Prințesa Norilor

Capitolul XXXII: Legământ din iubire falsă

        Alb, ca un covor de alb, vedea doar alb. Sunt în Rai...? își zise Astelle amețită, cu privirea ei împăienjenită reuși să dibuiască doar un tavan alb. Unde sunt? Se ridică buimacă în șezut, simțind patul moale și așternuturile călduroase de sub ea. Își frecă încheieturile ce o dureau și chiar o usturau, iar când ochii călătoriră către ele, observă că avea semne adânci în piele, de parcă ar fi fost strânsă de sfori până la refuz. Până și pe la glezne avea, iar cel mai mare și dureros semn era puțin mai sus de glezna stângă, căci tentaculele ce-i făcuseră asta nu se lăsaseră cu una, cu două.

       Mintea ei era făcută franjuri, fiindcă nu-și mai aducea aminte aproape nimic din ultimele câteva ore. Nu mai știa că Azlak se sacrificase pentru ea sau că merseseră împreună să verifice ce era cu norul întunecat. Își aducea vag aminte doar că văzuse peste tot întuneric și atât, ca și cum memoria ei fusese intenționat ștearsă ca să o țină departe de iubitul său. Dacă ar fi știut ce i se întâmplase, deja ar fi sărit vreun geam sau ar fi spart vreo ușă ca să facă orice să-l caute. Credea că Azlak era pe Pământ, luând suflete, așa că nu avea de ce să-și facă griji.

       Simți o altă greutate lângă ea, ce făcu patul să se lase în jos, iar îngerul își roti capul cu o oarecare reticență.

       — Eve! strigă prințesa speriată, mărind ochii.

       Adevăratul Everett era încă în pat, inconștient, în timp ce stătea întins într-o parte, cu mâinile peste rana adâncă din stomac. Cuțitul tot în spatele acestuia era, lama fiind înfiptă până peste poate. Pe la marginea gurii i se prelinseseră firicele de lichid întunecat pe care le eliminase când începuse să tușească. Cămașa lui din in, cu modele brodate pe la gât, i se pătase de sânge în zona abdomenului acolo unde fusese înjunghiat de Melandra. Când expira, se auzea un horcăit ciudat, ca și cum făcea eforturi supraomenești să respire.

       Astelle își puse o mână la gură, șocată, iar lacrimile îi năvăliră chipul. Înghițind în sec, îi scoase cuțitul din întuneric și îl aruncă cu ură prin cameră. Nu era totuși târziu, îl putea salva, nu așa arăta un înger căruia sufletul i se distrugea. Sau cel puțin așa credea, nu îi fusese niciodată dat să vadă tot procesul nici chiar și când Ivelle, latura ei de demon alb, o controla să se răzbune pe cei ce o răniseră, ajungând să facă rost cum, necum de întuneric. Îi înjunghiase pe câțiva îngeri și îi lăsase să moară încet și sigur, însă nu luase parte la toată suferința lor. Își imagina că dispariția unui suflet ar trebui să aibă loc evaporându-se, fascicule desprinzându-se din corpul lui și dispărând prin înaltul cerului.

       Își lipi palmele de pieptul lui și începu să facă ceea ce era nevoie: să absoarbă tot întunericul. Venele i se inflamară și înnegriră și se simțea din ce în ce mai slăbită. Nu se opri nici măcar când fratele său își deschise brusc ochii, luând o gură sănătoasă de aer. Everett clipi des, parcă încercând să se obișnuiască cu lumina și o văzu pe sora sa. Devenea din ce în ce mai palidă, venele ei i se înnegreau pe tot corpul și până și cele de pe față îi erau vizibile, iar trupul îi tremura, pesemne că făcea eforturi supraîngerești să se țină tare. Chiar dacă avea o latură de demon alb care nu era afectată de întuneric, cea de înger sigur era. Dacă o parte îi pierea, același sfârși avea să aibă și Ivelle.

       — Stel! strigă fratele ei, împingând-o ca să se oprească.

       Tânăra sfârși întinsă pe spate, tușind slab lichidul întunecat ce-i otrăvea întreaga ființă. Everett îi absorbi la rându-i întunericul, dar nu tot, ci doar cât amândoi să aibă o cantitate egală. Știa că dacă i l-ar fi absorbit înapoi, sora lui avea să îl ia din nou asupra ei și invers, iar așa s-ar fi creat o situație absurdă în care și-ar fi pierdut timpul degeaba. Cei doi erau epuizați, palizi și stăteau unul lângă altul, dar nu la fel de sleiți de puteri așa cum ar fi fost dacă ar fi avut tot întunericul. Până aveau să găsească un cristal care să le absoarbă otrava, aveau să stea cu ea curgându-le prin vene.