormise.

       O trecu un fior de frică fără să vrea, ce-i făcu pielea să i se încrețească și să aibă o expresie temătoare, care-i copleșea fiecare centimetru al feței. Trase aer adânc în piept, înainte ca picioarele să i se miște fără să conștientizeze prea mult, ca și cum ar fi fost amândouă pe cont propriu. Singura sursă de lumină era doar flacăra ei albă, făcând umbrele să danseze peste tot în jurul ei, pe rochia Astellei, la marginile buzelor sau atunci când își rotea capul. Avea ochii în patru, deși părea că locul era complet pustiu. După câteva sute de metri, se lăsă pe vine, scoțându-și harta din săculeț și bucata de sticlă pe care o puse peste ea.

       — Tot înainte deci... mormăi de una singură și își puse înapoi obiectele cu grijă.

       Se tot întreba în propria minte de ce alesese să descopere pe cont propriu un loc așa dezolant și nu unul mai drăguț. Ca de obicei, curiozitatea și încăpăţânarea erau de vină. Voia să afle pe propriile ei pene dacă legendele despre Regatul Norilor Negri erau adevărate, iar asta era șansa ei. Una dintre ele spunea că sub tot acest ținut care levita în aer, fundul tărâmului era un abis al întunericului împânzit doar de sufletele adormite ale celor exilați din Regatul Norilor – aceasta era cea mai comună legendă. Prințesa mai auzise de încă una mai înfiorătoare despre niște creaturi numite Înfulecătorii de Suflete.