Aruncată în vis II: Captivi

Trei

  Ca de obicei, totul a fost un haos. Nu ştiu cu ce mă aşteptam ca această şedinţă să fie diferită, dar nu a fost. Pur şi simplu, toţi au început să vorbească în acelaşi timp şi… ei bine, toţi spuneau doar tâmpenii.

  ― Bine, e clar că trebuie să stăm despărţiţi, spuse Grace. Până acum a funcţionat destul de bine.

  ― Mda, şi cum a fost la petrecerea de pe stadion, Albert Einstein? o ironiză Tyler. Jumătate dintre noi au ajuns în mâinile lui Allan, iar Jay şi-a pierdut viaţa.

  ― Da, ei bine, eu am venit cu o idee.

  ― Una proastă, interveni Jem. (Se pare că în lipsa mea, el şi Grace s-au despărţit, iar acum nici măcar să stea în aceeaşi cameră nu mai suportau.) Nu facem decât să uşurăm munca vânătorilor.

  ― Sunt de acord cu Jem, interveni şi Tara. Nu a observat nimeni că vânători merg pe aceeaşi strategie? Dezbină şi cucereşte? Noi nu facem decât să eliminăm partea cu dezbinatul, şi să le lăsăm cuceritul…

  Alte voci se ridicară în fundal, vorbind din ce în ce mai tare. Simţeam că bătea cineva la tobe în capul meu…

  ― Linişte! strigă Chris, lovind cu pumnul în birou.

  Eram convinsă că acel birou nu se afla la prima lovitură şi mă întrebam câte îndurase până acum, şi câte mai era capabil să îndure.

  ― E clar că nu rezolvăm nimic despărțindu-ne, iar eu nu sunt dispus să mai risc o dată. Deci să găsim o soliţie plauzibilă, nu să ne certăm aiurea…

  În încăpere se lăsă liniştea pentru o clipă, dar Victor o rupse înainte ca aceasta să devină prea apăsătoare:

  ― Dragilor, nu credeţi că am uitat pe cineva?

  Toţi ne-am întors privindu-l întrebător, iar el chicoti, înainte să înceapă din nou să vorbească, având un aer superior:

  ― Aţi uitat de favorita noastră şi cea pe care trebuie să o apărăm, domnişoara Morgan, aici de faţă. Făcu o pauză şi mă privi intens adăugând: Eşti domnişoară, nu-i aşa?

  Un hohot scurt şi colectiv răsună în cameră, iar eu am simţit cum îmi ard obraji. Cu prima ocazie, şi imediat ce învăţam – dacă puteam face asta, sau era doar în filme – aveam să-i provoc lui Victor o mare durere de cap.

  ― Voi presupune că eşti, e mai dramatic aşa, adăugă.

  Suptil m-am uitat prin jur să văd reacţiile celorlalţi. Grace, Lucy şi Paige chicoteau în colţul lor, vorbind cu voci joase şi aruncându-mi priviri pe furiş, Tyler făcu un schimb de priviri cu fratele lui, ridicând din umeri şi tachinându-l din ochii… Fiecare avea altă reacţie, dar Chris şi Nick au fost cei mai… au reacţionat cel mai rău.

  Se uitau unul la altul, aruncând fulgere din priviri şi gata să sară la bătaie imediat. Nick, care se afla în spatele meu, îmi puse mâinile pe umeri, un gest care mi-a atras privirea furioasă a lui Chris.

  Dar toate astea doar pentru o clipă. Se întoarse spre tatăl său de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

  ― Ce vrei să spui, tată, şi te rog, scutește-ne de comentariile tale.

  ― Vreau să spun că, domnişoara Morgan a tăcut de când a ajuns aici. Cineva care tace atât de mult sigur se gândeşte la ceva.

  Dând uitării comentariile lui Victor de mai devreme, toţi s-au întors să se uite la mine, curioşi. În mod normal aş fi roşit şi mi-aş fi întors capul în direcţia opusă. Dar nu şi acum. Priveam pe rând chipurile audienței mele, vorbind abia când ochii mei s-au fixat într-ai lui Chris.