Prințesa Norilor

Capitolul XIII: La un club al reuniunii

        Oftă prelung, sprijinindu-și bărbia în palmă și privind prin geamul murdar al taxiului. Astelle vedea doar blocuri după blocuri, mașini ce treceau cu viteză, oameni ce mergeau pe trotuar și tot felul magazine sau supermarketuri la fiecare colț. La început i se păruseră interesante, dar acum că se uita la ele de ore întregi deveniseră plictisitoare. Știa de la Melandra că avea să fie un drum lung și anevoios, dar nu se aștepta că avea să fie chiar atât. O întrebase pe săraca brunetă de nenumărate ori până când își dăduse seama că trebuia să înceteze. Devenea iritată, răspundea printre dinți și chipul i se încorda. Mela nu avusese niciodată nervi de oțel. Șatena înghiți ușor în sec când îi simți privirea apăsătoarea a domniței ce stătea pe bancheta din spate alături de ea.

       — De ce arăți așa? Aproape era să nu te recunosc când te-am găsit, îi șopti aceasta cât să nu o audă șoferul în timp ce își întoarse capul spre ea, câteva șuvițe rebele răvășindu-i-se peste umeri.

       Îngerul tresări, fiind ușor surprinsă. Nu se aștepta la o așa întrebare pe nepusă masă din moment ce tot drumul tăcuse mâlc. Tânăra se uita spre aceasta, realizând că încă avea un aspect ca al unei adolescente obișnuite de pe Pământ. Spre deosebire de ea, Melandra avea obișnuita sa înfățișare, cu excepția caracteristicilor de demon. Paltonul negricios, șuvița sa roșiatică ce era ascunsă într-un coc aproape aranjat la perfecție și expresia serioasă, ceea ce îi dădeau un alt statut. Unul în care părea a fi o doamnă în toată firea, lăsând la iveală numai maturitate și eleganță. S-a schimbat destul de mult...

       — E doar ca să nu atrag atenția demonilor, dar a fost degeaba.... îi răspunse în șoaptă prințesa, șovăind, iar bruneta își dădu ochii peste cap.

       — Dacă nu ești atentă eu ce să-ți fac? îi spuse total nepăsătoare și ușor plictisită, dar parcă realizând ceva, oftă scurt, închizând pentru câteva secunde ochii ca și cum și-ar cântări cuvintele. Îmi pare rău pentru orice ți s-a întâmplat. Să ai grijă data viitoare. Eu și fratele tău te vom proteja oricât timp vei rămâne aici, continuă aceasta cu compasiune, punându-și o mână pe umărul viitoarei sale cumnate, apoi pe geam în timp ce buzele i se arcuiau într-o expresie care nu era tocmai un zâmbet; era mai mult şi mai puțin de atât. Am ajuns.

       Astelle nu-i mai spuse nimic, ci deveni doar foarte entuziasmată. În sfârșit avea să-și întâlnească fratele după atâția ani. Mintea îi fornăia de întrebări: Oare s-a schimbat? Oare e bine? Unde stă? Din câte înțelesese de la Melandra, doar cu ajutorul lui Everett reușise să dea de ea. Chiar dacă prințul fusese exilat, nu încetase să aibă grijă de sora sa mai mică. O spiona cu oglinzile magice ori de ori avea timp ca să se asigure că era bine. Știa că plângea singură în cameră legat de tot ce i se întâmpla și i se rupea sufletul, mai ales că nu putea fi acolo să o aline și nici măcar să vorbească cu ea. Cel puțin așa putuse să o găsească pe sora lui, uitându-se din întâmplare la ce mai făcea.

       Prințesa coborî din taxi odată ce demonița îi porunci șoferului să oprească. Cele două străbătuseră mult timp cu mașina, ajungând într-un alt oraș destul de îndepărtat. Simțea aerul rece de noapte ce-i făcea pielea ca de găină. Pe clădirea uriașă din fața ei erau niște litere scrise ca de mână, strălucitoare, din neon, ce își schimbau culoarea, formând numele unui club. Un club!? Ce caută aici Eve...? se gândi ușor mirată, dar și panicată, ca cine știa prin ce încurcături dubioase intrase. Auzi un chicot slab din spatele ei, așa că își ridică o sprânceană maronie, privind spre vinovată. Iubita fratelui ei râdea pe sub mustăți de reacția acesteia și o luă înainte, pășind grațios, doar tocurile pantofilor ei negrii auzindu-se în întunericul nopții.