Prințesa Norilor

Capitolul XXIX: Dansând printre stele

       Stele, stele și iar stele. Era înconjurată de o mare de stele, unele mai mici, altele mai mari, unele mai strălucitoare sau altele mai puțin. Se spune că sfinţii aprind în cer câte o lumânare ori de câte ori se naște un suflet, iar steaua îi veghează spiritul de departe. La moartea lui, steaua se stinge şi se scufundă în adâncurile nopţii, iar așa iau naștere stelele căzătoare. Dar aceasta era doar una dintre multe alte legende pe care Astelle le știa despre constelații, lună și soare.

       Cândva, demult, Soarele și Luna s-au întalnit și s-au îndrăgostit nebunește. Atunci a început povestea lor de dragoste. Dumnezeu nu a fost de acord ca ei să părăsească cerul și a hotărat ca Soarele să lumineze ziua, iar Luna noaptea, astfel fiind obligați să trăiască singuri. Luna era înlăcrimată și se ascundea dupa nori în fiecare noapte pentru a-și plânge dorul de Soare. Dar nici el nu era fericit. Chiar dacă era considerat Regele astrelor, fără ea nu își vedea rostul pe cer. Și azi, ambii trăiesc separați. Soarele se preface că e fericit, însă arde de pasiune pentru ea. Luna nu-și poate ascunde tristețea și dorul de iubitul ei, Soare. Astfel în majoritatea nopților este rece și tristă și nu i se vede strălucirea, se gândi tânăra, în mintea ei răsunând vocea mamei sale care îi povestea asta.

       Și-au acceptat destinul până la urmă: el, singuratic și puternic, ea, înconjurată de stele și neconsolată. Oamenii au încercat zadarnic s-o cucerească. Au ajuns până la ea, dar s-au întors singuri fără să o convingă să vină pe Pământ. Dumnezeu, înduioșat de suferința lor, a creat eclipsa, iar de atunci cei doi trăiesc, așteptând rarele momente ce le-au fost hărăzite pentru a se îmbrațișa. Este orbitoare strălucirea lor în clipa în care se ating. Oamenilor le este imposibil să privească cerul în acele momente la cât de puternică și strălucitoare este iubirea lor, termină istorisirea, privind cu ochii mari și cu un zâmbet mic la Lună și stele.

       Multe dintre lucrurile pe care le îndrăgea se datora mamei sale. Kasdeya îi citea din cărți încă de când era doar un bebeluș sau... controla stelele să danseze pe lângă ele cu ajutorul unui truc. Mama ei o învățase nu cu mult timp înainte de asasinatul familiei sale. Pentru a-l face era nevoie de cel mai înalt loc la care puteau să se afle. De aceea, Astelle era din nou aici după atâta timp, pe balconul din camera ei din palat.

       — Ce dor mi-a fost de locul ăsta... se făcu auzit glasul ei șoptit și suav.

       Se sprijini de balustrada din marmură și se învelea simțind senzația de rece ce-i făcea mâinile ca de gheață. Până și de asta mi-a fost dor. Nasul ei fin și cârn trăgea adânc în plămâni aerul îmbătător ce o făcea să-și ridice alene colțurile buzelor într-un zâmbet mic – același miros plăcut pe care îl știa. După atâta timp de pregătit ceremonia de încoronare și atâta învățat pentru a primi statutul de scriitor, în sfârșit avea un moment de răgaz. Probabil avea să fie ultimul din acea perioadă, căci aveau să urmeze seri nedormite din cauza noului ei statut. Acum se putea bucura de liniștea nopții, aerul curat, vântul domol și priveliștea de invidiat.

       Astelle începu să citească cu voce tare dintr-o carte veche care avea pe copertă niște constelații aurite. O mână și-o mișcă încet, într-un anume fel, de la stânga la dreapta, apoi de la dreapta la stânga, ca și cum ar dirija ceva. Lăsa în urmă dâre de fascicule albe și mici, ca de lumină, ce se risipeau înainte de cădea pe pământ, asemenea primilor fulgi de zăpadă.

       Stelele de pe cer începură să strălucească tot mai tare, ca și cum pâlpâiau în același timp. O muzică ca de vals răsună de nicăieri, însă devenea din ce în ce mai puternică și melodioasă, de parcă ar cânta cristalin un cor de îngerași. Astelle zâmbi larg și privi spre cer cu un zâmbet, continuând să spună și ultimele fraze de vraja sa. Toate astrele prinseră niște siluete vagi și întunecate, dând încet conturul unor brațe. Acestea se luară de ,,mâini" și se desprinseră din locul lor, începând să danseze în înaltul văzduhului. Era un dans lent, cu pași mărunți, dar în același ritmant și grațios.