Aruncată în vis II: Captivi

Epilog

15 noiembrie 2014

Dragă jurnalele,

În dimineaţa asta am fost externată din spital.

Aşa cum mă amenințase Dominic, analizele mele de sânge fuseseră o catastrofă. Medical vorbind, se părea că avusesem o alcoolemie în sânge de 0,9 g/l alcool pur. Nu mă întreba ce înseamnă pentru că nu am nici cea mai mică idee.

Mama nu a fost prea mulţumită de asta. Drept urmare, eram pedepsită două săptămâni pentru că consumasem alcool la o petrecere organizată de şcoală. Ceva minor în comparaţie cu ce aş fi putut primi. Părinţi mei nu mai insistaseră pe tema asta prea mult, fiind preocupați mai mult de starea mea mentală.

În urma „atacului lupului"  – un nume total ironic, dat de mine – Ally a intrat în comă după ce s-a lovit la cap. Medici spuneau că stare ei este critică, iar părinţi mei erau îngrijoraţi de cum aş putea reacţiona dacă Ally ar păţi ceva, atât de curând după ce se mutase în Darkbrooke şi atât de curând de la moartea lui Jay.

Sincer, pe mine nu mă îngrijora prea tare asta. Adică, da, mă simţeam groaznic pentru ce-i făcusem lui Ally. Era vina mea că se lovise la cap, din moment ce eu am aruncat-o în copac, însă nu pot spune că nu o meritase. Dar, bineînţeles, asta nu însemna că o voiam moartă.

Dar nu asta era grija noastră principală. Spre marea enervarea a mea şi a lui Chris, Dominic scăpase basma curată. În noaptea dinainte să fiu externată din spital, am reuşit să mă strecor din salon cu ajutorul lui Kristen şi să mă duc să vorbesc cu Chris. Bineînţeles, am ţinut-o pe sora mea pe dinafara subiectului. Nu voiam să fie implicată în asta.

Rănile de pe pieptul lui nu s-au vindecat încă, ceea ce pe mine mă îngrijora. Chris mi-a spus că Dominic îl otrăvise, iar asta îi împiedică vindecarea. Nu am înţeles eu prea multe, fiind preocupată mai mult de ameninţările fratelui său mai mare.

Din câte se părea, Dominic îl amenințase şi pe el. Iar pentru siguranţa colectivă, eu şi Chris am căzut de acord să le spunem prietenilor noştri doar o parte de adevăr. Anume, hărțuitorul era fratele lui Chris, iar asta l-a pus pe Victor într-o lumină proastă în ochii fiului său. Victor susţinu că nu ştia cine este, din moment ce nu-l mai văzuse pe Joshua – adevăratul nume a lui Dominic – de când era mic. Nu ştia ce s-a întâmplat cu el şi mama lui – Sarah – după ce cei doi au părăsit Darkbrooke-ul în urmă cu şaptesprezece ani.

Atât eu, cât şi Chris, am susţinut că nu-i cunoşteam identitatea atacatorului, acesta având chipul acoperit în momentul în care ne răpise. Nu ştiu în ce măsură s-au lăsat convinşi prieteni noştri, dar nu au mai insistat pe tema asta, asigurându-ne că aveau să-i dea de urmă, oriunde şi oricine ar fi fost el.

De asta îmi fusese şi frică. Eram convinsă că nu vor renunţa atât de uşor, iar Nick era pregătit să afle cine era răpitorul. Mi se frângea inima privindu-l şi mai ales, spunându-i încă o minciună. Sau – ca să mă simt eu mai bine – ascunzându-i adevărul.

În mare le-am spus cam tot ce s-a întâmplat prietenilor mei, însă atât eu, cât şi Chris am omis episodul trandafirului. Încă mă mai frământa înflorirea acelei flori sub atingerea mea şi a lui Dominic. Nu-mi pot explica de ce înflorise, jurămintele Amarei şi ale lui Carter răsunându-mi la infinit în cap: „... de fiecare dacă când acest trandafir va înflori, odată cu el va în flori şi iubirea mea...".

Nu voiam să mă gândesc la posibilitatea ca iubirea dintre mine şi Dominic – Joshua – ar fi putut face acel trandafir să înflorească. Nu voiam să mă gândesc la asta! Nu putea fi adevărat, nu?

Nu?

Şi ca să pun capac la tot, încă mai vedeam cu ochiul minţii silueta Amarei. Şi acum mă întrebam ce fusese: imaginaţia mea sau chiar văzusem fantoma ei? Vedeam expresia ei de cunoaştere atunci când privi trandafirul roşu. Ea ştia ceva. Şi eu trebuia să aflu ce.

Dar exista o problemă. Căutam răspunsuri la o fantomă, ceea ce însemna fie că eram nebună, fie mă aflam la un pas de a înnebuni.

Indiferent de situaţie, eu nu aveam de gând să renunţ. Dacă Amara îmi putea oferi răspunsuri, atunci aveam de gând să le caut. Oficial pot trece „hărțuirea fantomelor" în CV-ul meu.

Cuvântul autoarei

Dragilor, am ajuns şi la finalul celui de-al doilea volum. Nu-mi vine să cred. Îmi amintesc că aproximativ un an, am ieşit să mă plimb cu bicicleta şi mi-a venit ideea acestei cărţi. Îmi amintesc sentimentul de euforie care m-a cuprins  atunci şi graba cu care m-am întors acasă, dornică să mă apuc de scris.

Atunci nu credeam că voi ajunge atât de departe. Nu credeam că această poveste va atrage atât de mulţi cititori. Chiar şi acum sunt uimită de asta. Uimită şi nespus de fericită. Tocmai am teminat volumul doi, deja m-am apucat de scris la cel de-al treilea volum, şi pe deasupra am început şi un spin-off al acestei serii. Sunt atât de fericită că am ajut de partea mea oameni atât de minunaţi, şi mă bucur nespus că mi-aţi citit lucrările de până acum.

Vă scriu aceste rânduri ca pe o recunoştinţă faţă de voi. Dar câteva rânduri sunt nesemnificative în comparaţie cu susţinerea pe care mi-aţi oferit-o voi. Sper să am parte de această susţinere şi pe viitor. Cred că ar trebui să fac o lucrare specială, în care să vă scriu cât de recunoscătoare vă sunt, şi cred că până la urmă chiar o să fac asta. 

Vă mulţumesc, sunteţi cu adevărat minunaţi, iar eu vă iubesc enorm.

În final, vă invit să aruncaţi o privire asupra blog-ului pe care l-am început de curând. Aflat abia la început, nu conţine foarte multe, dar sper ca voi, cititori fideli, să-l urmăriţi şi să purtăm împreună discuţii acolo.

Blog-ul este Pur şi simplu Thea şi promite să vorbească despre orice. Vreau să fie un îndemn pentru toţi cititorii Lunei spre a-şi urma visurile, aşa cum o fac eu.

 Bianca Chircu as TheaRoss

Link-ul către volumul III în comantariu mai jos.